Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Demonul amiezii- mai mult decat o carte

amandouaA trecut ceva vreme de când am citit această carte “Demonul amiezii: O anatomie a depresiei” (“The Noonday Demon: An Atlas of Depression”) de Andrew Solomon și totuși nu am scris despre ea.

Nu am scris, poate, fiindcă mi-a plăcut cartea atât de mult încât am fost incapabilă să îmi articulez impresiile sau poate fiindcă am simțit că sunt prea umilă în cuvinte pentru a descrie ce a însemnat această carte pentru mine.

Am văzut însă recent un interviu extraordinar cu omul ce a reușit să mute munții pentru mine cu cartea lui într-un moment dificil al existenței mele și cu moderatorul cel mai admirat de mine din România și anume Cătălin Ștefănescu.

Emisiunea, ați ghicit, este Garantat 100%.

Acest interviu mi-a captat întreaga atenție convingându-mă că este timpul să scriu despre ceea ce simt în legătură cu această carte.

Îl iubesc pe Andrew Solomon de mult timp, într-un fel anume, îl iubesc și îl respect încă de când l-am ascultat întâia dată pe TED.

Însă cartea lui mi se pare mai mult decât o simplă carte, mi se pare de un real folos pentru oricine trece prin momente grele pentru că ajută la reconstruirea sinelui, fără a fi un clișeu ca și cărțile motivaționale.

Este o carte unică, o carte medicament.

Este o carte cât se poate de reală, cât se poate de palpabilă și cu toată complexitatea ei, cu toți termenii medicali și științifici este incredibil de ușor de citit.

Din momentul în care am început călătoria printre paginile cărții am simțit că mă scutur încet dar sigur de toate tristețile din lume și de toată singurătatea pentru că această carte mi-a dat sentimentul că mă poate asculta numai citind-o.

A fost ca și când cineva îmi vorbea despre trăirile mele deja adânc înrădăcinate în sufletul și mintea mea.

A fost ca și când autorul, recunoscându-și propriile vulnerabilități, le primea deschis și pe ale mele, fără să le ignore, fără să le întoarcă spatele, fără să facă comparații.

L-am citit pe îndelete, literă cu literă, cuvânt cu cuvânt, zăbovind  asupra unor paragrafe mai mult dar ne-ignorând în fapt niciunul.

M-am regăsit, acolo, pe mine și toată existența mea, zbuciumul din adolescență, suferința singurătății, sentimentul de izolare.

Am înțeles că opusul depresiei nu este fericirea ci energia de a merge mai departe și de a ne depăși propriile dureri, propriile limitări, am înțeles că nu suntem egali în simțire și că cei dragi nouă uneori nu ne pot înțelege, nu pentru că nu vor, ci pentru că efectiv nu au cum, atâta vreme cât nu au trecut prin aceleași stări.

Am înțeles cum moartea face parte din viață și cum acceptarea ei face parte din viață de asemenea.

Știam deja că moartea celor dragi aduce durere, dar am înțeles că a alege să mori demn este extraordinar și că în final acest fapt îți poate aduce bucurie.

Am înțeles că sinuciderea e o opțiune care nu este bună și că nu toți cei ce sunt deprimați sunt sinucigași, dar că atunci când sunt, sinuciderea vine de multe ori nu atunci când depresia este severă și când cei ce suferă de ea nu au energia să comită sinucidere, ci când oamenii încep să se vindece și încă nu sunt complet vindecați.

Știu acum mai bine ca niciodată că nu este neapărat problema mea atunci când nu pot comunica cu un medic, că este o problemă de compatibilitate și că este bine să căutăm acel medic ce ne spune ceva și dincolo de profesie pentru că neomenia nu ajută în procesul de vindecare oricât de bun profesional ar fi acel medic.

Știu acum că depresia se moștenește uneori, că apariția sau reapariția ei e generată de anumiți factori, fie ei și pozitivi așezați pe un anumit profil psihologic, că nu e nevoie neapărat de extrem de multă durere ca să cazi sau să recazi în depresie și că atunci când se întâmplă, se întâmplă nu fiindcă vrei să fii “fancy” ci pentru că anumite întâmplări, fapte sau cuvinte te (re)aduc acolo.

Știu acum că nu trebuie să îmi fie rușine de frica ce-o resimt uneori, de acuta durere și de neputință, știu că dacă simt incapacitate de relaționare trebuie să caut undeva, oriunde, acolo unde aș putea găsi acel suflet prieten capabil a face din uitare nu resemnare ci regăsire.

