Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Marea la Didim

didim

Se întâmplă uneori sa fim cuprinși de o neputința covârșitoare care sa ne împiedice sa ne mai putem revendica dreptul de a trai.

Suntem atât de prinși de treburi, de dureri, de temeri si de neputința încât ne resemnam si încetam sa mai căutam a ne face bine.

Cred ca într-o astfel de ceata existențiala m-am găsit si eu in ultima perioada de vreme ce nu mai îmi întrezăream nici măcar propria imagine in oglinda timpului.

Însă, daca avem răbdare, ni se întâmpla sa ni se deschidă uși pe care le consideram închise si sa ni se redea zâmbetul pe care îl pierdusem chiar daca poate aflați închiși in propria ființa noi nu putem sa le deschidem cu propriile mâini si ne înțepenește lacrima pe geana.

Am plecat într-o vacanta pe care nu aveam puterea sa mi-o doresc, intr-atât eram de incastrata in propria-mi durere, in propria-mi neființa si nu am crezut ca voi prețui cele câteva zile pe care aveam sa le petrec pe malul marii, deși marea a fost si va rămâne pentru totdeauna eterna si neegalata mea iubire.

Am luat cu mine câteva lucruri, un mare bagaj de tristețe si teama ca cu nefericirea mea ii voi face nefericiți si pe cei pe care ii iubesc.

Am călătorit noaptea prin gropile tarii noastre si am ajuns la Bechet dimineața la prima ora urmând sa trecem cu bacul Dunărea spre Bulgaria.

Drumul atât de criticat prin Bulgaria s-a dovedit, ca de multe alte ori, mai ușor ca drumul prin Romania si cu riscul de a părea nerecunoscătoare patriei in care am crescut voi spune ca șoselele din Bulgaria sunt incomparabil mai bune ca cele din Romania si având atașate lor un peisaj cel puțin interesant, iți fac călătoria ușoara si plăcută.

Granița dintre Bulgaria si Turcia am trecut-o undeva pe la ora prânzului si am fost uimita de grandoarea cu care era construit acel punct de frontiera. Totul la superlativ, inclusiv o curățenie desăvârșita, deși ulterior am sesizat ca la turci curățenia nu este un punct forte.

Aveam de călătorit mult prin Turcia, o tara pe care eu nu o mai vizitasem niciodată.

Turcia este o tara într-o permanenta ascensiune, cel puțin așa am perceput-o eu, pornind de la drumurile line si fără gropi, care se lărgesc pe toate tronsoanele si sparg munți spre a deveni autostrăzi, de la oamenii care lucrează cu utilaje sofisticate si nu sprijină plictisiți cate o lopata ca la noi in tara, de la surprinzător de frumoasele complexe de locuințe, de la case si pana la înaltele blocuri noi care se construiesc si pana la oamenii care circula pe trotuare de oraș fără ridurile încruntării pe frunte.

Turcia, la prima vedere si fără sa o cunosc prea bine, mi s-a părut ca o tara a contrastelor in care nou si vechi se îmbina armonios si fascinant.

Prima oprire, după un lung si obositor drum, am făcut-o trecând prin strâmtoarea de la Dardanele de la Eceabat catre Canakkale:

Canakkale

Dardanele

Si pentru ca stramtoarea aseaza Turcia pe 2 continente, parte in Europa si parte in Asia am crezut ca odata cu primii pasi facuti pe un nou continent voi simti altceva decat am simtit in toate calatoriile mele prin Europa. Ei bine nu a fost asa. Turcii sunt musulmani in marea lor majoritate, tara lor este o tara a moscheilor atat de diferite de bisericile noastre crestine. Dar, cu toate ca ma asteptam pe undeva sa percep islamismul mai evident, ei bine nu a fost asa, pentru ca ei, oamenii din Turcia cred eu s-au schimbat, femeile musulmane sunt foarte asemanatoare noua si acele haine care le acopera trupul nu le mai reprezinta decat pe unele dintre ele.

Am innoptat la hotel Ilion  (Hotel Ilion) si, in ciuda oboselii acumulate in special la sotul meu care a condus sute de km, nu ne-am lasat doborati si am plecat sa colindam orasul.

E adevarat, periplul nostru nu avea sa dureze mult si aveam sa il completam cu mai multe ore petrecute pe aleile sale la intoarcere, insa suficient incat sa cunoastem frumusetile locurilor si amabilitatea localinicilor, caci da, trebuie sa marturisesc ca noi romanii avem cate ceva de invatat de la turci in materie de amabilitate.

Orasul este mai mult decat interesant prin toate istoria care il defineste, prin ruine, prin acea imbinare dintre nou si vechi, dintre albastrul marii si culorile cladirilor noi ridicate si de ce nu prin calul troian ce troneaza sfidator pe faleza, cal ce a fost donat orasului dupa ce anterior a fost folosit la filmarile peliculei “TROIA”.

