Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Vis atins

Unii oameni visează și oftează, dimineața, cuprinși de disperare, fiindcă nu pot sau nu vor să facă nimic pentru a-și preschimba visurile în realitate.

Alți oameni refuză să mai viseze.

Însă există în această lume mare câțiva oameni pentru care nu există obstacol în drumul lor spre a-și transforma dorințele în real.

Ei sunt oamenii pentru care există soluții la toate problemele, ei sunt oamenii viitorului, oamenii care pot schimba ceva, oamenii care spun că fac și fac ce spun înainte de a termina propoziția.

Ieri, am cunoscut fericirea în toată splendoarea ei, o fericire pură și adevărată, întreagă, absolută așa cum e greu de crezut că poate exista.

Uneori, respirăm prin copiii noștri și atunci când ei reușesc, noi reușim înzecit.

Atunci când suntem părinții oamenilor ce vor și pot suntem binecuvântați de univers.

Îmi amintesc momente de viață, intense trăiri, zâmbete și lacrimi, dreptăți și nedreptăți și toate pălesc în fața reușitei extraordinare a copilei mele.

Sigur, e doar un pas, dar unul semnificativ pe calea cunoașterii și a viitoarelor noi încercări, un pas pe calea lui se poate și nu a lui nu pot.

Copila mea și-a atins visul cu mâna, transformându-l în real.

A reușit, nu câștigând la loterie sau la loz în plic, ci prin multă muncă și dedicare, a reușit cu lacrimi și sudoare și poate că lumea ar fi mai bună dacă munca și perseverența și-ar găsi loc de cinste în aprecierile noastre.

Cred că într-adevăr fericirea este definită înainte de toate de efortul pe care suntem dispuși a-l depune pentru atingerea ei.

Cred că fericirea nu se așteaptă, ci se câștigă prin preseverență.

Păduri verzi cu miros de ploaie…
Mă odihnesc pentru o secundă pe pietrele de pe malul râului acolo unde, cu ceva timp în urmă, percepeam doar în interiorul meu copilul ce avea să îmi aducă toate bucuriile lumii.
Închid ochii și las amintirile să se desfășoare nestingherite.
Nu știu când au trecut anii.
Nu știu nici măcar câtă contribuție avem noi părinții la reușitele copiilor noștri.
Poate că iubirea ce le-o oferim așa cum știm îi face puternici și de neclintit.
Sau poate că meritul este numai al lor, iar noi suntem norocoșii beneficiari ai unor emoții de neegalat, emoții pe care ei ni le dăruiesc necondiționat la fel ca dragostea pe care și noi le-o dăruim lor.
Cei ce nu știu primi aceste daruri neprețuite, compuse din emoții, sunt cu certitudine mai săraci.
Deschid ochii și râul își murmură cântecul ca atunci demult când pe mal de apă emoția era altfel, dar la fel de minunată, atunci când purtam doar în pântec iubirea ce urma să se reverse peste lume.
Nu știu când au trecut anii, câte vise s-au împlinit, câte nu, câte am dăruit sau primit, dar știu că ieri mi s-a oferit un dar minunat, darul visului transformat în realitate.
Și darul acestui vis, devenit realitate, șterge toate durerile din lume compunându-se în cea mai frumoasă dintre toate fericirile din lume.
Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share