Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Primăvara

Ca iesita din hibernare privesc catre zorii de zi.

Timpul nu lucreaza in favoarea mea si totusi il simt partas la intreaga mea existenta cu bucurii si dureri, cu renuntari si impliniri, cu esecuri si mici realizari.

Sa fie meritul primaverii faptul ca nu mai am lacrimi in colt de ochi ori de cate ori ii ridic din pamant, sa fie uitarea, sa fie puterea pe care am gasit-o in insasi neputinta mea de a ma privi cu sinceritate in oglinda si de a intelege ca imposibilitatea altor posibilitati nu este definitiva decat in moarte, ca atunci cand pierzi sau cand pur si simplu nu reusesti sa primesti ceea ce ai senzatia ca ai dorit mai mult decat orice pe lume, este tocmai pentru a castiga altceva in schimb?

Dar pana la urma nici nu conteaza al cui e meritul atata vreme cat am reusit sa privesc diminetile asa cum merita ele cu adevarat sa fie privite.

Ii urmaresc cu privirea pe copiii ce alearga prin parcuri, alunec pe role prin natura ca si cand as fi eu insami copil, bucuroasa ca frumoasa si efemera minciuna izvorata ca dintr-o nesperata declaratie de dragoste anulata inainte de finalizare s-a transformat in adevarul zilelor care curg lin aducandu-mi poate nemeritata, dar cu siguranta asteptata pace a simturilor.

Soarele ma imbraca spectaculos in raze, lumina si caldura si sunt copil si sunt femeie si sunt suflet dincolo de durere.

Si ca si cand ar fi pentru prima data, ca si cand m-as fi eliberat de lanturile propriei mele inchisori de mine create, izbucnesc in ras recastigandu-mi demnitatea, chiar daca poate, cu pretul unei secunde de feminitate.

Rad pe saturate, asa cum ieri plangeam.

Rad de se cutremura primavara pentru toata lacrima irosita, pentru neputinta ce s-a metamorfozat in putinta de a-mi depasi slabiciunile.

Nu mai e cale de a privi inapoi, respir libera ca si cand as simti deja mirosul ierbii sau al marii.

Lacrima nu isi mai are loc in viata mea si ma simt “acasa” in confortul numai de mine stiut al propriei mele vieti pe care nu l-as mai da pe iluzia data de miracolul unei clipe de noutate pentru ca am inteles ca miracolul existential nu consta in transformarea viselor in realitate, ci in a cladi din realitate un vis care sa fie al tau si numai al tau.

E primavara, e soare, e viata, e libertatea, e copilul meu care ma priveste cu ochi de inocenta si este caldura unei prietenii mai presus de orice forma de iubire. Cine a zis ca am nevoie de mai mult decat atat?

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share