Viena- jurnal de călătorie

Când am pășit pentru prima data in Viena nu am simțit ca mă îndrăgostesc de ea pe data cum am pățit cu alte locuri pe care le-am vizitat.

Poate si pentru ca atunci când am avut șansa de a pași pentru întâia data pe pământ austriac era o luna ploioasa de octombrie si parca totul era mohorât, poate pentru ca am fost cazata undeva in suburbiile Vienei si călătoream o eternitate pentru a ajunge pe centrale străduțe.

Însă când m-am îndrăgostit de Viena a fost pentru totdeauna si acum de cate ori aud vorbindu-se numai despre acest oraș îmi doresc sa ascult, îmi doresc sa fiu in gândurile celui ce împărtășește povesti vieneze sau sa fiu chiar eu din nou pe străzile acestui oraș.

Nu îmi place Viena din snobism cum poate mulți ar putea crede.

Iubesc Austria si Viena pentru tot ce reprezintă ele, pentru oamenii calculați si extrem de curați, pentru peisajele de vis, pentru ordinea desăvârșita din tara si din capitala ei, pentru modul in care istoria se preumbla parca prin tot prezentul, pentru muzica rafinata, pentru modul in care te simți in muzee si case memoriale, pentru căldura cu care te întâmpina acest popor considerat rece, pentru zâmbetul ce își face loc chiar si printre stropii de ploaie, pentru transportul in comun de o exemplara corectitudine fără senzația de îngrădire însă, pentru libertatea de mișcare ce ti-o da posibilitatea de a închiria biciclete la orice colt de drum, pentru minunatele parcuri pline de flori si verdeața,  pentru cafeaua vieneza, pentru delicioasele prăjituri pe care le savurez chiar daca eu nu mănânc dulciuri de felul meu, pentru șnițelul vienez pe care îl ador chiar daca eu nu sunt o gurmanda.

Cred ca de îndată ce ajung acolo, in Viena, mă simt mai altfel decât in alte colturi de lume.

2 ianuarie 2011

Intram in Austria destul de devreme pentru ca ne dorim sa petrecem ceva timp in paradisul cumpărăturilor Parndorf.

Eu nu sunt o împătimita a cumpărăturilor, ba dimpotrivă, as putea spune ca a colinda magazinele îmi creează o stare destul de mare de disconfort.

Însă de data aceasta îmi doresc sa fac cumpărături fiindcă doresc ca fetită mea sa învețe sa schieze si pentru ca are nevoie de echipament.

Găsim cam tot ce ne dorim, însă ne facem greu loc prin mulțimea de oameni venita sa prindă reducerile de la Outlet.

Privesc vitrinele unor magazine de lux gândindu-mă cum  trebuie sa fie sa ai bani si sa le colinzi in voie. Nu intru in ele, trecem pragul doar magazinelor de articole sportive. Pentru noi chiar si atât e destul de mult.

Ajungem la hotel destul de devreme.

Ne cazam la Boutique Stadthalle, un hotel unde ne-am simțit bine de fiecare data când am fost la Viena- Hotel Stadthalle.

Ce admir la acest hotel este faptul ca nici o camera nu seamănă cu alta, ca deși nu sunt spațioase, camerele au in ele ceva intim care dau sejurului un aer special, ca hotelul are o gradina plina de flori, ca acum in ianuarie pe holul hotelului este realizat un adevărat buchet floral cu toate florile ce vara ne bucura cu parfumul lor astfel încât ori de cate ori pășești in interior, daca închizi ochii, poți sa te teleportezi mental in cea mai minunata gradina din lume.

Viena

Hotelul, așezat lângă West Bahnhof, este la 10 minute de mers pe jos de cea mai comerciala strada a Vienei si anume MariaHilfer Strasse din care se ajunge apoi in Museum Quartier apoi la palatul Hofburg si de acolo la Stephan Dom.

Însă noi ne cumpăram Viena Card.

