Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Cunoastere, fericire, bani

Astăzi m-am uitat peste toate cărțile care nu mai zac prăfuite în biblioteci, ci așezate cuminți în foldere atent aranjate.

Si pentru ca am o foame de cunoaștere amestecata discret cu frica unui sfârșit potențial care ar putea sa mă împiedice să îmi ating obiectivul în singurătatea ce mă înconjoară, m-am întrebat dacă cunoașterea ne aduce fericire și dacă atât fericirea cât și cunoașterea sunt exclusiv influențate de cantitatea de bani pe care o deținem la un moment dat.

Bineînțeles că răspunsul pe care mi l-am dat este relativ în măsura în care despre nimic nu se poate vorbi în termeni de absolut, mai ales când este vorba de ființa umană.

Si totuși am încercat sa îmi dau acel răspuns care, în serenitatea ce mă cuprinde datorită muzicii muzica lui Ernesto Cortazar, pe care o ascult în caști în timp ce scriu, să îmi aducă sentimentul că nu vagabondez degeaba prin aceasta existență pe care, uneori, nu știu de ce, dar o numesc viată.

Cunoaștere este ceea ce mi-am dorit de când am pășit pe acest Pământ și întotdeauna în episoadele de căutări frenetice ale unor răspunsuri am fost mai vie decât atunci când m-am oprit.

Si totuși căutarea răspunsurilor a venit spre mine adeseori cu multa nefericire și profunzimea căutărilor a depins din păcate tot de nefericire.

Așadar, căutarea a pornit întotdeauna din adânca durere, din nevoia de a umple un gol al iubirii, al pierderii ființei prețuite, al neîmplinirilor pe plan profesional ce parcă mi-au dat paradoxal aripi spre a merge înainte fără ca sa știu neapărat către unde.

Dar aduce fericire cunoașterea?

Cei cunoscători ar zice ca nu, spunând că numai ignoranta poate sa ne facă fericiți, căa atunci când știm, peste sufletele sau mințile noastre se așterne o perdea de lacrimi, combinată cu alte căutări, născute din nefericire.

Eu i-as contrazice într-o oarecare măsură, caci mie nimic nu mi-a adus mai multă fericire, în acea accepțiune a fericirii de mine înțelese, decât cunoașterea.

Însă atunci când cunoașterea depășește simțirea, fericirea se preschimbă în durere, pentru că a cunoaște dragostea fără a o simți doare mai tare decât a o simți fără a o cunoaște.

A cunoaște ființa din spatele unui chip de care poate ai fost la un moment dat fermecat și a-ti da seama că imaginea nu coincide cu cunoașterea poate fi de asemenea dureros.

Să știi ca poate ani întregi ai avut un crez, făcut bucăți de cunoaștere, fără de care poate ai putea visa și spera iarăși poate fi dureros.

Uneori și în durere putem găsi fericirea, fericirea de o clipa a revelației faptului că ai putut pătrunde cu priceperea mintii tale în ceea ce poate pe alții niciodată nu i-a interesat.

Când cunoașterea te desparte de cei ce-ti par asemeni din nou poate sa doară extrem de tare

Când te simți stingher și inoportun, în frivole discuții purtate la o ceașca de cafea, iți spui însingurat ca nici cunoașterea nici căutarea nu iți aduc fericirea.

Dar ignoranța te așază în neputința de a putea pași în absurdul lumii în care cu greu ne regăsim, cu fruntea sus.

Nu o prefer cunoașterii, chiar cu riscul nefericirii.

Îmi asum fericiri efemere, unei fericiri date de ignoranta.

Prefer iubiri de o clipa ale unor minți seducătoare, iubirilor pământene, chiar dacă uneori mi se revolta trupul în disperare.

Cred ca mai presus de toate, căutarea însăși înseamnă cunoaștere și cunoașterea înseamnă permanenta căutare. O căutare în lumea lui de ce, pentru ce?

Dar banii, ce rol au banii în ecuația fericire-cunoaștere? în ce măsura banii aduc fericire, în ce măsura influențează ei cunoașterea?

Atunci când ei nu există, cunoașterea practic devine imposibilă.

Cu cât ei există într-o mai mare cantitatea, adesea apare superficialitatea minȚii, care refuză a mai fi însetată de cunoaștere, detașând-se indiferenta de imaterial și atașând-se materialului.

Mintea începe sa iubească materia, foitele strălucitoare și efemere, hainele luxoase și excursiile opulente.

Pot ele aduce cunoaștere?

Evident că pot, poți găsi cunoaștere în opulenta, dacă privești spre sărăcie și simți că renunțând la strop din a ta opulență poți clădi un viitor și pentru cei ce n-au sau dacă excursiile iți vor deschide noi orizonturi.

Dar fără a-i blama pe cei cu bani, câți dintre aceștia, pășesc în muzee pentru a privi cu lacrimi în ochi nebunia așternută în culori spectaculoase a lui Van Gogh sau pictura ieșită din toate tiparele, plină de sexualitate, reprimare și închistare a lui Egon Schiele?

Și câți încearcă să înțeleagă mintea așternută pe pânza, suflet de artist răscolit de neputința și de dorita de exprimare? Și la cați le pasă?

Poate că banii aduc cunoaștere sau poate cunoașterea depinde ca multe altele de cantitatea de bani pe care o deținem.

Poate că acesta cunoaștere este invers proporțională cu numărul de monezi sau poate și aici totul este relativ.

Cât despre relația bani fericire ce poate sau nu sa implice cunoaștere se poate discuta, pentru cănu banii sunt cei ce aduc fericire, decât poate în simplitatea unei minți ce trăiește clipa, atașata unui trup ce defilează plictisit pe culoare neinspirate de existență.

Altfel banii, așa cum spuneam, aduc fericire prin asigurarea suportului pentru exact acea cantitate de cunoaștere de care mintea însetata are nevoie.

Pentru că fără ei, banii, putem cunoaște prea puțin, putem cunoaște cerul și marea, natura și ploaia și nimic din ce e omenesc nu ne va fi străin, dar ne vom opri la omenesc și mintea ne va fi atașata unui trup al instinctului, al trăirii intense și poate că și atunci, fără ei și cunoaștere ar putea exista fericire în forma ei primitivă.

Nu am reușit sa îmi formulez o concluzie. Poate nici nu era nevoie.

Uneori nu ne trebuie concluzii la ceva ce poate nici nu poate avea o concluzie, ci numai un final după căutare, un final ce reprezintă doar începutul altei căutări.

și mă uit la zecile de cărți care se doresc citite și înțelese.

Pe unele le voi citi și le voi înțelege pe altele poate nu le voi putea nici citi, nici înțelege.

Pentru ca asemeni vieții și cunoașterea este finită, la fel cum este și fericirea.

Banii nici nu mai contează.

Infinită rămâne numai dorința, dorința pură și adevărată de a reuși, sa lași posterității un minut din mintea ta, fie ea și mediocră și de a da voie amintirii să cuteze sa te menționeze într-un  timp, fie el și finit.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal