Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Malurile suferinței

Cuvintele erodează suferințele,

Precum râurile malurile.

Îmbunează tăcerile nepăsărilor

Cu care ni se intersectează existențele.

Natura reconstruiește malurile.

Cuvintele se izbesc de ele transformându-se în strigăte.

Strigătele recompun suferințele, bucată cu bucată.

Malurile se transformă în prăpăstii de izolare

Abisuri ce însingurează suferințele,

Suferințe ce rămân în așteptarea cuvintelor.

Suntem din ce în ce mai însingurați, grăitoare vorbe zboară neauzite peste lume ca și când nimeni nu le-ar mai asculta, în timp ce elocvente cuvinte rămân scrise și niciodată citite.

Imaginea primează, sentimentele au plecat în exil, mintea în vacanță.

Nimeni nu mai ascultă pe nimeni, volumul propriei voci acoperind șoaptele celorlalți.

Trăim într-o lume a izolării, în care conștiința colectivă pare a fi în regres.

Este o lume ce abundă în informație veridică sau nu, o lume a proastelor alegeri, din care pare că nimeni nu învață din greșeli ale trecutului căutând să le repete cu îndârjire.

Este o lume a lui nu se poate, paradoxal, acum, când porți ale posibilităților multiple s-ar putea deschide din ce în ce mai mult.

Acest nu se poate este  îmbrățișat cu fervoare de toți cei ce par a fi obosit de progres căutând o reîntoarcere în trecut, de toți cei pentru care responsabilitatea nu este niciodată la ei ci la alții, de toți cei pentru care provocarea științei nu este o bucurie ci o povară.

Nu se poate este ca o profesiune de credință și cei ce îl îmbrățișează curmă speranțele tuturor celor ce vor și pot, trăgându-i în urmă.

Poate că într-adevăr nu e ușor pentru mulți să țină pasul cu vremuri ale dezvoltării și nu ale involuției și atunci soluția lor este canalizarea forțelor proprii întru distrugerea dezvoltării, stagnare sau regres.

Falsa informație este crezută, în timp ce pentru tot ce este adevărat se inventează teorii ale conspirației pentru a învălui evidențele în fum.

Puțini sunt cei ce pot depăși fumul ignoranței, mulți respiră viciatul aer apreciindu-l ca pe o țigară bună.

E mai simplu, e bun, nu necesită efort, ucide, dar nu se știe sigur mai ales dacă se confundă adevărul cu minciuna și minciuna devine adevăr.

Știința este subestimată, pesudo-știința și dogmele primează, ne întoarcem la misticism urmând să fie arse pe rug vrăjitoare inexistente în realitate, dar reale în mintea colectivă.

Se răspândesc stupide meme pe canele create de știință, meme ce neagă însăși știința și promotorii ei.

Se caută excludere și nu includere, tratarea drept inferioare a multor grupe de oameni pe baze numai de promotori ai acestor dogme știute.

Se dorește evitarea realei competiții, prin negarea unor categorii sociale a dreptului de a mai participa la ea.

Către unde ne îndreptăm? Suntem oare în real pericol? Cine oare va triumfa? Va câștiga adevărul sau minciuna, inteligența sau prostia?

Într-o lume a relativității, adevăruri obiective caută a fi relativizate sau trivializate, iar adevărul absolut, fără dovezi dar dogmatic iterat, polemizat.

Pericolul este real și vine de la cei ce nu vor să facă pași către viitor, de la cei ancorați în trecut, de la cei a căror lene a gândirii proliferează, de la cei care nu caută răspunsuri pentru că refuză să își pună întrebări, de la cei ce cred că pământul e plat și că la soare se ajunge cu o scară.

Unii dintre ei conduc, astfel că bigotismul, misoginismul, homofobia, rasismul, xenofobia sunt ridicate la rang de cinste. Dogmele se vor incluse în constituții în timp ce teorii viabile și demonstrate științific sunt negate.

Rațiunea pierde teren nu doar aici, cum uneori credeam, dar și în țări mult mai civilizate. Cum e posibil așa ceva?

S-au încercat explicații despre care am mai vorbit anterior și totuși să fie chiar așa? De ce nu se poate trece pragul spre mai bine? De ce sunt ancorele prea grele?

Când selecția naturală se întâmplă pentru că ne mor copiii nevaccinați din cauza necunoașterii nu mai e o selecție naturală adevărată pentru că în acel caz cei ce nu se adaptează pier, ci vorbim despre condamnări la moarte, sentințe de la cei ce promovează astfel de comportamente asupra copiilor lor care ar putea supraviețui cu siguranță într-o lume în care normalitatea și-ar recâștigă pierdutele drepturi.

Atunci când se spune de către formatori de opinie că acceptarea violenței în familie e tolerabilă, că violul e tolerabil și că eventualul avort al embrionului obținut prin tolerabilul viol, intolerabil cred eu că suntem în societăți în care valorile nu mai sunt valori, ci non-valori.

Se construiesc biserici, iar medicamentele pentru cancer nu se mai achiziționează. Oamenii sunt condamnați la moarte lentă și nici o credință din lume nu îi poate salva. Medicamentele, obținute în ani și ani de cercetare, însă da.

Mama mea a murit de cancer în spitale în care nepăsarea este ridicată la rang de cinste. Toate rugăciunile din lume nu au putut-o salva. Medicamentele i-au prelungit viața, oameni aroganți i-au luat din bucuria de a trăi, cozile interminabile din insalubrele spitale, pentru care sunt mereu prea puține fonduri, i-au luat plăcerea unei demne vieți.

Școlile nu mai pregătesc profesioniști, ci viitori dogmatici. Mă întreb cât de laic este statul nostru laic?

Mă întreb ce se va întâmpla cu toate drepturile câștigate în lume, plătite cu sânge de către strămoși și datorită cărora mulți s-au ridicat și au putut trăi demn.

Multe încep să se piardă, multe se vor pierde și pentru recâștigarea lor va fi nevoie de noi lupte, maluri, ziduri, suferințe.

Către unde se îndreaptă omenirea?

Uneori am senzația că primatele se vor dezice de noi și vor refuza să accepte că le suntem veri și că împărțim mai mult de 98% din ADN.

Cred că dacă cei ce cu adevărat au puterea de a forma opinii nu vor căuta să meargă pe calea includerii și nu a excluderii, pe calea înțelegerii bazate pe dovezi și nu a îndoctrinării fără dovezi, câtă vreme nu vor promova adevăratele valori, șansele noastre de a merge înainte vor tinde asimptomatic spre zero.

E păcat de generațiile viitoare ce vor plăti prețul voitei neștiințe a predecesorilor lor, asta dacă nu se va sfârși totul cu această generație.

Mă întristează adesea sunetul gol al vorbelor ce se izbesc de ziduri ale ignoranței, invizibilitatea cuvintelor ce ar putea salva, imposibilitatea înțelegerii raționalului și proliferarea iraționalului.

Suntem oare siguri că lumea, în care am vrea noi să trăim, este lumea către care (in)conștient ne îndreptăm?

Erorile trecutului lovesc prezentul gol

Venind spre noi acut ca un ecou.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal