Din nou gânduri

Dar ce faci tu ca să schimbi ceva?

Cu gândurile nu ai să reușești, cred că știi deja.

Din nefericire nu fac nimic. Din păcate doar îmi vărs năduful aici, în locul meu sigur.

Lucrez cu oameni coerenți, cu oameni aplecați spre știință și mi-e drag să vorbim, să împărtășim idei, să acceptăm că nu suntem de acord întotdeauna.

Din păcate în instituția unde lucrez, ca peste tot, sunt și oameni mai puțin aplecați spre știință, mai puțin înclinați spre cunoaștere sau spre dorința de a afla și de a înțelege. Cu ei îmi este destul de greu să relaționez. Dar o fac.

M-am luptat să nu pun etichete. Mi-am spus că decât să fim plini de ură putem conviețui și așa.

Astăzi însă, ascultând-o pe colega mea, al cărui fiu este medic la urgență, la Timisoara, cu privire la cât de gravă este situația acolo, m-am revoltat.

M-am revoltat pe colegii mei antivacciniști, pe sistemul care a eșuat lamentabil să convingă populația să fie mai aplecată spre știință, pe cei de la localurile din Cluj, unde este studentă fiica mea, ce verifică dacă ai vaccin întrebând și nu cerând certificatul verde, pe oamenii fără pic de substanță, din cauza cărora mor oameni.

M-am revoltat pentru că nu mai este vorba despre ei, este vorba despre noi toți, alegerile celor ce neagă știința ne afectează foarte tare.

Mi-am zis și că nu îmi pasă, în definitiv mor mai mult nevaccinații și e alegerea lor. Nu, nu e așa, căci îmi pasă. Ei sunt oameni ca noi, dar cu capacitate de discernământ limitată. fără prea multă gândire critică.  Asta cred eu că îi face să acționeze astfel. Nu îmi plac termenii de analfabet funcțional sau științific, pentru că etichetează oameni, deși comportamentul lor îi definește cam astfel.

Văzând ce se întâmplă în jur, am crezut pe cuvânt scrisa din cartea lui Alexandru Toma Pătrașcu  Povestiri despre epidemii și vaccinuri, cum că antivaccinismul este ca un sort de religie, nebazat pe date reale, dar atât de înverșunat încât rezistă oricărei dovezi pertinente și de necontestat care arată că realitatea este alta.

Îmi pare rău de cei ce mor, mai ales când cad pradă teoriilor conspiraționiste. Mă îngrozește să privesc la ce a devenit lumea. 

Cândva credeam că poți convinge un om cu dovezi, dar nu, nu poți.  Am realizat asta citind despre disonanța cognitivă a lui Leon Festinger, acum câțiva ani, apoi din nou, acum în cartea lui Toma Pătrașcu, carte pe care o recomand tuturor.

Poate știți povestea credincioșilor ce credeau că vine sfârșitul lumii, când o femeie a raportat că a primit niște mesaje de la extratereștrii cum că vine potopul.  Cei ce au crezut-o orbește s-au adunat, s-au urcat pe vârf de munte, părăsind familii și copii, pentru a se salva. Când potopul nu a mai avut loc, ai zice că ei s-au trezit la realitate, șoptindu-și rușinați- vai ce proști am fost. Dar nu, ei și-au reconfirmat credința spunându-și că de fapt datorită lor potopul nu a mai avut loc căci s-au rugat să nu mai fie.

Festinger, deloc surprins de ce s-a întâmplat, a afirmat că acel comportament a confirmat previziunile cu privire la disonanța cognitivă care spune că oamenii trebuie să mențină coerența între gânduri, sentimente și comportamente și pentru asta fac orice.

Ai putea crede că suntem ființe raționale.  Dar nu e deloc așa. Emoțiile înving întotdeauna.

Așadar nu e o surpriză că oamenii reacționează straniu în situații de criză și nu numai.

Dar parcă ce se întâmplă acum e prea mult.

