Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Jurnal de carantină-3

Sunt un fan al canalului Veritasium de pe canalul youtube.

Modul în care Derek Muller prezintă știința, poate trezi interesul chiar și în cei mai puțin interesați dintre oameni și, de îndată ce înteresul este stârnit, nu mai e cale de întoarcere.

Ieri însă, l-am descoperit pe omul, Derek Muller, mai degrabă decât pe cel ale cărui lecții m-au fascinat de atât de mult timp. L-am descoperit privindu-l și ascultându-l în filmul intitulat Povestea mea de viață.

Am descoperit omul, cu eșecuri și împliniri, și mi-am dat seama, nu pentru prima oară, că pentru reușită e nevoie de multă perseverență și capacitatea de a nu abandona în fața obstacolelor ce sunt inerente.

Omul acesta, a cărui poveste este fascinantă, nu prin noroc a reușit, ci prin multă muncă. 

Desigur, e nevoie de noroc pentru a reuși, însă norocul fără efort susținut, nu prea înseamnă mare lucru.

M-am gândit, că oameni ca ei sunt modele demne de urmat pentru copiii noștri. Însă, din păcate, la noi astfel de modele sunt rare, și când sunt, sunt ignorate. 


În același timp, văd ce se întâmplă în jurul meu și aproape nu îmi vine să cred că trăiesc într-o astfel de lume.

Copilul meu face “școală online“. Este vorba despre copilul meu mare, aflat în ultimul an de liceu și despre un fel de pseudoșcoală on line căci ceea ce face ea numai școală online nu e.

Desigur nu generalizez, dar sunt profesori pentru care școala online înseamnă să îi pună pe elevi să scrie de mână niște lecții rămase nepredate, lecții trimise pe messenger, incomplete, scrise de habar n-am cine.

Poate veți zice că materia ar putea fi importantă și da, toate materiile sunt, căci fără ele nu se formează cultura generală de care avem nevoie ca să nu ne imaginăm că ieșind cu moaște pe câmp aducem ploaia sau că îngenunchind în fața spitalului în sterile costume pentru a ne ruga, salvăm vieți. 

Ați putea zice că până la urmă scopul contează și nu mijloacele, că e important să fie materia predată, însă nu e nicidecum astfel.

Cred că e important ca profesorii să evolueze o dată cu timpurile astfel încât să își poată ajuta elevii și nu să se străduiască să îi facă pe ai lor elevi să involueze, încurcându-i în fapt.

Să pui un copil de clasa a XII-a să copieze de mână, dintr-un curs incomplet, scris de mână, pe niște pagini pe care apoi să le fotografieze și să le trimită profesorului pentru încheierea mediei, nu mi se pare numai de prost gust, degradant, ci strigător la cer.

Iar când mă gândesc că profesorii sau mai bine zis acești pseudo profesori sunt plătiți pentru astfel de lucruri mă scandalizez de-a dreptul.

Prin urmare, m-am revoltat și nu e prima oară. 

De atâtea ori mi-am zis să nu scriu despre aceste mizerii, căci cine vrea să învețe o va face și singur, în orice condiții, citind mult, decoperind, experimentând, dar din păcate, adesea, în Romania școala nu face altceva decât să îi îndepărteze pe copii  de cunoaștere și nicidecum să le stârnească interesul.

Însă, acest eveniment mi-a umplut paharul și dând pe dinafară revolta, am așternut-o, sub formă de cuvinte, aici.


Revenind la exemplul lui Derek Muller, până la urmă oamenii se pot depăși pe ei, pot deveni versiuni mai bune ale lor, cu fiecare zi ce trece.

Puțini ajung faimoși, însă mulți reușesc să se dezvolte. Cred că înainte de toate trebuie să vrea. Apoi să depună un efort susținut, căci nimic cu adevărat valoros nu se obține fără muncă susținută.

Și mai trebuie, din păcate, în unele societăți, să deschidă ușile pe care cei ce ar trebui să îi ajute să le deschidă, le închid în fața lor.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share