Eclipsa

Te trezești așa deodată în totală eclipsă și nu de sentiment, ci de poezia cuvântului.

Realizezi că ceea ce ți-ai dorit întotdeauna a fost să fii valorizat ca intelect, ca om, ca individ ce are ceva de spus lumii, primești asta și apoi abrupt ți se ia darul aproape spunându-ți-se de către destin:

-Gata ai avut suficient!

Și ce te faci dacă te ia greața când e vorba de discutat despre politică, starea vremii, rețete, cosmetice, telefoane mai mult sau mai putin moderne și alte banalități cotidiene?

Dai anunț: Caut om interesant pentru discuții dincolo de fadul cotidian?

Te resemnezi? Te închizi în tine suferind la nesfârșit? Te duci la psiholog că poate pe bani te-o asculta și pe tine cineva și o accepta să comunice și cu tine? Iei pastile contra singurătății?

Dacă mai ai și ghinionul să fii un introvertit “cu acte în regulă”  beneficiind de o capacitate uluitoare de a suci vorbe și fapte în zeci de ipostaze și feluri și ca bonus posedând și o oarecare fobie socială, singurătatea îți este asigurată căci te vei simți la fel de singur, atât în realitatea unei lumi incoherente, cât și pe rețele de socializare cărora oricât ai încerca, în final nu le găsești rostul.

Și cum ai putea, când orice ți se pare ție de o colosală însemnătate, pe nimeni altcineva nu interesează?

Pesemne ești total neinteresant sau ai nimerit în cercuri și prietenii incompatibile cu zelul și cu țelul tău.

Sigur, ești responsabil pentru faptele și uneori și pentru gândurile tale, liberul arbitru se pare că există într-o mai mică măsură decât credeai.

Dar în același timp trăiești cu dorința pregnantă de a deveni ceea ce ești de fapt.

Și ce dacă ești diferit?

Cineva trebuie să existe acolo, cineva care să te placă pentru ceea ce ești în fapt și nicidecum pentru ceea ce te-ai străduit îngrozitor de mult timp să inventezi numai ca unii să te placă.

Și dacă nu e nimeni?

Și dacă, chiar existând, nu ai nicidecum șansa de a întâlni acea persoană?

În definitiv nu există certitudini, dar ce faci când speranța se lasă rugată să își arate ghidușul ei chip?

Eclipsa… da, eclipsă de cuvinte atunci când realizezi că mintea ta năucă și interesantă, zici tu, e adusă între picioare, zice el…. căci nu mai înțelegi nimic din mai nimic.

Ți se distorsionează un pic universul și realizezi că obiectivele diferă uneori și fățărnicia e în floare, cât despre imagine pesemne o creezi undeva în imaginația ta nemărginită iar cuvântul primit din eter pe foi de timp și de pseudo-prietenii rebele nu e altceva mai mult decât un plagiat banal, nu de drept penal, dar tot plagiat se cheamă.

Și cum să faci să găsești autorul de drept al cuvântului și nu falsul ce ți-a consumat inutil timpul?

În final, nu îți rămâne decât să accepți ceea ce nu poți schimba.

Sună a clișeu, știu, dar te asigur că nu ai încotro.

Pentru că degeaba vei insera în vorbă și scris elemente ce ți-ai dori a fi dezbătute, cei ce nu vor dori să le dezbată le vor ocoli cu drăgălașă încăpățânare aruncând la fileu tot ce îi interesează pe ei.

Și atunci ai 2 opțiuni: fie cedezi tentației de a scrie și vorbi ne-cuvinte și ne-vorbe că doar, doar la un moment dat cineva îți va întoarce nu și celălalt obraz, dar măcar favoarea și vei avea șansa de a scrie sau vorbi despre ceea ce dorești și tu a împărtăși lumii, fie pur și simplu atunci când obosești, căci te asigur că varianta A nu funcționează,  te retragi în lumea ta singuratică oftând și spunându-ți în gând:

Caut leac contra omniprezentei neputințe de a relaționa. Sunt bolnavă de dorința de a face din cuvânt mai mult decât un simplu instrument de omorât plictiseala.