Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Loutraki

Nu sunt obsedată de Grecia și de mările ei. Dar mă regăsesc extrem de bine pe acele meleaguri și întotdeauna aștept cu nerăbdare să le revăd.

Mai mereu îmi spun că voi scrie zi de zi impresii de călătorie și aproape niciodată nu mă țin de cuvânt.

Poate pentru că, de îndată ce simt aerul sărat al mării și vântul zăpăcindu-mi părul ,mi se zăpăcesc și toate gândurile și nu mai sunt capabilă de coerență în scriere și în visare.

Mai apoi, după trăirea pe deplin a momentului, întoarsă acasă îmi adun amintirile, mai mult sau mai puțin exact, și caut a le scrie.

Loutraki este un oraș și stațiune de asemenea în sudul Greciei, foarte aproape de canalul Corint ( canal ce leagă golful Corint din Marea Ionică de Golful Saronic din Marea Egee), oraș ce este extrem de cunoscut pentru apele sale minerale.

Din Loutraki, pe coastă, se poate ajunge în câteva minute în orașul Corint și el încărcat de istorie, dar fremătând prezent, iar pe autostradă, dacă te încumeți să dai piept aglomerației din timpul săptămânii, poți ajunge cu ușurință în Pireu și Atena ce se află la cca 80 km de Loutraki.

De asemenea, în câteva minute se poate ajunge la laguna Heraion, un lac cu o priveliște ce îți taie respirația.

Pe faleza stațiunii Loutraki poți petrece minute splendide privind apusul de soare. Și nu vorbim de 2 m de faleză, ci de o faleză îndeajuns de lungă încât să simți că te dor picioarele la final de plimbare.

Nenumărate sunt terasele la țărm de mare și îți poți sorbi liniștit cafeaua dimineața, când valurile se zbat la țărm, pisicile pescuiesc pește în mare, dar când soarele nu privește încă înspre pietrișul malului și nici nu se oglindește prea tare în valuri.

Nu, soarele nu răsare din mare la țărm de Loutraki, prin urmare diminețile te poți plimba pe umbroasa faleză admirând marea sau te poți odihni la terasele cu oameni ce se trezesc de dimineața pentru a te întâmpina pe tine. Atmosfera este primitoare, cafeaua bună și mâncarea excelentă.

Mă joc cu blănoșii prieteni ai teraselor spunându-mi că mă încred mai mult în ei decât în oamenii și privesc elegantul zbor al pescărușilor.

Mă răvășește priveliștea muntelui ce parcă vrea să se arunce în mare și mă împrietenesc cu localnicii ce țin să îmi comunice despre periculoasele meduze ce bântuie apele golfului.

Nu îmi plac meduzele, dar nu știu cum fac, dar la fiecare tură de înot dau de ele. Sunt unele micuțe maronii cu tentacule otrăvitoare ce lasă dâre pe piele.

Soțul meu a fost beneficiarul unei astfel de atingeri și aceasta nu i-a fost tocmai plăcută.

Mai sunt altele mai mari și roșiatice, precum și unele și mai mari, albăstrii.

Și mai sunt caracatițele ce te privesc de sub pietre cu ochi mari, plictisiți.

Nu, nu m-am privit eu cu ele în ochi, ci fiica mea căreia îi place să se scufunde și să înoate pe fundul mării.

După fiecare baie în mare, dușul cu apa fierbinte (pesemne termală) ce curge la fiecare duș montat pe plajă este o binecuvântare.

Te simți prea răsfățat și te întrebi, fără să vrei, dacă meriți acel răsfăț.

La lacul Heraion am fost doar o dată, îndeajuns cât să îl țin minte o viață.

Am înotat în apele-i albastre și m-am jucat cu peștii ușor obraznici.

Vreau să spun că peștii din apropierea țărmului n-au teamă de oameni. M-au însoțit curioși la fiecare intrare în mare și ca o gașcă de copii s-au strâns în jurul meu când cu piciorul sau cu mâna m-am jucat cu pietrele de pe fundul mării.

Mi-am spus că voiau mâncare. Poate tocmai de aceea aleg ca din când în când să guste din piciorul fiicei mele

Și aici sunt terase și oameni amabili, dar și câinii nelipsiți ce ne fac ziua mai bună.

Serile în Loutraki sunt o încântare. Localnici și turiști ies în terasele și parcurile de pe malul mării, este forfotă, dar o forfotă liniștitoare.

La Atena am fost pentru o zi. Ne-am plimbat pe străduțe și am fost pe Acropole.  Istoria își face simțită prezența peste timp și iubesc faptul că grecii știu să o facă cunoscută.

Adesea regret, la noi, când văd că vestigii istorice sunt lăsate în paragină și uitate.

De pe Acropole se vede Atena, împrejurimile și marea.

Orașul este și el o îmbinare artistică aproape a vechiului cu noul și dacă nu ar fi atât de multă lume, plimbările ar fi o plăcere fără margini.

Însă pentru mine vacarmul este năucitor și aproape că nu mai știu aprecia frumusețea unui oraș în astfel de situații.

În Atena parcarea mașinii este o aventură. Cu greu găsești loc de parcare în parcări subterane ale clădirilor, unde trebuie să lași mașina, cu cheia ei cu tot, celor ce se vor ocupa de parcarea ei în strâmte locuri unde probabil se străduiesc să gestioneze spațiul în cel mai bun mod.

Dar să mă reîntorc în Loutraki, orașul unde m-am pierdut și regăsit pentru mai multe zile la rând.

Nu sunt obsedată de Grecia, dar îi plac pe oamenii Greciei și orașele grecești. Îmi plac mările ce îi spală țărmul și calmul ei.

Despărțirile de ea îmi produc o durere aproape fizică, iar reîntoarcerile sunt ca o renaștere a ființei.

A trecut ceva timp de la scurtul concediu petrecut în Lourtraki, de la diminețile când admiram țărmul în singurătate și de la apusurile incredibil de frumoase. Amintirile însă rămân, probabil ușor alterate de trecerea timpului, dar înscrise undeva, acolo, în memorie.

În fiecare an, îmi promit să mă reîntorc, dar de asemenea cu fiecare an ce trece îmi e din ce în ce mai teamă să îmi fac planuri pe termen lung. Însă sper la regăsiri, reîntoarceri și mari iubiri.

Speranța moare ultima în noi, dar în fapt ea e nemuritoare.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share