Așa facem de fiecare data când ajungem in Viena pentru ca ne permite sa circulam cu orice mijloc de transport in zona 1 a Vienei, pentru ca cu acest card fetită noastră are drept la transport gratuit si pentru ca acest card oferă turiștilor reduceri la mai toate muzeele si casele memoriale unde taxele de vizitare nu sunt deloc de neglijat.

Seara ne-o petrecem in zona si rămân fără grai in fata modului in care lângă gara de Vest s-a dezvoltat in mai puțin de un an un adevărat complex comercial cu intrări- ieșiri către liniile de cale ferata si metrou.

Anul trecut in februarie nu era nimic din ce este acum acolo, totul se construia.

Mă gândesc ca la noi in tara este nevoie de o eternitate si jumătate pentru a termina o porțiune de sosea, iar ei… Dar bănuiesc, fără a fi considerata lipsita de patriotism, ca este mai mult decât mentalitate, ca acești oameni au munca in sânge, ca au o istorie de cultura, de clasa, pe când noi…

Mâncam la restaurantul Vapiano din complexul de la gara. Si la Bucuresti s-a deschis un astfel de restaurant insa… Aici la Viena locul este plin de oameni in special de tineri, mancarea se face pe loc din produse proaspete nu congelate ca la Bucuresti.

Este mare diferenta intre cele doua locatii.  Nu imi place in mod special la Vapiano fiindcă este extrem de multa lume însă după cum spuneam nu îmi permit scumpe restaurante si nici nu pun un preț atât de mare pe mâncare astfel încât nu consider primordial sa alerg in căutare de scorțoase restaurante unde eventual sa mi se ceara dress code. Prefer simplitatea.

Începe ploaia iar noi nu avem umbrele așa ca hotăram sa ne întoarcem in camera. In definitiv este si mâine o zi.

3 ianuarie 2012

Ziceam ca mă simt extraordinar de bine in Viena, ca ori de cate ori sunt aici mă simt mai acasă decât m-am simțit vreodată acasă.

Si totuși ziua de azi începe nu tocmai bine.

Alegem sa colindam străzile comerciale in loc sa vizitam si eu mă simt privata de singura mea plăcere si anume aceea de a mă scufunda in istorii, de a încerca sa înțeleg ce nu se poate înțelege din tot ce au creat cei ce au realizat opere de arta in trecut.

Cred ca este pe undeva o mare lipsa de comunicare si se cutremura din temelii toata credința mea ca va fi bine in sfârșit. Mă simt pierduta printre haine de firma si snobi cu sacose pline, nu mă regăsesc deloc pe străzile frumos împodobite ce miros a bani si a prezent. Nu mă simt a face parte din propria-mi viată.

Si totuși vizitam galerii de magazine cu haine de fițe si genți cat salariul meu pe câțiva ani. Și ziua nu se mai sfârșește parca.

Pe seara intram in biserica Sf Petru si dintr-o data îmi revin. Reascult in minte muzica necântata de data aceasta dar care răsuna in amintirea mea de când data trecuta am avut șansa sa ascultam un cor ce cânta muzica religioasa in aceasta biserica.

Este atât de mare diferența de rafinament intre muzica religioasa ce se cânta aici si cea pe care o aud la noi obsesiv la boxele scoase afara din biserici răsărite ca ciupercile după ploaie in cartierele de locuințe, boxe ce dau cumva chiar si muzicii de acest gen un aer de manea…

Trecem pe lângă palatul Hofburg si in parcul ce străjuiește Biblioteca Naționala a Austriei stau pentru câteva minute pe banca si plâng. Simt ca am pierdut o zi. Dar ce mai contează o zi la toata viată mea? Pana la urma este si mâine o zi nu așa zicea ea Scarlett O’Hara cea care cu vorba ei a marcat trecerea mea dinspre copilărie înspre maturitate când noaptea in loc sa dorm citeam “Pe aripile vântului”.

Așadar si mâine este o zi asta pana când nu mai este deloc.

4 ianuarie 2012

Dimineața se anunța senina, cerul este albastru si la fel de senin este si sufletul meu. Astăzi vizitam.

