Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Eretria- Evia-Grecia

Mare

“Noi suntem cei care nu suntem, iar viața e scurtă și tristă. Răsunetul valurilor pe timpul nopții este chiar un răsunet al nopții  și câți nu l-au auzit sunând chiar din sufletul lor, cu speranța spărgându-se repetat de malul întunericului și scoțând zgomotul înfundat al spumei care geme în adâncuri.”

Fernando Pessoa- “Cartea nelinistirii”

Vara ne zâmbește cu raze de soare și, dezmorțiți după zăpezile iernii și după ploile tăcute ale primăverii, simțim viața pulsându-ne în vene.

Inima bate mai tare și ne dorim schimbări care să ne aducă viața în atenție.

Pentru că adesea existăm uitând cum este să trăiești cu adevărat.

Eretria

Anul acesta, vreme de 7 zile, viața mea s-a contopit cu marea într-o perfectă simbioză, într-o locație de vis- Palmariva- Eretria.

Locația se află pe insula Evia, a doua insulă ca mărime din Grecia și pot spune că este o locație memorabilă.

Sigur că atunci când, după încercări, supărări, tristeți și multă muncă, ne dorim relaxare ne putem imagina că orice loc ce aduce pace în suflete ne este suficient.

Însă Palmariva înseamnă mai mult decât pace în suflet.

Este parfum de floare, soare și răcoare, briza mării și căldura ispititoare a celor ce te primesc, este sarea din apă ce te îmbracă și valul de mare ce te atinge ca îmbrățișarea iubirii.

Este liniște și distracție, este spectacolul naturii împreună cu spectacolul tinerilor ce caută să îți însenineze zilele de vacanță.

Este verdele grădinilor, șoapta măslinilor, culorile vii ale florilor și albastrul mării, este totul adunat într-un paradis pe pământ.

Marea își spune povestea, spălând cu valu-i țărmul și incluzând în șoapta și în strigătul său vocea lumii.

Marea este aceeași și permanent alta ca o femeie dorită.

Îți ascute simțurile adormind din rațiune și de face să te predai ca în fața iubirii și nu a dușmanului.

Te face orb la durere și viața-ți pare pictată în culori de speranță.

Și ești acolo, ultim călător printre străine sentimente ce dintr-o dată îți devin cunoscute fără însă a căpăta izul de obișnuință ce ucide dorința, și ești suprieviețuitor al fostelor tristeți.

Ești învingătorul suprem pregătit pentru amintiri ce îți vor stărui în minte în viitoare momente.

Ești tu, marea și eternitatea ce se găsește în acel aici și acum, ești mai bun, mai viu, mai fericit ca niciodată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal