Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Primăvara

Primăvara mă privește în ochi și mă regăsesc tăcut în prezența ei ușor răcoroasă, în fapt regăsindu-mă în anticiparea apariției primăverii astronomice.

Până atunci mă mulțumesc cu puținul dat de speranță și de prezența primăverii calendaristice.

Mă îmbrac în mărțișoare, deși nu sunt fascinația mea, și purced pe străzi lăturalnice, ca de obicei, în căutarea mugurilor curajoși.

Și în ciuda tuturor problemelor din lume, la vederea lor, simt cum mi se încarcă trupul cu energie și cum mintea mea o ia razna de bucurie.

Ca și oamenii, mugurii sunt timizi sau curajoși, unii stau să mai aștepte puțin să vadă ce s-o întâmpla, alții scrutează zarea cu îndrăzneală de pe crengi iar alții aproape că s-au transformat în pitice frunzulițe.

Bucuriei simțite i se alătură, ca într-o magică poveste, fericirea dată de o floare primită în dar de la copila mea, cea mai frumoasă floare din univers, împachetata într-o hârtie retro style, așa cum îmi place mie.

Uneori cei dragi ne aduc cele mai mari bucurii din lume, alteori cei de la care ne așteptăm mai puțin o fac neașteptat de bine.

Se întâmplă și să fim dezamăgiți, fără să vrem, de nepăsarea celor pe care îi iubim, de dorința acestora de a naște conflict în pacea lăuntrică noastră, de răul săvârșit, pentru ca apoi să ne spunem că poate că nu o fac intenționat și că drumul lor pur și simplu nu coincide cu al nostru sau că le pare sfredelit periculos de reușite ce nu le convin.

În final, parfumul primăverii se împrăștie pretutindeni și decepțiile dispar ca prin farmec, măturate de frumusețea momentelor ce în simplitatea lor ne relevă toată complexitatea lumii și a minților celor ce merită cu adevărat prețuiți.

Și cum pentru mine sunt mult mai importante momentele trăite respirând natura în solitudine decât numărul pseudo prietenilor de pe rețelele virtuale, simt că primăvara îmi este mai prietenă decât toți prietenii la un loc.

Cel puțin ea dă senzația că e acolo pentru mine și numai pentru mine.

Și nici măcar nu trebuie să îi dau like, căci ea știe că o iubesc.

Mărțișoare, amulete de speranță și de dor, mărțișoare compuse mai mult din iubire decât din materiale perisabile în timp…

Iubirea, adevărata iubire nu se pierde niciodată și este cel mai frumos mărțișor din lume.

O astfel de iubire nu trădează, indiferent de drum sau de parcurs, de îndoieli sau de obstacole în același fel în care primăvara nu trădează niciodată în prietenie.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal