Între- Meet me
January 13, 2019
“Caută-mă în pauzele dintre cuvinte. În momentele de tăcere.
Acolo mă ascund.
Caută-mă dincolo de liniile cărților favorite. Între locuri.
Acolo mă găsești.
Citește în elocvența ochilor mei. În povești secrete.
Acolo voi fi.”
Citeam aceste rânduri, scrise de Vasiliki Katsarou și, în timp ce citeam, memoria îmi zvâcnea cuprinsă de neliniște. Iși amintea:
Meet me in the shadow of the night, when only whispers can survive,
When seductive rays of Moon might touch our steps in empty rooms.
Meet me in the light of day, when sun just follows us while clouds may pray,
And when in crowded spaces we can feel alone,
Or on bare islands where we can undress our souls.
Meet me at the horizons, on peaks of mountains,
In every single gust of wind,
In smell of roses and in peaceful dream
And if it is possible, you meet me in between.
Meet me in a touch of inspiration,
In an absence of desires and sensations.
(Întâlnește-mă în umbra nopții, când doar șoaptele pot supraviețui/Când raze seducătoare de lună ar putea să ne atingă pașii în camere goale/ Întâlnește-mă în lumina zilei, când soarele doar ne urmează în vreme ce norii s-ar putea ruga/ Și când în spații aglomerate ne putem simți singuri. Sau pe insule goale unde ne putem dezbrăca sufletele/ Întâlnește-mă la orizonturi, pe vârfuri de munți/ În fiecare pală de vânt/ În parfum de trandafiri și în vise pline de pace/Și dacă e posibil întânește-mă între toate/ Întâlnește-mă într-o atingere a inspirației/ În absența dorinței și a senzațiilor.)
….
La fel ca în versurile Poetei, cândva, mă agațasem de cuvinte, sperând că ele îmi vor aduce pacea, că acele versuri aruncate în eter vor face posibilă prezența în viata mea a altor cuvinte zbucium de ființă, în disperată căutare de prezență, în absente treceri.
N-a fost asa, cuvintele s-au risipit în 1000 de zări, iar dorința-mi a tacut.
Cum poate cuvântul izvorât din creativitate deturna structuratul cuvânt al tehnicilor minți?
Dacă a pierit poetul e normal și e firesc
Fiindcă ar fi rămas bufonul inutil și neînțeles.
Privesc prin geamul mașinii la început de 2019.
Îmi amintesc.
Ochii, ochi ce priveau peisajele derulându-se cu repeziciune.
Eram pe un culoar de tren atunci.
Ceilalți plecaseră în lumea viselor, iar eu, mai trează ca niciodată, îmi înălțasem ochii către un cer plin de stele și îmi puneam întrebari existențiale, de acolo, din singuratatea culoarului vechiului tren.
Pare că a trecut o viață întreaga pe repede inainte.
Sau poate a fost doar o iluzie, un vis.
Cine suntem noi și ce căutăm aici?
Suntem oare doar primate cu anxietăți sau suntem mai mult de atât?
Suntem oare mai puțin decât ne-am dori, dar mai mult decât credem?
Privesc pe geamul mașinii și îmi înteleg, plină de acceptare, condiția, mai mult ca niciodata.
Și totusi, ca la inceput de an, ca mereu, ca o zbatere, versul își face loc în mintea mea.
Versul ei a răzbătut spre al meu ca o întindere de mână pe care o așteptasem cu resemnare.
“Search for me in the pauses between my words. In the silent moments.” That’s where I hide.”
Poate că a fost să fie, să o caut acolo, să fiu acolo la întâlnirea cu cuvântul Poetei, la început de an nou.
Poate îmi doream prea mult să îl întâlnesc pe versul ei răspuns la strigătul cuvânt.
…
Meet me anywhere and nowhere,
Meet me everywhere,
And I can tell you
Now and ever
I’ll be there.
(Întâlnește-mă oriunde și niciunde/Întâlnește-mă pretutindeni/Și poți să îți spun/Acum și întotdeauna/Voi fi acolo.)
