Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Cracovia

Mi-a rămas întipărită în memorie Polonia, cu frumusețea ei aproape perfectă, și nu există zi în care să nu îmi amintesc de ea.

A fost doar o vacanță de câteva zile, într-un oraș ce m-a făcut să mă îndrăgostesc de el și de oamenii lui minunați. Atât doar și promisiunea de a reveni.

Am plecat spre Cracovia într-o dimineață de vară.

Am înnoptat la Miskolc Topolca, stațiune unde parcă acum o eternitate am petrecut o zi, într-o practică universitară la Universitatea din Miskolc.

Memoriile s-au șters destul de mult, lăsându-mi doar o ceață a amintirilor.

Doar una a rămas adânc întipărită în mintea mea- parcul imens, din inima stațiunii și cuplul de proaspăt căsătoriți plimbându-se prin el. Doar ei doi, ținându-se de mână, printre flori, cu chipuri luminoase și cu iubirea citindu-li-se în priviri. De pe o bancă, i-am privit și mi-am dorit mai mult decât orice ca dacă va fi fost să mă mărit vreodată, nunta mea să fie diferită de alte nunți, să fie simplă, cu oameni puțini, iar eu să mă plimb de mână cu omul iubit, doar eu și cu el pe trotuarele vieții atunci și mereu.

Nunta a fost un vis împlinit, cu toate că nu în miez de vară, ci de toamnă târzie și plimbarea nu a fost într-un imens parc verde, ci pe culoarele unui oraș cenușiu, colorat de iubirea noastră.

Iar apoi plimbările au continuat. Mi-am dorit să pot să revin la Miskolc pentru ca sa retrăiesc un moment, pentru ca să pot vorbi despre el de acolo, din acel parc si dorința s-a realizat.

Am trecut granița spre Polonia a doua zi dimineață și parcă am intrat într-o altă lume. Ce pot spune despre Polonia, ca privitor, dintr-o mașină ce zboară pe ale ei drumuri, este că m-am simțit copleșită de atâta frumusețe.

Totul pare îngrijit, curat și viu, casele par noi toate, curțile au iarba tăiată perfect și sunt mai toate înconjurate de tuia de un verde spectaculos.

În Cracovia am ajuns duminică la ora prânzului și am parcat într-o parcare amenajată urmând ca mașina să se odihnească acolo pentru zilele următoare.

Ne-am cazut la un apartament închiriat și nu pot descrie în cuvinte diferența dintre noile construite apartamente de la ei și de la noi, căci nu prea se poate face vreo comparație.

Cracovia este un oraș absolut fascinant, cel puțin toată zona centrală pe care am vizitat-o în cele câteva zile cât am stat acolo. Un oraș încărcat de istorie ce pare a fi văzut multe, este ca acel luptător ce nu abandonează lupta niciodată.

Îi sunt străzile inundate de zâmbet, cu oameni frumoși, fără cerșetori, cu trotuare incredibil de curate.

Mi-aș fi dorit să pot vizita cât mai mult, dar am realizat curând că nu pot transforma vacanța într-un maraton și am ales să mă bucur de fiecare clipă, fără a alerga de la un muzeu la altul, calitate versus cantitate și timp spre a-mi întipări în minte fiecare loc unde aveam să pășesc.

Am reușit totuși să vizitez ce îmi dorisem mai mult și mai mult și anume Auschwitz-Birkenau situat în localitatea Oświęcim, la circa 50 km de Cracovia și Fabrica lui Schindler. A fost pentru mine o experiență imposibil de așternut în cuvinte, o experiențe pe care nu o voi uita niciodată.

A fost despre rău și bine, despre răul pe care oamenii îl pot face altor oameni și despre binele pe care, uneori, oamenii aleg să îl facă oamenilor.

Nu știu cum pot exista cei ce contestă Holocaustul, mă înfioră gândul că acest fapt este posibil pentru că așa cum e scris pe o placă memorială de la Auschwitz

“Cei ce nu își amintesc trecutul sunt condamnați să îl repete”-George Santayana.

Și faptul că istoria se repetă se observă în zilele noastre. Mă gândesc numai la ce a spus o fotografă braziliană ce a colorat pozele celor condamnați la moarte în Auschwitz, pentru ca să prezinte cât mai viu durerea îndurată acolo, că Holocaustul nu a început cu execuțiile în masă, ci cu retorica urii și mă uit la proliferarea urii la mine în țară, la cum cei ce ar trebui să vorbească despre iubire de exemplu, au strâns semnături, 3 milioane, instigând la dispreț față de diversitate.

Auschwitz-ul te lasă mut, nu poți crede că a fost posibil ca oamenii să urască atât de mult, auzi parcă strigătele de disperare ale atâtor oameni nevinovați, te cutremuri de ce s-a putut întâmpla.

Pășești pe culoare și privești la gardurile electrice, la crematorii, la chipurile din fotografiile celor uciși afișate pretudindeni pe pereți, la valizele lor, la toate bunurile lor strânse în grămezi și te întrebi ce o fi fost în mintea acelor oameni care nu aveau nici o vină alta decât că nu s-au încadrat în standardele bolnave impuse de o minte diabolică.

Simți că ți se taie respirația și te abții să nu plângi, pășești și parcă pașii nu sunt ai tăi, îți strigă în minte, cu voce tare, mărturiile celor ce au fost acolo și au supraviețuit pentru a ți le spune.

