Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

O lume în spirală

Așa o văd eu, o lume în spirală. Și nu numai pentru că am fost fascinată de subiectul dinamicii evoluției în spirală, ci și pentru că realitatea parcă tot mereu vrea să îmi demonstreze că ea așa este.

Poate e adevărat și ce a a spus Konard Lorenz, că mulți dintre cei de acum sunt veriga dintre animal și omul cu adevărat uman, numai că animalele nu ucid doar așa de dragul de a ucide, ele nu își vânează semenii decât pentru a se hrăni și nu pentru a hrăni orgolii.

Așa că revin la dinamica evoluției în spirală.

Din păcate prea puțini sunt cei ce sunt pe nivelul doi din punct de vedere al evoluției conștiinței umane, iar cei de pe nivelul unu,  în special cei din stadii cum ar fi cel roșu, sunt dintre cei ce conduc.

Desigur, ar trebui ca cei din stadiile superioare, în special cei de pe nivelul II, să includă și să integreze. Greu de crezut că e posibil să integrezi pe cei ce vor cu tot dinadinsul să distrugă lumea cu totul sau cel puțin să o arunce în beznă doar pentru că pot și pentru că vor.

M-am revoltat adesea le aceste vorbe, pe care eu le-am auzit pentru întâia dată la un politician român, cu zâmbet perfid și inimă pe măsură. Apoi am încetat să mai ascult politicieni ca să mi se ducă greața și să îmi pot trăi viața.

Numai că politicienii, ai noștri sau alții, vor să aducă disperarea în viețile noastre. Pentru că de la nivelul lor ei încă nu vor decât să dezbine și să cucerească. Pentru ei liniștea, pacea, armonia sunt concepte de neînțeles. Ele apar la stadii superioare de dezvoltare a conștiinței umane și sunt de necuprins pentru oameni ca ei.

Pentru ei aceste concepte sunt practic inexistente căci se știe din studiile făcute că cei din stadiile inferioare ale dezvoltării conștiinței umane nici măcar nu cred că ar fi posibil a exista stadii superioare.

Ei cu ura lor nemărginită nu se vor mulțumi niciodată să și-o reverse scuipându-se în oglindă când își privesc urâtele suflete ce transpar pe chipurile schimonosite. Nu! Ei trebuie să distrugă totul în calea lor.

La scară mică, am fost de curând martora unui eveniment în care un profesor universitar s-a supărat ca un copil de 2 ani pe un fapt despre care nu vreau acum să vorbesc.  Dacă avea minte de adult, însă, acel fapt nici măcar nu trebuia să îl privească, ce să mai vorbim să îl deranjeze.

Supărându-se și-a luat jucăriile și a plecat, crezând că astfel se răzbună, dar neînțelegând defel că răzbunarea lui ar putea afecta doar oameni aflați la scara lui mică de dezvoltare a conștiinței umane. Că cei ce s-au ridicat suficient nu privesc un zid, ci cerul senin. Răzbunarea oricum se știe a cui armă este.

Ei bine, scara a fost mică și într-adevăr acești oameni mici nu te pot afecta, căci îi privești cu compasiune încercând să îi integrezi în viața ta, însă la scară mare, oamenii de acest fel se joacă cu arme, nu doar cu hârtii și vorbe.  Și atunci nu mai poți să îi integrezi și nici să aștepți ca ei să treacă pragurile pe care cel mai probabil niciodată nu le vor trece, pentru că vor intra cu bocancii în liniștea ta și te vor distruge definitiv.

Ce e de făcut?

Nu știu. Habar n-am cum poți răspunde urii nestăvilite, căci eu nu o înțeleg. Poate nu sunt suficient de avansată în a mea dezvoltare pentru a înțelege. Îmi explică cei maturi și deștepți despre teritorii, politici și alte chestiuni în cuvinte pompoase. Dar pentru mine e simplu. În simplitatea mea de femeie nu cu forța obții ceva, ci cu cuvântul. Iar dacă nu poți obține, cel mai probabil e pentru că nu ți se cuvine.

Armele nu aduc nimic bun și în nici un caz nu poți numi om pe cineva la comanda căruia a murit un singur alt nevinovat om, darămite mii, sau o întreagă planetă.

Însă celor pentru care orgoliile sunt mai presus de sentiment sau sentimentul inexistent nu le pasă. Ei sunt orbiți de dorința de putere, atât de mult încât dacă ei nu o au, așa cum o vor, distrug totul în cale. Căci e mai ușor să distrugi decât să clădești.

Am simțit nevoia să scriu. Cred că lumea ar fi mai bună dacă mult mai mulți ar fi mai evoluați. Dacă ar putea simți durerea semenului și nu nepăsare față de el. Din păcate însă lumea pare a involua nicidecum a evolua.

Are rost să scriu mult? În nici un caz.

Nu se știe ce va fi. Nici măcar nu se știe dacă va mai exista această lume. Iar dacă nu va mai exista este pentru că aceste ființe obtuze și încrâncenate nu au reușit sau nu au vrut să evolueze. Sunt ființe mici cu puteri mult prea mari. Sunt cei ce mereu vor aduce răul în lume doar pentru că vor și pentru că pot.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal