Zakynthos-jurnal de călătorie

Să fie un jurnal de călătorie?

Nu prea cred, întrucât nu știu să scriu jurnale, nici un fel de jurnale.

Anul acesta am fost hotărâtă să încerc.

Mi-am cumpărat un carnețel și zi de zi m-am străduit să notez în el evenimente ce s-au întâmplat în călătoria mea dinspre mine înspre mine.

Pardon, dinspre mine înspre mare, însă cum eu la țărm de mare simt a avea cel mai autentic sine pot numi călătoria dinspre mine înspre mare un sort de întâlnire cu cel mai profund eu.

Așadar, am scris și am scris, dar iată, sunt acum în fața computer-ului cu carnețelul în brațe și parcă lui îi simt mai puțin prezența, chiar scris fiind, decât simt prezența amintirilor ce vor să rămână vii în minte și care nu sunt datate, ci sunt fluide precum valul.

Zakynthos, una dintre cele câteva insule grecești de la Marea Ionică, este locul meu de suflet, locul unde cred că aș putea muri împlinită, locul de care m-am îndrăgostit la prima vedere și pe care mi-am dorit să îl revăd ca pe un prieten drag.

În drumul meu către ea, pe ferryboat, am simțit nevoia acelei singurătăți auto impuse, am vrut să fiu eu și marea, să o simt pe ea și apropierea de locul sufletului meu.

Am vrut să nu aud cuvânt, ci doar foșnet de val, am vrut să mă cufund în reverie și să mă las purtată de simțire.

Ajunsă acolo am îmbrățișat țărmul cu privirea ca pe un iubit și am simțit îmbrățișarea necondiționată a țărmului insulei de unde acum 9 ani plecasem cu lacrimi în ochi. Nu sperasem să mă reîntorc. Și totuși…

Stau pe balconul vilei unde ne-am cazat și las vântul să mi se joace în păr.

În zare, nici aproape, nici departe,  văd marea și nu știu de ce mă simt ca și când aș vedea-o pentru prima oară. Îi simt parfumul în nări și sunt copleșită de liniște. Sunt acasă!

Zakynthos-ul m-a cucerit cu peisajul său luxuriant și cu drumurile sale ușor sălbatice care parcă toate se aruncă în mare, cu plajele nisipoase și cu partea sa stâncoasă, a cărei peisaje îți taie respirația, ca Porto Roxa și Limnionas, unde sinucigașii ar putea alege să își pună capăt zilelor, aruncându-se în abis. Dar cui i-ar veni a se sinucide în Zakynthos?

Pini înalți și chiparoși sfidează depărtările, iar marea este de un albastru incredibil.

Am atâtea amintiri cu puiul de om ce se juca cu alți pui de oameni prin verdele ierbii sau în auriul nisip.

Au fost castelele de nisip și leagănul pe care timpul l-a ruginit și l-a pierdut.

Mai erau strigătele ce-mi vibrează la urechi, strigătele copilei mele, pe care încercam să o învăț să înoate.

Pesemne aspră am fost atunci, dar când astăzi o văd sfidând adâncimile nu mai simt atât de pregnant mustrările de conștiință. În definitiv performanța cere sacrificiu și uneori impunere.

Laganas, stațiunea unde puiul meu de om a învățat să înoate, o primește ca pentru întâia dată, căci ea nu își mai amintește lacrima de atunci. Simte însă iubirea mării și sper și pe a mea. Doar pe noi, doi adulți pierduți în reverii, ne primește croșetându-și tăcut amintirile.

Micul port Keri ne așteaptă pentru un înot într-o apă limpede precum cristalul asezonată cu nisip și pietre.

Mă întâlnesc pe sub ape cu o sepie roșiatică cu care nu îmi dădusem însă întâlnire. Mi se face frică și particip la un concurs de înot, sper, cu un singur concurent. Sigur ajung pe locul întâi.

Cele două stânci din marea sudului insulei mă privesc semețe și parcă știu că le-am folosit imaginea la felicitarea despre prietenie ce a avut atât de mult succes.

Dafne este una dintre cele mai spectaculoase plaje ale insulei, plăcută de oameni, dar și de faimoasele țestoase Carreta-Carretta ce o aleg pentru a-și depune ouăle.

Se spune că puii ieșiți din ou nu uită niciodată locul natal, că se vor reîntoarce și că femelele își vor depune ouăle acolo unde ele însele au văzut lumea pentru întâia dată.

Trei pui năbădăioși de Carreta-Carreta au ales să își înceapă periplul către mare în plină zi, printre turiști dând multă bătaie de cap voluntarilor ce fac eforturi aproape supra omenești spre a-i proteja.

Adâncul mării mărginite de plaja Dafne este și ea un adevărat spectacol, locul favorit pentru cei ce fac scuba diving sau snorkeling.

Seara ne prinde în nord de insulă unde vedem un neuitat apus de soare în mare.

Urcați pe stânci, privim zbaterea mării la țărm, ascultăm simfonia vântului și privim cerul, soarele și păsările. Presupun că astfel de momente se pot identifica cu noțiunea de libertate.

Diminețile în Zakynthos mă găsesc pe plaja din Tsilivi. Aproape că am senzația că suntem o comunitate de oameni ce adoră răsăritul de soare la țărm de mare. Fac pași, în tăcere, cu talpa goală pe nisipul ud. Marea se zbârlește caldă la mine și îmi spală din când în când picioarele și nu știu cum și gândurile. Sunt fericită.

Să vorbesc despre înghețata de la Kalamaki.

Căldura amiezii alegem să o păcălim cu o înghețată și astfel mâncăm cea mai bună înghețată din lume, o înghețată ca un recital bun, servită cu căldură la umbra unor tufe de hibiscuși roșii.

Înot în apele ce spală țărmul stațiunii Kalamaki și am parte de o altă întâlnire neașteptată și nedorită, de această dată cu o meduză rătăcită.

Din nou îmi dau examenul la înot viteza și îl iau cu brio.

Mă simt mai în siguranța în hidrobicicleta pe care alegem să o închiriem pentru a vedea țărmul mării din depărtare.

Ne străduim să nu ne rătăcim în căutările noastre de a vedea frumosul oraș Zakynthos, capitală a insulei, de sus, de lângă biserica ce îl străjuiește. Eșuăm de câteva ori dar reușim în final și simțim că a meritat tot efortul.

Nu știu cum trec zilele, cum au trecut, cum am ajuns din nou la despărțirea de un loc atât de iubit.

Îmi iau rămas bun de la insulă și privesc în zare pentru că nu vreau ca ea să îmi zărească lacrima pe care încerc din răsputeri să o ascund după o pereche de ochelari de soare și după un zâmbet.

La revedere Zakynthos!

Sper să ne mai revedem!

Zakynthos