Începem cu casa memoriala a lui Haydn:

Acum câțiva ani am văzut casa memoriala a lui Mozart care se găsește chiar lângă Stephan Dom si casa unde s-a născut Mozart in Salzburg.

Casa memoriala a lui Haydn este casa unde acesta si-a petrecut ultimii ani din viată. Tot aici este si o camera dedicata lui Brahms care a avut o mare pasiune pentru Haydn prin urmare a petrecut mult timp in casa in care cu ceva ani in urma trăise Haydn. In aceasta casa a compus Haydn ultimele sale piese si anume “Creația” si “Anotimpurile”.

Din tot ce vad mă impresionează profund un citat care spune

“My imagination plays me as if I were a piano”.

Imaginația este cea care într-adevăr cânta sufletelor noastre, mintii noastre însă as vrea sa cred ca in același fel in care un mare compozitor, un mare interpret își interpretează piesele, partiturile la pian, muzica…

Casa memoriala încearcă sa păstreze istoria treaza, nu numai prin piesele de mobilier ce i-au aparținut lui Haydn dar si prin parchetul ce pare vechi si iți scârțâie sub picioare.

Poți asculta muzica lui, poți vedea modul in care își scria opera, poți vedea chiar si masca mortuara, mulaj realizat după chipul sau, după ce acesta a murit. Poți sa ii “cunoști” pe cei ce i-au calcat pragul si poți scrie ca ai fost si tu acolo. Eu am făcut-o.

Îmi doresc sa vad Biblioteca Istorica Naționala așa ca plecam in căutare. Poate ar fi mai ușor sa ne uitam in ghid sau pe harți însă noi citim pe o clădire “Biblioteca Naționala a Austriei”  așa ca acolo intram.

Nu e la parter așa ca urcam foarte hotărați si ajungem la un ghișeu. Acolo un tânăr care simte ca nu ne poate explica concludent in putina germana pe care o cunoaștem, ne spune in engleza ca ei nu afișează tablouri ca acolo este o biblioteca pur si simplu dar daca vrem putem sa o vizitam însă ca el crede ca probabil vrem sa vizitam Biblioteca Istorica Naționala si nu Biblioteca Naționala. Are dreptate. Ne spune unde se găsește ea.

Dar pentru ca tot ne găsim in zona vizitam alt muzeu si anume un muzeu al tradițiilor unde sunt prezentate tradiții aferente mai multor nații ( africane, vietnameze, japoneze, cultul budist, etc). Nu știu in ce măsura mă implic in toate acele explicații de pe pereți, nu știu daca îmi place cu adevărat însă cu siguranța mi se pare interesant.

Nu căutam prea mult si găsim Biblioteca Naționala Istorica. Rămân înmărmurita de splendoarea ei, cărți așezate cuminți in imense rafturi așezate într-o  încăpere ce iți taie respirația prin construcție si picturi. Nu avem voie sa facem decât fotografii de ansamblu caci in incinta mai sunt afișate si manuscrise străvechi ce se pare ca trebuie sa rămână intr-un fel secrete.

Vizitam apoi Muzeul Evreilor:

Plătim biletul si aflu ca muzeul este așezat in doua locații si ca avem dreptul sa îl vizitam pe parcursul a 2 zile. Îl vizitam tot in aceeași zi. Muzeul evreilor mi se pare interesant cu toate ca inițial mă așteptam la altceva.

Am fost mereu fascinata de Holocaust si mă așteptam cumva sa fie atinsa si acea parte a istoriei. Muzeele sunt însă destul de cuminți prezentând o istorie a evreilor, a modului in care imigranții au fost tratați, a discriminărilor, însă si a reușitelor acestora in cinematografie sau in multe alte domenii.

Știați ca Charlie Chaplin a fost evreu?

Suntem obosiți dar eu mă simt fericita fiindcă am reușit sa vad, sa cunosc.

Am văzut la Viena o mulțime de locatii de fiecare data când am vizitat acest oraș.

