Yoga- carte, viață?

E dimineața foarte devreme și tocmai am închis cartea Yoga de Emmanuel Carrère.

Sorb cea mai bună cafea din lume, cafeaua din fiecare dimineața și am încă gândul la carte. Pe fundalul minții mele răsună cântecul Giorni Difficili- Zile dificile (Eduardo De Crescenzo).

Non devo cedere, non è possibile ( Nu pot ceda, nu e posibil)
La mia vita solo questo non può essere (Viața mea nu poate fi doar așa.)

Ascultând, mă uit la viața mea, de dinafara ei, cu detașare, depersonalizată.

Multe dintre visurile mele nu s-au transformat în realitate niciodată. Atât de multe, încât uneori mă întreb dacă ele au existat, în fapt, cu adevarat.

Nu ți-ai dorit îndeajuns de mult, îmi șoptește destinul la ureche, râzând. Dacă ți-ai fi dorit, tot universul ar fi complotat…. strigă la mine Coehelo de printre rândurile cărții sale.

Stai, tricoul! Și el are de spus ceva:

Don t worry for things that you cannot control! ( Nu te îngrijora pentru lucrurile pe care nu le poți controla)

And do I? Do I? (O fac oare?)

Karma poate de fapt acesta este secretul, spiritualul meu secret.

Mă uit la viața mea de dinafară, mă reintroduc în ea, gata să îmi plătesc datoriile și faptele: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, nefericiri pentru produse cu voie sau fără de voie nefericiri.

Nu te îngrijora pentru lucrurile pe care nu le poți controla. Nu o mai fac.

Sunt multe lucruri pe care nu le pot controla, multe dorințe pe care nu le pot împlini.

Poate mâine, mâine e o altă zi și vom vedea.

Că nu degeaba am ajuns să vedem ambele fețe ale monedei. E prețul plătit pentru maturitate de toți cei ce au ales să devină maturi măcar din când în când. Au ales sau au fost nevoiți să o facă.

Emmanuel Carrère cu cartea lui Yoga.  Căci despre el sau mai bine zis despre ea, cartea, voiam să scriu în articol. Însă eu nu știu vorbi despre ceva anume așa pur și simplu. Nu pot coase cu o singură ață. Trebuie să le amestec pe toate cele din cutia minții mele.

De când cu palpitațiile ce nu îmi dau pace și care m-au făcut să cred că viața mea pe acest pământ își scrie ultimul capitol, am început să fac yoga. Am făcut-o, fără să știu prea multe despre ea.  Am început să o practic nu mult, nu obsesiv, câte un strop în fiecare zi. Și i-am alăturat exerciții de respirație și de meditație.

Sunt precum lemnul la yoga, trebuie să spun, nu am deloc flexibilitate, poate tocmai de aici rigiditatea mentală. Că dacă trupul mi-e inflexibil cum ar putea mintea să fie? Dar stai, mintea mea nu e inflexibilă, e haotică.

Nu am avut așteptări atunci când am început să practic yoga, poate de aceea și mă simt atât de bine făcându-i exercițiile.

Am încercat și să meditez. Uneori reușesc. Bine, niciodată nu am fost în altered state, dar am reușit să stau nemișcată, eu cu mine, minute în șir, prezentă, alungând gânduri după gânduri fără să le etichetez. Oricum ce rost ar fi avut să o fac? Erau gânduri ce duceau la scrierea de pe tricou- don’t worry. Don’t!

Dar să revin la carte.

Cartea Yoga nu este numai despre yoga, de fapt nu este despre yoga în felul în care poate v-ați putea imagina- stai așa, fă așa! Probabil de era așa o abandonam pe dată.

O găsesc profundă, un amestec de trăiri despre yoga și meditație, despre depresie și  incapacitatea de adaptare, despre destine schimbate uneori peste noapte, din cauze independente de propriile voințe ale personajelor implicate. E o carte despre sinele autorului. Este exact așa cum îmi plac mie cărțile: pagini ce se deschid spre complexitatea minții cuiva.

Autorul a practicat yoga peste 30 de ani și în ciuda acestui fapt depresiile nu l-au ocolit.

Poate e așa cum zic eu: Yoga te ajută, dacă te ajută și mediul înconjurător, dacă lucrurile pe care nu le poți controla nu te dărâmă de tot. Căci, deși am clamat-o în toate scrierile mele, acea spusă cu Iubește-ți destinul (Amor Fati) nu poate mereu fi pusă în practică, fără ipocrizie, oricât am încerca.

Citind cartea îmi dau seama ca practic yoga mai mult ca sport, că nu am prins latura ei cu adevărat spirituală ce mi-ar putea în fapt fi de folos cu adevărat. Dar chiar și astfel îmi face mult bine.

“Ceea ce numesc eu yoga nu e doar binefăcătoarea gimnastică, pe care o practicăm atât de mulți dintre noi, ci un ansamblu de discipline care vizează extinderea și unificarea conștiinței.”

