Scris

Nu, nu sunt obsedată de propriile-mi trăiri, deși uneori petrec poate prea mult timp uitându-mă către mine însămi.

Dar nu caut disperată scuze spre a nu mă bucura de o lume exterioară absolut minunată.

Am scris, poate mai mult decât alteori, am scris pe blog sau câtorva prieteni de suflet pe care îi am, am scris ca și când ar fi fost să fie sfârșitul lumii mele, ca și când aș fi vrut să redescopăr plăcerea cuvântului, ca și când aș fi dorit o reconfirmare a ființei mele așa cum e ea… formată mai mult din cuvânt decât din faptă.

Am scris… și dintr-o dată m-am trezit în fața unui ecran, străină de mine și de lume și atunci când mi-am ridicat ochii spre soare am redescoperit primăvara, cu mugurii ei, cu noi începuturi, cu susur de apă și cântec de pasăre.

Am redescoperit frumusețea adormită de iarnă a vieții.

M-am trezit și m-am redefinit de data aceasta nu prin cuvânt, ci prin faptă. Am pășit cu pas timid pe drumuri de munte uitate și am simțit parfum de pădure și de viață.

Iubesc cuvântul, dar poate mai mult decât iubesc cuvântul, iubesc primăvara cu toată splendoarea ei și simt cum îmi vorbește cu muzică de floare și mă redescopăr prin ea, în esența ființei mele, în fiecare dimineață și la fiecare apus de soare.

Sunt introvertită și prieteniile mele sunt legăminte de cuvinte mai mult decât atingeri pe umăr…

Îmi iubesc singurătatea și o apăr cu prețul vieții mele pentru că acolo, în singurătate, îmi pot reconstrui noi orizonturi.

Dar acum e primăvară și e soare și alerg prin primăvară de mână cu singura mea iubire reală știind sigur că niciodată nu voi încălca legământul cu ea și cu viața.

E primăvară și o simt pe ea și iubirea cu toată capacitatea de a simți a unui introvertit autentic.

Și mă bucur de ele, de soare și de viața.