Jurnal de carantină-Scrieri

Trezită ca din hibernare, nu mă pot simți cu adevărat vie. Să fie carantina? Să fie veșnicile proaste vești despre boală și moarte, să fie doar un moment de descumpănire. Nu știu.

Cerul e cenușiu și mă întreb dacă nu cumva e mai bine că e așa dacă tot suntem obligați să stăm în casă.

Lupta cu acest invizibil inamic e mai grea decât o luptă cu un dușman pe care să îl poți vedea. 

Dar trebuie să nu ne dăm bătuți, dacă vrem să mai trăim un pic. 

Între timp pierd șirul celor pe care îi admiram și mă uimesc sau șochează cu declarații ce mă iau prin surprindere. Sunt oameni de la care aveam alte așteptări. Poate cu adevărat mai tot ce există nu e ceea ce pare a fi.

Sau doar ar trebui să încerc să includ mai mult, să accept mai mult.

Poate, asemeni altora, nu fac ceea ce propăvăduiesc. 

BOR se opune legii cu educația sexuală în școli.

Mi se pare atât de trist încât îmi vine să râd în hohote.

Ce trist că unora li se pare de interes să le predai copiilor povești drept adevăr absolut, negându-le în același timp dreptul la cunoaștere pe motiv că aceasta ar putea să le distrugă inocența.

Ignoranță este preaslăvită. Dar de ce să mă mir?

O ascult în același timp pe Susanna Tamaro care vorbește despre cum cititul îți modelează mintea, despre cum îți imaginezi citind, despre cum totul devine altfel.

Susanna Tamaro este o scriitoare italiană.

Îmi place cum scrie.

Are un fel de a scrie aparte. Te îmbracă cu cuvinte ce nu își pierd savoarea cu trecerea timpului.

Sunt perene, pătrund în minte. Dau dependemță. Să o asculți e la fel. 

Vorbește și despre includerea celor diferiți ce de regulă nu sunt acceptați.

Ce poate fi mai frumoas decât acceptarea? Ce poate fi mai nobil ca includerea?

Noi, în ultima vreme, doar despre excludere am învățat, singuri sau ghidați de alții.

Poate e în natura umană să detestăm vehement ce nu ne seamănă, ce nu înțelegem.

Și totuși, cu un exercițiu de voință, am putea încerca să acceptăm că alții sunt diferiți, în același timp luptând cu arma minții pentru deschidere, pentru educație, pentru ca mulți, cât mai mulți, să vadă dincolo de acel zid imaginar ce nu le permite să se dezvolte.

Trezită din hibernare, încă sunt semiadormită. 

Vântul adie prin geamul deschis, ciufulind discret frunzele trandafirilor japonezi.

Respir adând lâsând aerul proaspăt să îmi pătrundă în plămâni.

Și mai mult ca oricând, în acest moment, îmi doresc să fiu trează cu adevărat.