Respir mirosul sărat al mării. O privesc cu iubire, chiar dacă știu că poate fi furioasă, că poate fi distructivă. Albastra privire a mării este desăvârșită. Nu am cum să mă satur de ea.
Suntem în Nei Pori, pentru a doua oară.
Ne place să mergem la țărm de mare înainte de căldurile verii, să ne bucurăm de plimbări și de briza răcoroasă. Să putem sta pe țărm, pierduți în gânduri, să putem să ascultăm valul, în liniște, fără forfota din plin sezon.
De 2 ani mergem în același loc, la hotelul Skyline Fine Living, iar pentru mine acest loc este ca un colț de paradis.
Stăm la cafea, în balconul plin de flori, și ne încărcăm de parfum, ascultând păsările. Anul acesta am avut chiar și o vrăbiuță îndrăzneața care a ales să ia cu noi micul dejun. Nu, cafea nu a băut.
Cred că cel mai greu sentiment pe care îl poate un om avea este cel de neputință, să simtă că dorește să facă bine altui om, pe care îl vede zbătându-se și să înțeleagă că acest lucru e imposibil.
Dar noi ne încăpățânăm să vrem să îi salvăm pe alții, uitând de noi.
Astăzi nu salvez pe nimeni. Astăzi mă țin pe mine vie.
Nu sunt vinovată că am iubit. Nu sunt slabă că am sperat.
Durerea mea are un nume și e a mea. Dar nu mă va distruge.
Mă iert pentru tot ce nu am știut atunci.
Mă țin acum în brațe, cu tot ce sunt. Asta e destul pentru azi.
Ce am scris mai sus e o mantră pe care încerc să mi-o repet pentru a mă concentra pe mine. Nu, nu pentru că nu îmi pasă, ci pentru că am nevoie de detașare.
Marea mă ajută. Când mă cufund în valuri, gândurile amuțesc.
Apa a fost răcoroasă în acest an, însă această răcoare m-a ajutat și ea să mă recompun, să rescriu altfel pagini de carte.
Și totuși uneori nu reușesc cu adevărat să fiu prezentă. Dar știu că cu perseverență cândva voi reuși.
Mă gândesc la scrierea lui Octavian Paler, scriere pe care o prețuiesc cu toată ființa mea:
“Adevărul e că aici, la mare, totul se simplifică. …. Dintr-o dată, redescopăr că esențiale sunt doar viața, iubirea și moartea. Restul e spectacol. Alergătură. Amăgire. Și ar avea vreun sens să protestezi? Nimeni nu ne-a făgăduit nimic la naștere. Dumnezeu nu ne datorează nimic, orice reproș ar fi ridicol.” Octavian Paler Aventuri solitare
Aventuri solitare-Octavian Paler
În Nei Pori nu este far ca în splendida Chania, din Creta. Nei Pori este altfel, are o frumusețe aparte.
Farul, însă, mă duce cu gândul la un citat:
“Gândește-te la un far marin care semnalizează de pe țărm, ghidând navele să intre în siguranță în port. Farul nu se poate smulge din pământ, nu poate să străbată valurile, să apuce nava de pupă și să îi zică: ascultă neghioabo, dacă o iei pe aici s-ar putea să te spargi de stânci. Nu, nava poartă și ea responsabilitate pentru propriul ei destin. Poate alege să se lase ghidată de far sau poate înainta pe cont propriu. Farul nu răspunde de hotărârile navei. Tot ce poate face este să își dea silința în calitate de far.” Paul T Manson, Randi Krege – Stop Walking on Eggshells.
Nu mă identific cu farul, dar nici cu neghioaba ce nu vrea nicicum să se ghideze după lumină. Și totuși uneori am încercat să fiu far, alteori poate am fost și eu incapabilă să văd drumul, cu toate că un întreg Univers părea că mă ghidează.
În Nei Pori ne plimbăm pe lunga faleză. Terasele sunt frumoase, oamenii primitori și mâncarea bună.
Mergem mult și prin apă, trecem în Platamonas sau în sate ale căror nume nu îl știu. Plaja este aurie și totul pare luminous. Chiar și când plouă e senin aici.
Privesc marea de sus din The Old Panteleimon. E superb aici. Terase și magazine cu suveniruri, uleiuri esențiale și ceaiuri.
Și ce poate fi mai frumos decât să împarți masa cu pisicile locului.
Marea vindecă atunci când oamenii rănesc. Am spus asta cândva. Dar vindecarea nu vine din exterior, ci din interior. Avem nevoie de timp să înțelegem cu adevărat asta. Și de abia ce vom fi înțeles, putem să începem călătoria către descoperire de sine, să pășim pe anevoiosul drum către noi.
Dacă nu ne vindecăm pe noi, nu cred că vom găsi fericirea nicăieri, indiferent cât de frumos ar fi totul în preajmă.
Mă întristează să văd oameni ce au totul, nefericindu-se singuri. Mă întristează să văd că nu pot fi ajutați.
Dar nimeni nu poate fi far pentru nimeni, pentru că pentru a putea vedea lumina, trebuia ca tu să fii deschis pentru asta. Să lași în urmă trecutul, să nu mai vrei să controlezi prezentul, să fii, doar să fii prezent în acest moment, singurul pe care îl ai.
Stau întinsă pe nisipul fierbine, lângă cearceaf.
Nu, nu îmi place la șezlonguri. Inspir acceptare, expir griji.
Poate că veșnicia s-a născut la sat. Pentru mine, însă, s-a născut la țărm de mare.
