Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Mama-frânturi de amintiri

Kabat Zinn

Frânturi de amintiri se ivesc în mintea mea, în cele mai ciudate momente, uneori nelasându-mă să îmi fac treaba, alteori, iţindu-şi căpşorul sentimental sau furios în miez de noapte şi trezindu-mă din somn.

Dorul mă cuprinde, când îmbrăcându-mă ca o plapumă caldă, când strângându-mi fiinţa ca  într-o menghină.

Acum aproape 9 ani, mama a plecat pentru totdeauna.

Uneori, când mă uit pe cerul înstelat al nopţii îmi place să îmi imaginez că străluceşte înt-un fel numai de ea ştiut, în eternitate ca în viaţa.

Scriam după moartea ei, copleşită de durere, o postare, postare pe care mai apoi am şters-o de pe acest blog, considerând-o prea intimă.

Însă poate pentru că durerea pierderii mamei mele s-a amplificat, în loc să se atenueze, poate pentru că în singurătatea ce o resimt adesea acut, mi-aş dori, cu o nestăvilită dorinţă, să îi mai pot vorbi măcar o dată sau poate doar pentru că am înţeles mai multe, ca atunci, din iubire, asemănare, pierdere şi neiutare, am simţit nevoia să republic fragmente din acea postare.

 

Mama a fost un om deosebit,

Mă tem că nu am ştiut-o preţui cu adevărat, că nu am înţeles cu adevărat cum era ea, atunci când mintea mea de tânără rebelă o percepea într-un fel de neînţeles acum peste ani.

Târziu, prea târziu aş zice, pentru ea, pentru noi, legăturile s-au reînnodat cu o fervoare ce aproape că sfida moartea, moartea ce deja o cuprinsese cu braţele-i perfide.

La înmormântarea ei nu am vărsat o lacrimă.

Durerea mă secase într-atât încât eram confuză, în ceaţă, incapabilă să mai simt ceva, măcar ceva.

Am umblat ceva ani astfel.

Am căutat vindecare în cărţi şi în viaţa de zi cu zi, fără a o găsi vreodată cu adevărat.

Apoi roata s-a învârtit, aşa cum uneori mama spunea.

Imagine în oglindă a relaţiei fiică-mamă, relaţia mamă-fiică a făcut lumină asupra a ceea ce trăisem atunci demult şi am învăţat, nu tocmai în cel mai facil mod, să revăd totul din altă perspectivă.

Înţelegerea nu a fost uşoară întrucât,  aproape că am simţit atingerea lacrimii mamei, prelinsă pe al meu obraz, sărată ca întreaga mare de suferinţă pe care eu i-o provocasem ei, fără să vreau, la ani de adolescenţă şi timpurie maturitate.

O dată cu ea, amintirile au năvălit peste mine ca valurile doar că, deşi erau aceleaşi, aveau alt înțeles.

Cred, de asemenea, că scrierea Elenei Ferrante a cimentat în mintea mea ceea ce nu puteam pricepe, ceea ce era în ceaţă, scriind, în felul ei sfredelitor, despre o realitate pe care eu o cunoşteam deja.

Intr-o zi m-am uitat in oglinda si am recunoscut-o pe mama – Elena Ferrante The Guardian

Şi tot scrierea Elenei Ferrante a făcut lumină în modul în care, ani în şir, m-am zbătut să pătrund înţelesul fără de înţeles al relaţiei profunde, pline de iubire, cu fiica mea.

A visa ca te intorci in trecut e o negare a tineretii- Elena Ferrante The Guardian

Frânturi de amintiri se ivesc în mintea mea, în cele mai ciudate momente.

Mama a plecat, râmânând aici în acelaşi timp, existând în mine şi  în frânturile din mine ce se regăsesc în fiica mea.

Uneori o descopăr pe mama când privesc stelele pe cer strălucind aşa cum numai mama ştia să strălucească.

Alteori  o descopăr în simplitatea zămbetului său aşternut pe chipul meu sau în veselia nedisimulată a copilului meu.

Şi, în ciuda faptului că nu cred deloc în divinitate sau în nemurire în felul enunţat prin lăcaşele de cult, ştiu sigur că mama e nemuritoare.

Am avut senzaţia că acum 9 ani, mama a plecat pentru totdeauna.

Însă, începând de atunci, o regăsesc cu fiecare zi ce trece tot mai mult, de parcă s-ar reîntoarce mereu câte puţin sau ca şi când, în fapt, nu a plecat niciodată.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal