Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Relaxare totală

Unii cred în existența acestui virus care ne-a cam dat viețile peste cap. Alții nu.

Deși e aiurea să vorbești despre a crede sau nu într-o evidență demonstrabilă cu destul de mult de multă ușurință.

Fac parte din cei care știu că virusul există și dintre cei ce ar dori să ia toate măsurile posibile pentru a se proteja.

Din păcate, într-o țară în care toate lucrurile sunt făcute de-a valma și cu hei-rup-ul, nu prea pot a mă proteja, oricât de mult aș încerca.

Așa că, dezamăgită, scriu, scriu aici pentru a-mi striga neputința.

Un tânăr se crede nemuritor și imposibil de atins de vreo boală. Și mi se pare corect așa. Pentru că într-adevăr ei sunt puternici și într-adevăr acest virus pare să îi afecteze mai puțin. Dar dacă totuși se întâmplă?

Ce vreau să spun.

Vreau să spun că sunt permise evenimente în aer liber unde pot participa te mir câți oameni, evenimente promovate pe facebook sau pe alte rețele de socializare. Evident, că ele și au loc.

Și ne putem cu toți imagina, că nu vorbim de concerte de muzică simfonică sau de spectacole de teatru unde oamenii stau cuminți pe scaune și privesc, ci despre evenimente de muzică ce țin  nopți întregi. Și mă opresc aici cu descrierea.

Desigur, veți spune că sunt o mamă frustrată și poate aveți dreptate.

Însă dincolo de frustrare e  o dorință acută de viața.

Da, sunt bătrână, dar nu aș vrea să îmi pierd viața din cauză că autoritățile ne consideră pe noi un fel de victime colaterale lipsite de importanță și pun distracția mai presus de siguranță noastră.

De ce vorbesc despre asta.

Păi pentru că:

  • tinerii pot fi ușor iresponsabili și inconștienți în fața pericolului;
  • astfel de evenimente sunt permise și știm cu toții că e vorba de evenimente unde se consumă alcool, tutun și probabil nu numai, unde nimeni nu are cum să mai respecte nimic;
  • nu cred că cineva va verifica dacă se respectă ceva în astfel de condiții.

Fiica mea sper să aibă imunitatea beton.

Dar dacă nu o are?

După nopți nedormite, petrecute pe afară, cine naiba mai are imunitatea beton?

Nu, ei nu sunt  intangibili. Se pot îmbolnăvi și pot muri chiar dacă se cred nemuritori.

Dar să zicem că ei sunt mai puțin expuși.

În marea lor majoritate, acești tineri locuiesc cu părinții, poate și cu bunicii.

Și hei, voi aștia ce permiteți astfel de evenimente sunteți vinovați pentru cei ce devin victime ale inconștienței voastre. Pentru că orice viață e importantă.

Veți spune că noi părinții suntem de vină, că nu i-am crescut cum trebuie.

Aveți dreptate.

Îmi asum vina, dar în același timp nu o pot opri pe fiica mea, majoră, să participe la astfel de evenimente acum, în vreme de pandemie, deși mi-aș dori mai mult ca orice.

Însă voi, cei ce faceți legile, puteți.

Puteți opri evenimentele ce ne pun tuturor viețile în pericol.

Degeaba apăreți la televizor să ne spuneți că carantinați zone.

Degeaba.

Faptul e consumat atunci. Sunt deja mulți bolnavi apăruți poate tocmai pentru că voi ați permis astfel de întâlniri private, întâlniri în care sigur nu se respectă nimic. Voi cei ce permiteți ca la terase să se stea claie peste grămadă. Voi cei ce permiteți să se lucreze fără să se respecte defel normele tot de voi impuse. Voi.

Și știm cu mic cu mare că a preveni e mai bine decât a trata.

Nu vreau să dau vina pe nimeni. Dar nu pot să tac când ființa mea strigă de neputință.

Tinerii se cred nemuritori și se uită înainte nu înapoi la bătrânii care,  simt ei, le pun piedici.

Însă vedeți voi, eu vreau să trăiesc.

Și vreau să trăiască și bătrânii din jurul meu. Și bineînțeles și tinerii. Știți de ce? Pentru că îi iubesc și nu îmi imaginez cum ar fi să îi pierd. 

Știu, viața se termină, dar hai să nu condamnăm pe nimeni la moarte din inconștiență.

Eu nu vreau mare lucru.

Vreau să mă pot proteja. Și vreau să îi pot proteja și pe cei la care țin. 

Spuneți-mi cum.

Că eu nu știu. Nu mai știu.

 

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share