Categoric depresia nu e o boală a zilelor noastre, ea a existat de când lumea și oamenii au fost considerați multă vreme vinovați pentru dezechilibrul ce exista în mintea lor independent de voința lor.

Liber arbitru? – Cât se poate de neadevărat căci cine ar alege din propria inițiativă suferința?

Depresia naște uneori violență și știu asta pentru că am simțit-o pe pielea mea atunci când, fără să fiu perfect conștientă de ce mi se întâmpla, am suferit de depresie postpartum.

În fapt, toată viața mea am fost înclinată spre tristețe, spre melancolie, având perioade de totală deschidere către lume și perioade de retragere în sine sau anxietăți mai mici sau mai mari.

Citindu-l și ascultându-l pe Andrew Solomon am realizat că spectrul nostru de sentimente este variat și că tristețile, asemeni bucuriilor, fac parte din viață și că nu ele trebuie eliminate.

Am înțeles, de asemenea, că depresia e atunci când practic ești absent din viața ta, atunci când nu mai poți să simți aceste stări, atunci când totul este de fapt doar un vid adânc, când totul e însingurare mai mult decât tristețe profundă.

Și deși, până la citirea cărții și până la a-l asculta pe Andrew Solomon, am spus mereu și mereu că sufăr de tristeți trecătoare, sentimentul acut de alienare, de însingurare, uneori dus până dincolo de limita mea de suportabilitate, m-a făcut să înțeleg că acel colaps s-a produs de câteva ori în viața mea.

Și deloc nu mi-a fost ușor să reajung la starea de fragil echilibru din momentele dintre tristeți.

Multe am căutat să fac pentru a-l recâștiga: am citit, am învățat, mi-am căutat prieteni compatibili cu mintea mea, am căutat să creez sau să lucrez ceea ce sufletului meu îi plăcea, am scris pe blog și în jurnale, m-am agățat de bucurii mărunte, de  muzica din ploi, de lumina din soare.

Uneori am plâns cu înverșunare, iar alteori aproape că mi-am simțit inima cum doare.

M-au ajutat să mă recompun cărți ca această carte care mi-au fost prieteni de nădejde când toți ceilalți prieteni au plecat din mintea sau din viața mea.

Nu întotdeauna depinde în totalitate de noi să schimbăm ceva, ci trebuie (din nou obsedantul trebuie) să acceptăm ceea ce avem sau ceea ce suntem. Sigur, după cum spunea Andrew Solomon în cartea lui, putem lua toate medicamentele din lume, atâta vreme cât continuăm să facem ceea ce ne displace profund, depresia nu va dispărea.

Sunt de acord cu acest fapt și poate acesta este unul din motivele perenelor mele tristeți.

Și totuși, pentru mine amor fati rămâne literă de lege, atâta vreme cât alternativele se întâmplă să îmi fie limitate.

Putem însă să alegem să ne asezonăm tristețile cu penel de creativitate și iată zâmbetul își poate face loc descrețind frunți încrâncenate.

În depresie se cern, ca și grâul de neghină, prietenii de pseudo prieteni și după cum spunea Andrew Somon chiar dacă e greu să îi lăsăm să plece pe cei cu care am râs în momente bune, în final e bine să știm pe cine putem conta în momente grele.

Pentru că cei ce ne iubesc cu adevărat ne vor sta alături în disperare, chiar dacă nu ne înțeleg simțirea, chiar dacă li pare că ne comportăm copilărește, stupid, banal și lipsit de relevanță pentru univers și pentru ei.

Ceilalți… desigur putem alege să râdem cu ei în continuare atunci când ne revenim, dar în adânc de suflet, zic eu, trebuie să ne facem ordine ca într-un dezordonat sertar de sentimente.

Pentru că doar atunci anumite suferințe viitoare vor fi evitate iar așteptările se vor redistribui.

Despre “Demonul Amiezii” aș putea scrie la nesfârșit, așa cum pe acestă carte aș putea-o reciti mereu ea fiind un pansament pentru mintea mea.

Însă mă opresc, fiindcă a face recenzii de carte nu e tocmai punctul meu forte și asta deoarece eu simt cărțile mai mult decât le citesc și pentru că pentru un introvertit nu e tocmai ușor a vorbi despre sentimente.

Însă atunci când alegeți să citiți ceva ce să își lase cu adevărat amprenta asupra vieții și simțămintelor voastre și nu doar cuvinte de ucis plictiseala,  această carte este cu siguranță una dintre cele mai bune alegeri posibile.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share