Oglinzi sau oglinda ochilor tai

Te cuprind cu privirea ca pe-o mare, atingându-ți orizontul cu iluzia unui vis frumos ce îmi definește ziua și noaptea. Marinar rătăcit în mări de vise sunt și navighez peste întinderi nesfârșite dorindu-mi în același timp să îți pătrund adâncurile de introspecție cu gândul.

Atunci când te privesc e ca atunci când mă privesc în oglinda timpului, regăsindu-mă nu ca pe un hoinar rătăcit în luciu de apă, ci ca pe o reprezentare a eului meu autentic.

Și ce altceva mă poate, crezi, defini mai bine decât să mă uit la mine prin prisma ochilor tăi?

Crezi că îmi poate defini mai bine trăsăturile un obiect neînsuflețit așezat pe un perete când eu niciodată nu am fost doar o imagine, ci energie în stare pură?

Atunci când mă privesc în oglinzi de timp, îmi văd toate gândurile rătăcite pe coridoare de inspirație și cuvintele nerostite ce se transformă în chemări printre perdele ce acoperă ferestrele de lumină ale unui prezent căruia îi dăruiesc astfel o undă difuză de mister.

Mă desconspir, dezbrăcându-mă nu de haine, ci de realități, astfel încât să pot apărea în lumina gândului tău și al oglinzii așa cum sunt eu, într-o autenticitate absolută. 

Atunci când mă privesc în oglinzi de timp, nu văd ridurile de pe frunte, ci doar pe cele din suflet pentru că doar acelea se disting clar sub lumina necruțătoare a perenei tristeți ce rodește neîncetat printre efemerele momente de bucurie.

Oglinzile de timp şi oglinda ochilor tăi nu mă mint niciodată, nu mă transformă, precum oglinzile din parcurile de distracție,  oglinzile moarte ce caută să mă arate vie.

Ador să mă oglindesc în ochii tăi ca într-un lac adânc de speranță.

Atunci când o fac… o fac nesocotind cuvântul rostit și transformându-l în senzație pură, nemodificată.

Am să îți spun ceva: oglinda îmi arata chipul, dar în oglinda ochilor tăi îmi pot vedea clar şi fără echivoc sufletul.