Efectul Dunning-Kruger la nivel înalt
November 19, 2019
În anul 1995, un om a dat spargere la 2 bănci din Pittsburg la lumina zilei.
Camerele au putut să îi vadă foarte clar fața, întrucât el nu purta mască și nici nu părea că vrea să se ascundă.
Când l-au prins, McArthur Wheeler, căci acesta era numele hoțului, a spus senin că el purta pe față suc de lămâie.
Inițial polițiștii au crezut că e nebun sau drogat, dar s-a dovedit a nu fi așa.
El știa că sucul de lămâie se folosește ca cerneală invizibilă și a presupus că dacă se dă cu suc de lămâie pe față devine și el invizibil. Mai mult decât atât, el chiar și-a făcut o poză polaroid după ce s-a dat cu suc de lămâie pe față și, întrucât lamâia îi intrase în ochi și nu mai era capabil a vedea corespunzător, a avut senzația că nici pe poză el nu se vede.
Acest episod a atras atenția lui David Dunning, un profesor de psihologie, care și-a spus că această întâmplare nu poate fi singulară. Și a iterat că cei ce nu au priceperi într-un domeniu sunt incapabili să realizeze că sunt nepricepuți.
Această observație, demonstrată a fi adevărată, avea să poarte numele de efectul Dunning -Kruger.
Dunning și tânărul absolvent Justin Kruger, au făcut o serie de experimente ca să testeze această premiză.
Au testat studenți la psihologie cu privire la gramatică, logică și simțul umorului și au realizat că studenții cu cele mai mici scoruri aveau noțiuni exagerate cu privire la ce știau.
Cei cu scoruri înalte, aveau percepții mai exacte cu privire la priceperile și abilitățile lor, iar cei mai pricepuți aveau tendința să se subestimeze.
Asadar conform Wikipedia:
Efectul Dunning-Kruger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competența lor ca fiind mult mai mare decât în realitate.
Acest comporament se datorează incapacității persoanelor respective de a-și recunoaște nivelul lor, tocmai din cauza lipsei lor de cunoștințe în domeniu.
Dunning și Kruger afirmă că, într-un anumit domeniu, cei incompetenți:
- vor tinde să-și supraestimeze propriul nivel de competență;
- nu vor recunoaște înalta competență a celor competenți în realitate;
- nu-și vor da seama de propria lor incompetență;
- vor recunoaște propria incompetență anterioară după ce vor dobândi un nivel înalt în domeniul respectiv.
Mi-a venit să scriu despre efectul Dunning Kruger pentru că văd o proliferare la scară națională a acestui efect.
Și mă tem că foarte curând chiar vom ajunge să fim conduși de cei mai incompetenți dintre incompetenți, care evident, conform celor menționate mai sus, se vor considera cei mai inteligenți dintre inteligenți.
Mi se pare că nu mai este de râs.
Până acum ne-am amuzat pe ici pe colo, ca să nu o luăm razna de tot,
Însă când scara valorilor este inversată în asemenea hal nici nu mai știm ce să le spunem copiilor noștri.
Să le spunem că nu e nici o problemă dacă sunt agramați, că a ști limbi străine e lipsă de patriotism, că pot plagia și astfel vor ajunge departe, că pot minți cu nonșalanță ( ce mi-e 5000 de Euro ce mi-e 10000 de Euro) fiindcă este normal așa, că viitorul e al celor care se dau cu zeamă de lămâie pe față imaginându-și că sunt invizibili sau a celor pentru care a maltrata limba nativă a devenit o profesiune de credință?
Desigur, cu toții suferim de efectul Dunning Kruger pe domeniile în care suntem incompetenți și pe care poate ne imaginăm competenți. De altfel Dunning și Kruger au realizat că după ce cei incompetenți au fost instruiți în domeniile unde erau incompetenți și se credeau competenți și-au reconsiderat atitudinea.
Problema este că unii sunt incompetenți în mai toate domeniile.
Dar și mai problematic este că ei ne cam conduc. Oameni ca aceștia nu numai că se venerează pe ei, dar cu ei este aproape imposibil a colabora întrucât a li se crește nivelul de competență devine o sarcină fără de succes. Iar lor le este imposibil a aprecia competența altora de vreme ce competența în sine este o necunoscută pentru ei.
De ce spun că este imposibil a li se crește nivelul de competență? Simplu: nu poți crește nivelul de competență al cuiva care este auto-suficient, care crede că nu mai are nimic de învățat pentru că deja știe tot.
De aceea am ajuns unde am ajuns.
De aceea luminița de la capătul tunelului a devenit trenul, acel tren al ignoranței și nepriceperii care ne zdrobește.
Sigur, democrația ne poate permite să ne votăm dictatura. Dictatura e cruntă, însă dictatura incompetenților este pur și simplu intolerabilă.
Dar ce-ar fi totuși ca măcar din când în când să facem un exercițiu de logică și să realizăm, fie și în ceasul al 12-lea, că totuși la pârghiile unei națiuni trebuie să stea cineva care are capacitatea de a gândi, măcar din când în când, care vorbește fluent cel puțin o limbă străină și care vorbește limba română corect.
Pentru că doar pornind de la aceste simple rațiuni, se poate vorbi de un progres, altfel cădem în abis cu toții.
Când vorbim despre persoane incapabile a-și sesiza propriul nivel de incompetență desfășurat nu pe un domeniu, ci pe toate, mi-e greu să cred că se mai poate îmbunătăți ceva, oricât de optimistă aș fi.
Și așa cum scrie în articolul de pe Epoch Times Romania:
Efectul Dunning-Kruger: paradoxul ignoranţei – iluzia superiorităţii
“Până la urmă este un efort pe care fiecare dintre noi este dator să îl facă, dacă nu dorim ca ignoranţii, supraestimându-se la infinit, să preia frâiele întregii societăţi.”
Și deși poate, suferind de același efect, greșesc, îmi spun:
Hai! Nu poate fi așa greu!
