Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Marea

marea

Am realizat acest colaj de imagini având în minte frumusețea cuvântului existent în imaginație și în gând într-o realitate a mea, inexistentă în fapt în pragmaticul cotidian. M-am gândit că poate, doar poate, uneori lucrurile, fie ele și invizibile pot fi așa cum par a fi.

N-au fost.

Însă imaginile rămân și dragi îmi sunt pentru că marea este prietenul sufletului meu -THE TRUE FRIEND OF MY HEART și acest fapt nimeni și nimic nu îl va schimba vreodată.

Eterna iubire, fascinată și adevărată, iubirea, ce nu își pierde din savoare, se recompune mereu în spuma de mare.

Pare că valul, ce izbește țărmul precum pasiunea sufletul, se risipește, însă niciodată nu este așa, nici măcar atunci când în furtună marea își strigă tăcerea.

Pentru că marea are puterea să iubească în veșnicii iar atunci când valul atinge țărmul lăsând șoapta spumei să-i topească tăcerea este pentru ca spuma să pătrundă în suflet de țărm și pentru ca țărmul să cuprindă întregul necuprins al mării.

Marea știe iubi.

Poate că de la ea am învățat și eu…

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share