Yoga – Emmanuel Carrère

Mi se pare o definiție complexă, pentru un termen la fel de complex, pe care noi, oamenii, tindem să îl simplificăm atât de mult încât îi pierdem înțelesul.

Mi-au plăcut definițiile date meditației, pentru că le-am găsit foarte aproape de adevăr. Nu vreau să le enumăr pe toate, e plăcut să le regăsești și să le citești și răscitești în carte, însă, pentru a vă stârni interesul, menționez câteva:

“Meditația este tot ce se petrece înăuntrul tău când stai așezat, fără să te miști și fără să scoți o vorbă.“

Yoga- Emmanuel Carrère

“Meditația înseamnă să îți vezi gândurile așa cum sunt” *

Și pentru că, spune autorul, citând-o pe Simone Weil– nu mulți oameni știu că ceilalți oameni există, “meditația ar putea fi definită tocmai ca un mod de a fi la curent că ceilalți oameni există.“*

Și apoi cum nu, “meditația  poate fi asemănată cu o drumeție sau cu viața însăși, etape, peisaje, suișuri și coborâșuri“.*

Ei da, chiar așa este, chiar așa este pentru că așa trebuie să fie.

Vorbește autorul despre nefericirea nevrotică și cea obișnuită, citându-l pe Freud. Nefericirea nevrotică e cea pe care ți-o faci cu mâna ta în vreme ce nefericirea obișnuită e cea dăruită de circumstanțele pe care nu le poți schimba din viața ta (vezi tricoul). Zâmbesc, pentru că nefericirea nevrotică a unora devine cauza nefericirii tale obișnuite, în care înoți zi de zi, fără să știi exact cum să o faci și fără colac de salvare. Scapă cine poate, vorba unui profesor întâlnit cândva pe drumul vieții mele.

Citatul din discuția lui Malraux cu bătrânul preot mi-a plăcut enorm:

“Am aflat două lucruri. Primul  e că oamenii sunt mult mai nefericiți decât se crede. Al doilea e că nu există oameni mari“

Yoga – Emmanuel Carrère

Căci da, oamenii sunt niște copii mari cuprinși de neliniști, care nu încetează, în joaca lor, să rănească și să se rănească.

Autorul diagnosticat ca bipolar, ajunge, în ciuda faptului că practica Tai Chi, yoga și meditația să fie internat la psihiatrie pentru tratament.

Uneori, oamenilor, chiar dacă obțin ce vor, le lipsesc tocmai acele lucruri de care au nevoie. Și adesea ei nu știu de ce au nevoie. Neștiind, neînțelegând, ei caută să obțină permanent ceva ce nu are cum să le fie vreodată de folos.

Cartea vorbește de asemenea și de criza refugiaților musulmani. Câte destine zădărnicite, vieți curmate, atunci și acum când vorbim de refugiații ucrainieni. Oameni ce fac rău altor oameni mereu vor exista. Nimic nu îi poate face să dispară. Poate sunt destrămați la rândul lor de neîmpliniri, poate sunt nativ malefici, cine poate ști.

“Omul care se crede superior, inferior sau chiar egal unui alt om nu cunoaște realitatea. “

Yoga – Emmanuel Carrère

Așa spune autorul în cartea sa.  Iubesc acest citat. Mi se pare extraordinar. Mi se pare adevărat.

E un fel de definiție a  modestiei, în sensul său pur.  Dar nu știu dacă, citind, oamenii devin modești.

Cred că viața obișnuiește să așeze oamenii la locul lor. Subjugați de greutăți, de boli sau de bătrânețe, unii oameni ajung să fie înțelepți, unii ajung să treacă praguri ale evoluției, să fie iluminați. Vorba autorului și a altora înaintea lui – spune-i lui Dumnezeu de planurile tale, să vezi ce se va distra. Cam așa.

Yoga este o carte despre viață. Poate că autorul a vrut inițial să scrie o carte despre yoga, una pe un ton ușor, amuzant, cum spune chiar el, însă viața i-a răstălmăcit vorbele, cum numai ea o știe face și a apărut această carte, superb scrisă, profundă, revelatoare a multor adevăruri, aș zice eu.

Viața este o călătorie. “Drumul e ținta” spune autorul citându-l pe Chogyam Trungpa. Și, precum o face autorul, nici eu nu cred că viața este “proces de ruinare” Fitzgerald . Cred că fiecare, într-un fel sau altul, avem șansa noastră de mai bine. Totul e să avem acea forță necesară pentru a o recunoaște și pentru a nu o lăsa să se risipească.

C’è ancora un po’ di forza e alla fine so che vincerà (Eduardo De Crescenzo)- Există un strop de forță și până la urmă știu că va câștiga

Drumul e ținta. Sunt pe el. Cândva voiam multe. Visuri pierdute, vise uitate la trezire…

Nu știam că am nevoie doar de o frumoasă carte și de cea mai bună ceașcă de cafea din lume.

* citate inexacte, adaptate