Dimineata am plecat in continuare in periplul nostru turcesc catre statiunea ce avea sa ne gazduiaca pentru 7 zile.

Aveam sa stam la  Palm Wings localizat in Didim

Drumul, interesant, in special trecerea pe langa orasul IZMIR unde am fost pe deplin impresionata de autostrazile care exista in TURCIA unde, vorba sotului meu, curand, daca nu deja, vor fi autostrazi si drumuri cu 4 benzi mai multe decat sunt strazi la noi in tara.

Autostrazile de langa Izmir m-au facut din nou sa regret ca traiesc intr-o tara in care, in afara de faptul ca politicienii isi arunca vini reale sau imaginare, nu pun osul la constructia a nimic, dimpotriva actioneaza continuu intru distrugerea si a ceea ce a fost, dar asta este o alta poveste.

Oricum nu stiu cum se face, dar se poate, se poate construi si se poate merge inainte.

Pana sa ajungem la IZMIR (Izmir)  am trecut prin mai multe statiuni asezate cochet la mal de mare care m-au impresionat prin curatenia lor si prin investitiile facute in locuri de distractie pentru el, turistul.

Si iata-ne ajunsi in paradisul turcesc de la Palm Wings la ora prânzului in zi însorita de vara.

Nu știu sa descriu prea bine aceasta locație, cred ca fotografiile o fac mai bine însă știu ca am fost întâmpinați cu amabilitate, ni s-au montat bine-cunoscutele brățări care iți dau o mulțime de drepturi in locația respectiva, am fost conduși la camera si ni s-au transportat bagajele cu niște interesante mașinuțe după care am fost lăsați sa ne petrecem timpul după dorința inimii.

Odată cazați, fiica mea si cu mine am plecat sa prospectam noul teritoriu ca doua pisici dornice de ceva acțiune, dar sfioase in același timp fiindcă ne găseam într-o zona total necunoscuta. Recunosc ca nu ne-a luat multa vreme pentru a face cunoștința cu verdele din frunze si din iarba si cu albastrul finit din piscine si nesfârșit din splendida mare.

Ei da, acela a fost începutul, începutul revenirii mele la viată pe care parca o pierdusem undeva in crâmpeie de amintiri si in nesfârșite conspecte de durere.

Pentru ca viată mea începe si se sfârșește o data cu marea, pentru ca nicăieri nu sunt mai vie ca pe țărm de mare, pentru ca atunci când o privesc, marea îmi umple sufletul de iubire si ochii de lacrimi, pentru ca, atunci când o ating, marea mă metamorfozează si instantaneu redevin eu sau instantaneu respir aer de viată.

Marea pe care eu o iubesc este acea mare sălbatica, plina de viată pe care mi-a fost dat sa o vad in Zakynthos , insula sufletului meu sau in Croatia in special in peninsula Istria. Marea pe care o iubesc eu este necizelata, este nebuna si dornica de a se arata nuda, in perfect acord cu sine insasi. Acea mare care se zbate la tarm printre stanci, cu crabii impleticindu-i-se in nisipuri si atingandu-i pietrele, acea mare ascunsa in frunzisuri si adanca in care pestii te ating si te gusta, acea mare in culori fascinante care iti vorbeste cand in verde cand in tonuri spectaculoase de albastru, care te imbie sa o cunosti in toate splendoarea ei, aceea este marea sufletului meu.

Aici insa am facut cunostinta cu o mare cuminte, invatata parca sa isi respecte turistii, incredibil de transparenta, pe tarmul careia te intampina un nisip fin auriu si prin transparenta careia zareai bancuri de pesti parca si ei pusi la respect de regulile scrise sau nescrise ale omului si nu ale naturii. Dar trebuie sa marturisesc  ca mi-a placut de ea si in aceasta ipostaza. Tarmul si el cuminte, aranjat si asteptandu-si cuminte turistii, in imbinare de pontoane si nisip cu frumos asezate umbrelute colorate in culoarea copacului si cu sezlonguri si saltele zambind curat, chiar daca contrasta puternic cu imaginea mea cu privire la modul in care tarmul virgin de mare trebuie sa arate, m-a cucerit si el.

Si trecand peste pasiunile mele, peste asteptari si chemari, peste uneori covarsitoarea diferenta dintre vis si realitatea, m-am atasat de marea mea cuminte umbrita de umbrelute si de palmieri si tulburata numai de vantul ce sufla necontenit, incretindu-i fruntea si de multimea de turisti dornici sa se lase cuprinsi de ea.

Nu am nimic sa ii reprosez acelui loc minunat, au fost cateva zile de uitare si de regasire.