Fabrica lui Schindler, deși nu este doar un muzeu despre Oskar Schindler, ci despre invazia nazistă în Polonia, te cutremură, dar îți restaurează încrederea în umanitate  pentru că într-adevăr cel ce salvează o viață salvează lumea întreagă.

M-am gândit mult, atunci ca și acum, la ce am citit despre îngeri.

Ni-i imaginăm perfecți, cu pufoasele lor aripi atingându-ne și protejându-se.

Și totuși uneori îngerii iau forma unor oameni cu profil imperfect așa cum Schindler este descris a fi fost, ce la un moment dat, dintr-un anumit motiv, poate doar de ei știut, aleg ca binele altora să fie mai presus decât binele lor. Schindler și-a cheltuit întreaga avere și și-a riscat viața salvând astfel 1200 de evrei.

Mi se pare pur și simplu extraordinar și nu glumesc. Trăiesc un moment în care rude de sânge fac rău rudelor de sânge, fără să pregete, și nici măcar pentru binele lor, ci pur și simplu pentru că vor și pentru că pot, așa cum spun unii politicieni români.

În fața unor fapte ce mi-a fost dat a le trăi în ultima vreme fapta unui astfel de om mi se pare eroism.

Marele tur al orașului Cracovia l-am făcut cu Paulina, cea care ne-a fost ghid și la Auschwitz.

Paulina este istoric și cunoaște istoria orașului. Ascultând-o, m-am simțit ca și când mi-ar fi vorbit o enciclopedie. Dar nu orice enciclopedie, ci o enciclopedie iubitoare de istorie și de frumos.

De la Piața Centrală, unde ne-a vorbit despre poetul lor național și despre statuia distrusă de naziști ce s-a reconstruit apoi, statuie a poetului Adam Mickiewicz și despre cafeneaua unde își bea cafeaua Lenin alături de soție și de iubită, la biserica din turnul căreia se aude, la fiecare jumătate de oră, sunetul de trompetă, în memoria trompetistului ce a fost ucis la jumătatea cântecului de trompetă ce vestea atacul, de la povestea sediului administrativ și comercial al Cracoviei, la universitatea străjuită de statuia lui Copernic, de la mai noi edificii de cult și până la cea mai veche biserică a Cracoviei, de la castelul Wawel și până la muzeele prezentate cu entuziasm, de la zidurile de apărare și până la porțile istorice, de la legende la povești adevărate, de la casa memorială a pictorului Jama Michalika și până la hotelul unde cândva a înnoptat Balzac, întregul tur a fost un vis trăit în realitate.

Plimbarea prin cartierul evreiesc Kazimiert, ce respiră istorie, a fost fascinantă. Magazine vechi devenite cafenele amintesc de un zbuciumat trecut pe care polonezii l-au trăit, dureros trecut, dar pe care ei refuză să îl uite, străzile sunt pline de turiști la fel și sinagogile ce se pot vizita.

Și parcă străzile păstrează parfumul Helenei Rubinstein, dar și memoria neumbrită a  momentelor în care filmul Lista lui Schindler a fost filmat pe acele străzi.

A fost un tur de trei ore ce a trecut ca o clipă. Nu știu dacă există ceva ce nu merită a fi văzut în Cracovia.

Sigur, noi am văzut doar o mică parte, doar atât cât timpul ne-a permis.

Paulina trăiește de 9 ani în Cracovia și este ghid și spunea zâmbind că nu a reușit să vadă încă tot ce este de văzut.

Oamenii Cracoviei sunt extraordinar de primitori, așa cum rar am văzut în peregrinările mele prin lume.  Zâmbete pe chip și amabilitate pretutindeni. Nu știu prea multe despre zbaterile Poloniei, dar știu că omul de rând nu este încrâncenat, nu pare a cunoaște ura și dorește a-i face pe cei din jur să se simtă bine.

Cafeaua băută la cafeneaua unde își petrecea timpul pictorul Jama Michalika avea parcă turnată în ea esență de creativitatea.

Dragonul ce străjuiește castelul Wavel aruncă cu flăcări apărând trecutul, la fel ca în legendă iar Vistula, apa ce taie orașul se unduie lin, ca șoldurile unei femei, printre clădirile noi și vechi.

Sunt multe, extrem de multe de povestit despre Cracovia, dar las fotografiile să vorbească pentru că uneori, doar uneori, o imagine face cât o mie de cuvinte.

Și cum pe mine, m-au cam părăsit în ultima vreme, împreună cu încrederea în oameni, și cuvintele simt că fotografia are mai multe de spus ca mine.

Cracovia nu te scoate din durere, nu te afundă în ea, nu te face fericit, nu te face trist, nu te fascinează și atât.

Cracovia te face puternic, te face să ieși din micime și să speri că, asemeni ei, te poți mereu ridica din toată opresiunea și că la fel ca ea poți rupe toate lanțurile ce te subjugă.

Cracovia nu este doar un oraș, ci este mult mai mult decât atât.  Ea este ființa trădată și oprimată ce reușește să depășească orice durere nu prin răzbunare, ci prin succes, este ființa pe care n-o poți uita, nu numai pentru că ai fost o dată cu ea și dorești să o revezi cu orice preț, ci și pentru că atunci când nu ești cu ea, revine permanent în mintea ta.

Cracovia

Flickr Album Gallery Powered By: WP Frank

Auschwitz-Birkenau

Flickr Album Gallery Powered By: WP Frank

Schindler

Flickr Album Gallery Powered By: WP Frank

 

 

 

 

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share