Am văzut palatul Schoenbrunn cu tot ce se putea vedea acolo nu o data, am fost in labirint si la Gloriette, am văzut oranjeriile, gradina zoologica imensa, am văzut Muzeul Tehnicii  unde fetită mea s-a simțit excepțional, Muzeul Naturii, Muzeul Istoriei,  palatul Hofburg cu povestea împărătesei Sissi si Colecțiile de Argint . Am văzut catedrala Sfântul Stefan  si muzeul Freud, Freud cel ale cărui cărți le tot citesc de o vreme si îmi pun întrebări . Am văzut minunatul muzeu Leopold unde m-am îndrăgostit la propriu de una dintre cele mai controversate picturi si anume pictura lui Egon Schiele.  Am vazut partea moderna a Vienei si turnul de unde poți face miraculoase fotografii,  am văzut muzeul fluturilor si Hause des Meeres, am fost in parcul Prater si la concerte.

Am făcut o mulțime de lucruri la Viena dar niciodată nu mi se pare suficient pentru ca simt, știu ca mereu o sa am altceva de văzut, de învățat, de cunoscut, ceva nou pentru mine dar care sa adune din urma tumult de evenimente in istorii.

Si totuși pentru azi e de ajuns. Mâncam ceva, luam la pachet gustoasele prăjituri de la cofetăria AIDA, vechea noastră prietena si ne retragem la hotel.

5 ianuarie 2012

Ultima zi la Viena. Începem ziua pe patinoarul acoperit de la Stadthalle. Un patinoar cu o gheata perfect întreținuta, unde am plătit pe o zi întreaga cat am plăti in Romania pentru o ora, ne oferă clipe de vis.

Patinam uitând de griji printre bunici lipsiți de inhibiții ce își învață copiii sa patineze, printre patinatori ce știu sa alunec pe gheata excelent si printre cei ca noi ce se străduie sa își mențină un echilibru aproximativ atât cat sa nu se facă de ras de tot.

Stăm cam o ora si jumătate.

Plecam apoi după ce lăsăm patinele la camera, spre Cartierul Muzeelor unde vizitam MUMOK, muzeul de arta moderna din Viena. Ce sentimente trezește in mine acest muzeu? Ei bine, voi fi cinstita. Ciudate expoziții de arta moderna pe care mărturisesc ca nu o înțeleg prea bine tronează într-o clădire absolut senzaționala, o construcție paralelipipedica, abstracta, unde urci si cobori pe scări metalice care iți dau amețeli daca ai frica de înălțimi. Acest “Muzeu al dorințelor” cum este numit se vizitează de sus in jos.

Ni se sugerează sa urcam cu liftul, ceea ce si facem. Expozițiile cuprind exponate cunoscute sau mai puțin cunoscute de la Picasso la câteva bucăți de ziar așezate cuminți pe pereți. Pentru cunoscători trebuie sa însemne mai mult decât pentru mine. Eu însă nu știu daca am reușit sa înțeleg cu adevărat acest muzeu.

Ne propunem sa nu mai vizitam si totuși ne mai oprim un  strop lângă Haus des Meeres pe care l-am vizitat data trecuta unde știam ca ne rămăsese restant un muzeu numit Muzeul torturilor ce ni se păruse prea îngrozitor de vizitat. Si totuși l-am vizitat acum. Fără a mă lauda ca mi-a plăcut, nu pot spune totuși nici ca mi-a displăcut. Muzeul prezinta cele mai oribile metode de tortura din trecut reprezentate pe manechine de ceara.

La final de seara, ne odihnim puțin in minunata catedrala Sfântul Stefan, atât de spectaculos luminata, din centrul Vienei, iar apoi într-o biserica cuminte așezata pe o străduța.

Ne apropiem de sfârșitul excursiei noastre in Viena.

Nici nu am plecat încă si parca deja aștept cu nerăbdare sa ne revedem, sa respir din nou aer vienez, sa patinez poate, cum am făcut anul trecut pe superbul patinoar de la Rathause, nedeschis încă anul acesta.

Ii voi duce dorul Vienei așa cum duc dorul tuturor locurilor pe care le-am iubit pentru o clipa sau pentru totdeauna.