Am plecat în această călătorie cu inima îndoită. Nu știam dacă vom reuși să stăm până la finalul ei din cauza unor probleme de sănătate ale unei dragi persoane.
Am reușit și a fost ca o victorie pentru mine, pentru noi.
E frumos a scrie jurnal de călătorie sau, cum este în zilele noastre, a filma din inedite și spectaculoase zone, a surprinde momente din timp pe care apoi să ni le reamintim citind sau privind.
Însă mie întotdeauna mi-a fost greu să scriu un autentic jurnal de călătorie, pentru că felul meu de a fi mă face să mă concentrez mai mult pe trăiri decât pe locuri, oameni sau evenimente.
Scriu și am inima plină de tot ce s-a întâmplat și de dor pentru locurile pe care tocmai le-am vizitat. Scriu pentru că nefiind un adevărat scriitor, pot uneori scrie cu ușurință.
“Scriu cu dificultate, nu cu ușurință.A scrie e o formă de rugăciune. Sunt scriitor, prin urmare scriu cu dificultate” Franz Kafka
Periplul nostru a început cu Komarno sau Komarom, depinde de unde privești, dispre Slovacia sau dinspre Ungaria. Este orășelul unde am înnoptat, pe partea slovaca, pentru a ne odihni după un drum lung.
Seara era ploioasă, dar plimbarea pe podul peste Dunăre ce despărțea 2 țări și orașul cu aproape același nume mi-a înseninat momentele petrecute acolo. M-am întrebat atunci, ca de atât de multe ori, de ce atâta dorință de diviziune, când putem să ne ducem viețile împreună, în armonie.
Mittweida a fost ținta noastră. Mittweida este un oraș universitar situat în Germania, în regiunea Saxonia. L-am întâlnit în amurg pe o vreme ploioasă și l-am găsit pustiu. Exemplar de curat, verde arămiu fiind toamnă, dar pustiu. Pesemne oamenii lui erau în confortul caselor proprii la caldură sau învățau în biblioteci în campusul universitar.
În Mittweida am stat 5 zile, însă precum niște pelegrini am umblat în multe ale zone din această regiune.
Am văzut Dresda, care m-a impresionat cu frumusețea sa nepieritoare și Leipzig, un centru comercial renumit, unde da, ne-am preumblat și noi prin magazine mai mari și mai mici și ne-am purtat pașii și prin Chemniz ce este anul acesta capitala culturală a Europei.
Dar să revin la Dresda supranumită și Florența de pe Elba care m-a impresionat cel mai mult dintre cele 3 orașe vizitate. Dresda este încântătoare cu clădirile sale baroce, neoclasice, rococo, dar și moderne și mi-aș fi dorit zăbovesc mai mult pe străzile ei impresionante. Nu s-a putut însă, am fost mai mereu pe fugă și ne-am promis că revenim.
Leipzig este orașul pe care am reușit să îl vizităm într-un ritm mai puțin alert și unde am fost impresionată în special de piața Augustus și de străzile înțesate de lume.
În alergarea noastră am văzut și 2 dintre renumitele castele spectaculoase din Saxonia și anume Schloss Kriebstein și Schloss Lichtenwalde. Din păcate la ambele am ajuns târziu, înainte de ora închiderii și la fel ca atunci când am vizitat Dresda, ne-am promis să revenim.
Am părăsit Germania într-o zi de vineri și ne-am îndreptat spre Praga, orașul în care ne-am propus să ajungem, cu puțin noroc, când tot ce era de făcut se va fi terminat. Nu ne făcuserăm din timp rezervare cum obișnuim, pentru că din cauza unor probleme ce ar fi putut să apară, nu am fost stăpâni deplini ai timpului nostru.
Ne-am făcut această rezervare, la plecare din Germania, la un hotel pe numele său Darwin situat în suburbiile orașului Praga. Pe hotel îl recomand cu căldură datorită faptului că mașina se poate parca cu ușurință acolo, iar de ajuns în centrul orașului se ajunge în maxim 20 de minute, el fiind situat la 5 stații de autobuz și 3 de metrou de centru, stația de autobuz situându-se lângă hotel și apoi lângă metrou.
Praga este un oraș pe care cuvintele nu îl pot descrie cu adevărat.
De când am pășit în el m-a fascinat totul, de la suburbii până în centru, de la clădiri și până la oamenii săi, apa Vltava, podurile de o frumusețe unică de peste apă și în special podul Carol cu cele 30 de statui baroce.
Deși am stat doar o zi și jumătate în Praga am reușit să vizităm câteva dintre cele mai frumoase obiective turistice- Catedrala Sfântul Victus, Piața orașului vechi, Castelul Praga, Primaria veche și Ceasul Astronomic, Piața de Fermieri Náplavka, Monumentul Național Cultural Vyšehrad, Casa Dansatoare, Turnul Podului din Orașul Vechi
Dacă intenția mea ar fi să scriu un blog de turism aș începe să scriu aici despre fiecare loc pe care l-am vizitat, despre frumusețea și istoria lui. Dar după cum am scris la început, nu știu scrie bloguri de turism. Eu pot scrie despre stări, despre ce simt când vizitez un loc, despre cum unele locuri mă fac să am senzația că le aparțin, iar altele în ciuda frumuseții lor copleșitoare, că nu rezonez cu ele.
