Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Iubirea se trăiește nu se vorbește

Iubirea se simte și se trăiește dincolo de vorbe.

Când iubirea devine mai mult cuvânt decât faptă, ea este undeva pe marginea prăpastiei sau căzută în abis.

Nu cred că iubirea are vârstă și cred că oricând suntem pregătiți să iubim în opoziție cu faptul că niciodată nu suntem pregătiți să murim sau să acceptăm moartea.

În fapt iubirea e opusul morții și atâta vreme cât ea există, trăim și noi.

Când ea piere, noi poate continuăm să existăm, dar cu certitudine nu mai trăim. Reîncepem să trăim doar atunci când ne reîndrăgostim.

Să respiri cartea până la ultimul cuvânt, să simți marea cu fiecare fibră, să te transpună o melodie pe alt plan de existență, să privești apusul de soare cu un zâmbet la colț de buză și cu o lacrimă strecurată pe obraz, să te plouă și să stai cu mâinile spre cer savurând ploaia – aceasta este iubire.

Să îți strângi copilul la piept dorindu-ți să oprești acel moment pentru eternitate, să îți faci timp pentru părinți și să nu îți moară din amintire niciodată cei plecați –  aceasta este iubire.

Să te pierzi în ochii celui drag uitând că mai există și cuvinte – aceasta este iubire.

Și când vei fi bătrân să îți poți aminti pasiunea dintre voi mai mult decât cuvântul – aceasta este iubire.

Să îi dai drumul prietenului când prietenia s-a pierdut, dar să păstrezi intactă savoarea acelei prietenii peste ani- aceasta este iubire.

Să oferi mai mult decât ceri a ți se oferi – aceasta este iubire.

De iubire trebuie să-ți fie dor, să o recunoști de departe, să îți fie semn de viață mai mult ca de carte.

Pe iubire nu trebuie să o aștepți, pe iubire nu trebuie să o cauți căci ea vine nechemată și nu este niciodată acolo unde te aștepți.

Iubirea nu are nevoie de cuvinte mari și de explicații, nu le credeți dacă vi se dau, ea se simte, se trăiește, se strigă în sine și în șoaptă înflorește, iubirea pur și simplu se iubește.

Ea este autenticitatea creației și sentimentul transpus artistic în cuvânt cu iz de poezie. Nu e vorba goală ci e împlinire. Nu se cumpără, nu se vinde, ea se simte.

Prea multă gălăgie și prea puține impresii, prea multe vorbe și fapte deloc, prea multe lămuriri la extrem de limpezi întâmplări, prea multă depărtare, prea puține chemări, prea puține sentimente și mult prea multe interpretări; în fapt oamenii sunt prinși într-un carusel de căutări și de senzații toate surogate la iubire.

Liniște! Autentica iubire se poate naște numai în tăcere și doar fără prea multe vorbe niciodată nu piere!

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal