Fernando Pessoa

“The poet is a faker

Who’s so good at his act

He even fakes the pain

Of pain he feels in fact”

Fernando Pessoa

Dincolo de cuvinte, întotdeauna, se ascund sentimente, refulări ale unui spirit răvășit, prea plin de prea plinul esenței sale. Se aștern venite ca de nicăieri pe foi aparent banale și sunt uneori simplu judecate ca plictisitoare.

Judecate spun, deși știu prea bine ca unicul judecător al propriilor senzaţii si sentimente suntem noi înșine, fii rătăcitori ai unei lumi care avem senzația că ne aparține în totalitate.

Cartea nelinistirii scrisă de Fernando Pessoa mi-a atins sufletul într-un mod neașteptat și pentru mine această carte a venit ca irealul dintr-o distructivă realitate, a venit ca să îmi confirme ceea ce nu întotdeauna se cere confirmat și anume că din lupta cu rutina, cu copleșitorul azi, uneori se pot naște frânturi de infinit ce sfidează timpul, atingând minți și suflete.

O citesc fascinată, cu respirația parcă oprindu-se la fiecare frază ce mă transpune, cu complexitatea ei, cu puterea adevarului din ea, pe alte tărâmuri de existență, unde parcă aș fi fost dintotdeauna.

Jucători de roluri suntem în viață, păstrându-ne autenticitatea doar atunci când nimeni nu o poate terfeli.

Și în timp ce ne jucăm cuminți rolurile pe scena vieții, dincolo de cortina timpului au loc adevărate tornade de senzații, de emoții, de căutări neoprite, de drumuri lungi pe care le facem dinspre noi către noi.

Cineva scria pe un blog că această carte este cartea oamenilor sensibili.

Eu aș spune că această carte este cartea tuturor oamenilor capabili să simtă măcar ceva, cândva.

Departe de mine gândul de a face o recenzie de carte.

Tot ce pot însă spune este că pentru mine această carte invită la meditație, că nu lasă spiritul amorțit la margine de somn și că deschide cititorului porți neștiute către sine și către o lume care există în noi dintotdeauna, dar pe care puțini dintre noi am avut curiozitatea a o vizita.