Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

After Life- un serial extraordinar

After Life- Viața de apoiAm așteptat seria a treia a serialului After Life cu multă nerăbdare. Știam deja că îmi va plăcea enorm. Însă așteptările mi-au fost depășite cu mult.

After Life este un serial genial, un serial despre singurătate și despre apartenență, despre iubire dincolo de cuvinte, despre amintiri ce nu pot pieri, dar mai presus de toate este despre bunătate.

Așa l-am perceput eu, iar ultimul episod al seriei a 3-a a acestui serial m-a făcut să cred din nou că viața merită trăită.

Căci iată, acolo, undeva, există, încă mai există oameni buni, oameni simpli, care nu pregetă a face bine.

E doar un film! veți zice ca să îmi tăiați elanul căci da, eu am obiceiul de a mă entuziasma excesiv câteodată.

Dar nu veți reuși.

Filmul este creația minții umane, reflectă modul de gândire al cuiva. Și pentru mine, doar să știu că încă mai există persoane pentru care a face bine devine o profesiune de credință este înălțător.

Simt asta poate și din cauza a ceea ce am trăit în ultima vreme, înconjurată fiind de negaționiști și conspiraționiști, într-o țară în care pare că nimeni nu dă doi bani pe nimeni. Să vezi proliferând ura în jurul tău și să realizezi că încă se mai poate și altfel, că măcar mai există oameni care, ca tine, speră că se poate altfel, este o binecuvântare.

Dar să revin la film.

Trăim o singură viață, avem o șansă unică de a exista pe acest pământ și cred că ar trebui să profităm din plin de asta pentru a vărsa pretudindeni din preplin de bunătate și nu de ură așa cum cei mai mulți aleg să facă.

Serialul îl are ca erou principal pe Tony (Ricky Gervais) care nu poate trece peste moartea soției sale, Lisa. Titlul filmului are tocmai semnificația aceasta, de viață trăită de cei ce rămân după ce le mor oameni dragi cu care clădiseră o viață cu adevărat de neuitat.

Tony devine îngerul oamenilor pe care îi atinge cu aripa bunătății lui, chiar dacă vorba îi este ușor sarcastică și chiar dacă nu este tocmai sufletul petrecerii.

Iubirea sa pentru Lisa, îl face indisponibil pentru o nouă iubire romantică, în același timp el fiind un nesecat izvor de iubire și de bunătate care se propagă pretutindeni, atingându-i pe toți cei cu care el se întâlnește.

Serialul este încărcat de mesaje mai mult sau mai puțin evidente:

  • despre știința ce trebuie să fie deasupra de pseudoștiință;
  • despre viața noastră finită într-un univers nepăsător;
  • despre acceptare în cel mai profund sens al său;
  • despre frumusețea intrinsecă a oamenilor indiferent de modul în care ei arată;
  • despre mortalitate și nemurirea aminitirii;
  • despre bunătate mai presus de adevăr;
  • despre regrete și imposibilitatea schimbării a ceea ce a fost;
  • despre iubirea pentru animale care sunt mai mereu mult mai bune ca oamenii;
  • despre mărinimie și altruism mai presus de egoismul și  gratuita răutate a  oamenilor mărunți.

Toți actorii joacă extraordinar, dar Anti  în rolul lui Brandy, cățeaua lui Tony și a soției sale, Lisa este pur și simplu de neuitat. Alături de Tony în cele mai grele momente ale sale, reprezintă legătura sa cu ființa iubită. Brandy privește la amintirile înregistrate pe laptop cu Tony și o recunoaște pe Lisa. Îl acceptă pe Tony așa cum este el, fiindu-i mereu alături necondiționat.

Este un moment în film, pe care l-am iubit, momentul lămâii cu chip ( Tony desena chipuri pe lămâi ca să o amuze pe soția sa) pe care Lisa nu o putea tăia, dar cea cu care își petrece zilele Tony, după moartea Lisei, da. Te duce cu gândul că deși se spune că cimitirul este plin de oameni de neînlocuit, în realitate cei ce pleacă dintre noi nu pot fi niciodată înlocuiți de alții. Pot, cel mult, ocupa alt loc în inimile noastre.

Discuțiile de la cimitir între Anne și Tony sunt atât de profunde încât nu te pot lăsa indiferent, trezesc în fiece om capabil de simțire, dorința de a fi mai bun, de a înțelege, de a empatiza.

Seria a 3-a a acestui serial a început a rula pe Netflix în săptămâna în care, din cauza unui atac de panică înfiorător, am crezut că nu voi mai apuca ziua de mâine. Dar am apucat-o. Și mai mult decât atât, sunt norocoasă că am avut șansa de a urmări și această serie, episod cu episod.

Am râs și am plâns, am notat cuvinte memorabile și am iubit fiecare replică dintr-un film pe care l-aș revedea mereu fără să preget.

Îngeri în viață ar trebui să fim nu monștri cu chip de om ce așteaptă mântuire într-un inexistent viitor după moarte.

Dar câți pot oare fi astfel? Câți pot oare înțelege mesajele acestui film?

Cei plecați pășesc alături de noi, umbre de amintire, până când noi înșine devenim umbre ce se alătură cuiva sau nimănui.

Nu mă pot desprinde de serial, de ultimul episod atât de profund, atât de frumos și de finalul atât de real, finalul universal al fiecărei vieți.

Dar trebuie să o fac.

Îl voi revedea, voi privi episoade și personaje și îmi vor fi mângâiere în nopți de insomnie, în zile cu întâlniri lipsite de un real sens, cu oameni mărunți, cu vorbe lipsite de importanță.

Revăzând episoade, totul va căpăta sens. Va fi primăvară, ca în serial, până ce toamna plecării va colora frunzele în ruginiu și le va arunca pe jos, pe pământul reavăn al uitării.

Uitare? Poate.

Dar fiecare dintre noi își are rostul său într-un univers imens, ce probabil va dispărea și el cândva….

Ce frumos ar fi ca în rostul nostru pe pâmânt să includem și bunătatea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal