Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

O viata marunta

Am citit „O viaţă măruntă” de Hanya Yanagihara la recomandarea cuiva drag mie.

Recunosc, am răsfoit-o de câteva ori ,fără a mă îndura să o cumpăr, gândindu-mă că nu voi putea să o citesc. Însă mai apoi am decis să încerc. Și nu regret pentru că aș putea spune deschis că acest roman m-a marcat așa cum rar s-a întâmplat.

Citind recenziile pe internet, după ce am finalizat cartea, am constatat că arareori s-a întâmplat ca această carte să lase pe cineva indiferent, mai degrabă fiind plăcută sau detestată la extrem.

Cartea este povestea de viață a 4 bărbați ( Jude, Malcolm, Willem și JB) concentrându-se cu preponderență pe viața unuia dintre ei și anume Jude, victimă în copilărie a unor abuzuri greu de imaginat.

Aș spune că am perceput această carte ca pe una psihologică întrucât adesea scriitoarea privește în interiorul minții personajelor mai mult decât asupra evenimentelor cotidiene și că m-am întrebat cum e posibil ca scriitoarea să aibă o atât de mare profunzime în legătură cu sentimentele umane.

Destul de rar, viața te face părtaș la prietenii atât de profunde ca cele între eroii principali însă, cred eu, mai des decât ne imaginăm, oamenii trăiesc drame personale despre care nu pot mai apoi vorbi niciodată, că evenimentele din copilărie construiesc existențe ulterioare și că nu întotdeauna oamenii pot scăpa de demonii abuzurilor fie ele fizice sau psihice.

Salvarea nu vine, așa cum ne-am putea aștepta, de la alții, ci de la noi înșine, noi înșine fiind cei care, atunci când impactul dramelor din copilărie nu este devastator, ne putem salva. Cei ce ne iubesc ne pot ajuta în acest demers, însă doar într-o oarecare măsură și nu într-un mod absolut.

Jude nu trăiește în prezent, pentru el prezentul se amestecă cu trecutul și abuzul cere autoflagelare și perpetuarea durerii ca și cum o durere ar putea face uitată altă durere, ca și cum durerea ar putea purifica un trup pângărit fără voie, redându-i pierduta inocență.

Pentru Jude, la fel ca pentru mulți alții,  viața nu este un șir de evenimente fericite în ciuda succesului și a iubirii atunci când trecutul se strecoară insidios pretutindeni.

Iar când destinul alege să distrugă și fărâma de pace existentă, viața se sfârșește pierzându-și sensul în totalitate.

Aș putea spune că nu am citit cartea, ci am trăit-o. Am trăit fiecare cuvânt, rând, capitol, am trăit drama, abuzul și iubirea. M-am încovrigat de durere la durere, la lipsa totală de umanitate și de compasiune și am zâmbit de bucurie, în momentele de bunătate, de prietenie și de iubire.

Nu recomand cartea celor ce văd viața în alb și negru aceasta fiind o răbufnire de culoare în însăși esența ei.

Este greu de citit despre abuz și este și mai greu de imaginat că așa ceva este posibil, însă realitatea bate adesea cartea și sunt convinsă că foarte mulți sunt cei ce se vor regăsi nu doar în prietenie și iubire, ci și în abuzuri.

Iubirea depășește granița înțelegerii umane mediocre. Iubirea nu are sex, opreliști sau restricții în rândurile acestei cărți, așa cum nici ura nu are.

Este o carte a extremelor: a bunului extrem și a răului extrem, o carte în care, din păcate, la fel ca în viața, binele nu învinge răul întotdeauna.

În fața suferinței extreme și a lipsei controlului asupra propriei vieți victima ajunge să își imagineze că merită toate relele tratamente la care este supusă și chiar să își prețuiască călăul.

Persoana traumatizată la extrem ajunge să nu mai poată avea încredere în nimeni, niciodată, și să se considere vinovată pentru tot ce i se întâmplă, chiar în lipsa totală a oricărei urme de vină.

Profund am fost marcată de dizertația despre iubirea față de copilul tău, de iubirea ce se aseamănă fricii, întrucât realizez cât adevăr se găsește în aceste cuvinte. Nu există, uman vorbind, asemănare între iubirea pe care părintele o are față de copilul său și alte feluri de iubiri.

Iubirea pentru puiul tău te face să te temi la extrem pentru răul ce i s-ar putea întâmpla și de care nu întotdeauna îl poți feri.

O ascult pe scriitoare vorbind despre carte și despre faptul că și-a dorit a scrie despre posibilitatea ca un personaj să nu iasă învingător în lupta cu el însuși și cu existența. Îi sorb cuvintele de pe buze și regăsesc aceeași expresivitate în vorba ei ca și în rândurile scrise.

Au trecut zile de când am finalizat cartea și încă mă răsucesc în așternuturi cu gândul la ea, cu gândul că uneori necazurile noastre ce ne par exagerate sunt în fapt insignifiante față de ce trăiesc alții, că ne plângem de nimic, în nimicul pe care îl trăim pentru că nu suntem capabili a da sens existenței noastre.

Și mă reîntorc în minte la rândurile cărții, la luptă, la iubire sau la lipsa ei, la dorința de apartenență, la prietenie, la puterea de a ierta și de a trăi, la sexualitate și la imposibilitatea exprimării ei, la înțelegerea deplină a tuturor mărunțișurilor ce în final construiesc o viață măruntă.

“O viață măruntă” nu este doar o carte, este o mărturie vie a dorinței acute de a trăi dincolo de a exista, a dorinței de a trăi în prezent și de a șterge cu buretele trauma unui trecut devastator.

“O viața măruntă” e viața tuturor în conștiința proprie sau colectivă. A-i da sens este posibil pe termen limitat, dar nu pentru oricine. Uneori neputința devine mai presus de putință.  Uneori iubirea nu poate salva.

Și de prea multe ori, așa cum Ileana Vulpescu spunea, povestea unei vieți este și rămâne povestea unui eșec.

 

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share