Îmi amintesc când am fost pentru prima dată la Paris că m-am îndrăgostit de un orășel din Germania pe numele lui Velburg. Sigur că nu putem face comparație între Velburg și Paris, Parisul este și mereu va fi orașul luminii, orașul îndrăgostiților, dar pentru mine Velburg a fost lăbuța întinsă de o pisică prin gard, copacii înfloriți și oamenii calzi.
Mi s-a mai întâmplat cu Zakynthos să am senzația că aparțin acelui loc din prima secundă când am coborât de pe ferryboat. Parcă era locul unde trăisem cândva într-o altă viața, locul unde fusesem mai fericită ca nicicând pe lume.
Și cu Budapesta am rezonat, demult, în anii tinereții când, la facultate fiind, am pășit pentru prima dată în acel oraș și mi s-a tăiat respirația. De atunci, nu am încetat niciodată să iubesc Budapesta și să mă reîntorc cu drag la ea.
Dar Praga, ei bine Praga a eclipsat Budapesta în mintea mea. Nu, nu sunt, ca acei bărbați care se îndrăgostesc de frumusețe uitând profunzimea unei vieți în comun cu altă persoană doar pentru că întâlnesc poate, versiunea mai tânără sau mai ispititoare a acelei persoane. Nu mă consider superficială sau atât de superficială. Nu m-am îndrăgostit de Praga pentru că am găsit-o mai frumoasă ca Budapesta, am loc de ambele în inima mea, răvășitoare orașe așezate pe râuri curgătoare.
Însă mi-era dor de sentimentul pe care îl trăiesc când întâlnesc orașe de care mă îndrăgostesc la prima vedere. Și l-am trăit la Praga.
Sunt recunoscătoare acestui oraș nu numai pentru că m-a copleșit cu frumusețea sa, ci pentru că mi-a redat dorința de a călători pe care o pierdusem undeva în tumultul cotidian, că m-a făcut să văd din nou frumusețea frunzelor toamna și a străduțelor liniștite din suburbii, că mi-a tăiat respirația nu numai cu clădirile sale impozante, cu istoria sa, cu tot ce reprezintă ca oraș, ci însăși prin vibrația pe care o are și care a ridicat-o și pe a mea.
Știind că nu am cum sta mult la Praga, că e doar o vizită scurtă, poate mai scurtă decât un city break, mi-am dorit în sinea mea, mi-am dorit tare să vizitez muzeul Kafka. Nu am sperat să îl găsesc, îmi amintesc de periplul nostru prin Viena în căutarea muzeului Freud. Dar iată-ne în prima seara la Praga, mergând la întâmplare pe străzi și ajungând chiar la muzeul Kafka. Era târziu, desigur, nu am putut să îl vedem atunci, dar am revenit a doua zi și nu am fost dezamăgită.
Muzeul, cu scrieri ale lui Franz Kafka, cu proiecții de imagini din vremurile sale, cu desenele realizate de scriitor, cu imagini ale familiei, prietenelor și amicilor, a fost o experiență tulburătoare. Mi-a dat șansa să pătrund în universul acestuia, să mă conectez cu sentimentele sale, cu zbaterea sa, la neliniștile ce i-au modelat scrisul, cu luciditatea, dar și cu fragilitatea geniului său.
Praga este un oraș cu oameni fericiți, cu zâmbete pe buze, cu mulți turiști, dar cu o forfotă plăcută, cu caricaturiști și desenatori ce fac desene extraordinare, cu restaurante plăcute și vânzători prietenoși.
Este un oraș cu sistem de mijloace de transport în comun foarte bine pus la punct.
Este un oraș al savorilor de toate felurile.
Praga este un oraș unic, unul dintre cele mai frumoase orașe din lume și cert pentru mine cel mai frumos oraș dintre cele pe care eu le-am văzut până acum.
Îmi doresc să revin în Praga cât mai curând, îmi doresc să stau multe zile, să am timp să mă odihnesc pe băncile de pe dealul de pe lângă Zidul Durerii, să pot să mă plimb pe toate străzile orașului, să pot vizita edificiile și nu doar să le privesc din exterior.
Mă gândesc că uneori vis și realitate se contopesc pentru a ne face pe noi, oamenii, fericiți, că e suficient un pas făcut într-un loc în care te simți acasă pentru ca zbaterea să înceteze și zâmbetul să revină pe buze.
Am înțeles și că o vizită într-un oraș ca Praga te poate înălța și te poate vindeca în cel mai terapeutic mod posibil.
Sunt acasă de ceva vreme, dar retrăiesc cu ochii minții acest periplu. Și cum se zice că mintea nu cunoaște diferența dintre imaginație și realitate, pot spune că mă plimb pe străzile orașului Praga și acum, în timp ce mă las cuprinsă de un sentiment de beatitudine și de împlinire.