Am insa a reprosa lucruri, multimii de conationali care parca au venit dornici sa tulbure frumusetea aducandu-i uratenie si sa raspunda politetii cu impolitete. Pentru ca asa suntem noi romanii, m-am convins ca vorba rostita la adresa noastra  de catre straini este adeseori adevarata. Pentru ca, incepand cu maratonul  neobosit al copiilor needucati care se gaseau nu intr-o salbaticie a naturii, ci intr-o salbaticie survenita din lipsa celor cativa ani de acasa si pana la modul necivilizat in care unii dintre cei ce se numesc romani aleg sa isi manifeste prezenta, toate s-au asezat parca peste acalmia locului pangarindu-l.

Mi-a fost nu o data rusine ca vorbesc aceeasi limba cu cei care gustau din mancarea din platouri, cu cei care isi umpleau sticlele cu suc sa si le duca in camere, cu cei ce urlau pe topogane sau in sala de spectacole.

Apoi  am inteles ca a suferi pentru nepasarea, incultura si grosolania unora este ca si cand ai suferi pentru ploaia care cade sau pentru soarele care parjoleste, ca suferi pentru un lucru pe care suferinta ta nu il va schimba niciodata, ca acei oameni din micimea lor nu au cum sa vada imensitatea marii, a naturii, ca nu pot intelege ca a fi om te inalta in exact aceeasi masura cu care a fi neom te coboara. Si atunci a incetat sa imi mai pese, am trecut peste toate aceste fapte si m-am izolat in frumos, in frumusetea naturii, in cantecul marii si in vorba celor pe care i-am pretuit atunci, acolo, pentru cateva zile si care cel mai probabil imi vor vorbi in ani prin amintiri.

Si pentru ca tot ce este neasemuit de frumos se termina, pentru ca timpul trece si nimic nu il poate opri, asa s-a sfarsit si periplul nostru printr-o statiune turceasca intr-o oaza creata de om spre distractia omului.

Am plecat cu regretul ca n-am putut opri secundele si cu multumirea ca amintirea mi se va aseza cuminte in memorie si va fi la fel ca altele, de nepretuit.

Am plecat multumita ca desi in durerea mea intrasem in acel paradis cu gandul la moarte  mi-a fost dat sa vad ca viata merge inainte si ca suntem datori sa o pretuim ca pe un dar si s-o traim.

Am realizat acest fapt, privind cu ochii in lacrimi la o nunta organizata pe plaja si contemplandu-i fascinata pe el si ea, dansand in timp ce marea le soptea la ureche si vantul le ciufulea suvitele perfect asezate… Am inteles atunci ca moartea ca si nunta, nasterea si insasi viata sunt atat de normale, atat de firesti ca si trecerea timpului prin noi, peste noi.

Poate ca depinde numai de noi sa stim sa ne pretuim pe noi insine si momentele ce ne-au fost daruite. Pentru ca de fapt suntem ca niste artificii, depinde de noi sa ne aprindem si sa ardem frumos atata vreme cat oricum candva ne vom stinge.

Plecarea a fost dureroasa ca despartirea de cineva drag. Pentru ca eu iubesc locurile uneori mai mult ca oamenii.

Dar am plecat pentru ca ne astepta viata noastra reala, cuminte asezata in sertarele existentei.

Drumul spre casa a urmat pana la un punct traseul drumului de dus dar nu in totalitate caci am dorit sa am o imagine a litoralului bulgaresc si astfel am facut o ocolire.

Niciodata nu am inteles de ce romanii prefera litoralul bulgaresc celui romanesc, ca o eterna si naiva indragostita a Marii Negre privite de pe plaja romaneasca. Ei bine, calatoria prin statiunile Bulgariei m-a facut sa inteleg ca nu exista termen de comparatie care sa ne fie catusi de putin favorabil, ca sub nici o forma nu ai avea cum sa alegi sa te scalzi in Marea Neagra, lipsita si asa de albastru sau de verdele infinit al altor mari, de pe plajele Romaniei daca macar o data, o singura data ai avut sansa sa vezi litoralul Bulgariei.

De litoralul romanesc ma leaga o tinerete intreaga dar litoralul bulgaresc este infloritor iar litoralul romanesc este o ruina. Si aceasta calatorie m-a facut sa stiu de ce litoralul nostru e pustiu… si sa inteleg.

Am trecut granita pe la Vama Veche fara ca sa inchei acest capitol din viata mea. Am dorit sa il continui si am poposit la marea tineretii mele pe care nu pot sa nu o iubesc fiindca este o mare in care am lasat sa curga neopriti cei mai frumosi ani ai vietii mele si in ciuda a tot ce se intampla aici la noi, in ciuda nepasarii si a ignorantei, ea se loveste de tarmuri cu aceeasi salbaticie pe care am pretuit-o cand o visam mereu, de-a lungul timpului…

Share

One Reply to “Marea la Didim”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share