Parcă nu îmi vine să cred că nu mai prididesc medici să încerce să vindece și gropari să îngroape ce nu s-a mai putut vindeca, în timp ce oamenii continuă să creadă enormități. Și că oameni ce cred enormități se și exprimă pe rețele de socializare; pentru că vor și pentru că pot. Nimeni nu îi oprește. Și din cauza lor mor alți oameni. Adesea, mor chiar ei, cum este cazul artistei de la Opera din Timisoara, antivaccinistă înrăită.

Mai demult râdeam de teorii ale conspirațiilor, pentru că mi se părea absurd să poți crede în ele. Acum nu mai râd. Prețul plătit de mulți e mult prea mare. Prețul plătit de noi toți e prea mare.

Am ascultat interviuri, am analizat grafice făcute de oameni de știință, care nu ascund sub preș murdărie, care exprimă clar că vaccinul nu e perfect, dar că acum, în situația pandemiei, e singura soluție de ieșire dintr-o buclă ce în lipsa lui se poate propaga la nesfârșit.

Am înțeles că adepții teoriilor conspirațiilor reacționează la criză și că ceva se întâmplă în mintea lor de le dispare de tot gândirea critică, făcându-i să nu poată vedea și înțelege ce e evident și explicabil, crezând în schimb enormități.

Însă își pierd copiii, părinții,  bunicii, frații și surorile. Cum să mai continui să crezi imbecilități, când vezi că totuși în unele țări mortalitatea a fost redusă tocmai datorită științei. Cum? Sunt sute de tratate științifice care arată asta. De ce nu le citesc? De ce nu se informează? De ce oare?

Dar ce faci tu să schimbi ceva?

Nimic din păcate. Nu am pârghiile necesare.

Însă cred că oamenii se pot informa din surse credibile, că uneori se pot auto-educa.

Cum a făcut-o cel ce a scris această postare pe care o recomand:

Former anti-vaxxer now nudge people to get covid 19 vaccine

Cred cu convingere că autoritățile ar putea face ceva.

Cred că s-ar putea reduce rata îmbolnăvirilor prin consecvența deciziilor.

Deciziile inconsecvente nu fac altceva decât să alimenteze antivaccinismul și teorii ale conspirațiilor.

Până să aștepte ei să murim noi în 2-3 ani, mor ei acum. Nu toți, dar mulți, dintre care mulți poate ar fi trăit dacă nu se contaminau cu virusul acesta mai ucigaș ca orice virus- virusul credulității naive.

Democrația nu înseamnă că te doare la bască, dar apoi vrei să fi prioritar în sistemul de sănătate că ai plătit taxe. Nu înseamnă că ai drept să umblii fără mască, pentru că ești dac liber.

Nu înseamnă că are drept la exprimare în prime time un cântăreț de 2 lei sau o pseudo creatoare de modă plină de ură și frustrare. 

Nu asta e democrație, asta e anarhie sau mai rău, e genocid.

Eu m-am săturat de dacii liberi care funcționează de parcă ar trăi în anii dacilor liberi.

Eu vreau să pot să trăiesc în prezent, liberă, într-o libertate bine înțeleasă, nu în felul acela de libertate care duce la moartea semenului meu.

Și mai vreau ca autoritățile să își facă datoria. Cu orice preț. Cu orice risc.

Mai dă-le încolo de voturi, de capital de orice fel. Până la urmă vă mai votează naiba dacă murim cu toții.

Să educi needucații e mai greu acum după ce nu ți-a păsat ani de zile de ei. Niciodată nu îl vei convinge de valorile științei pe cel ce pune masca pe racla cu moaște. Nu ai cum. Cu el ai eșuat.

Ai eșuat însă și cu cei ce predau știință și despre care ți-ai imagina că o promovează, dar nu numai că nu o fac, dar se alătură în pandemie negaționismului și antivaccinismului. Au o scuză, nu sunt de profesie medici. 

Medicii negaționinști însă nu mai au nici măcar această scuză, dar fiecare pădure își are propriile uscături.

Autoritățile pot însă să îi înveți pe oameni că democrația înseamnă înainte de toate responsabilități nu numai drepturi. O țară democratică ar trebui să își protejeze oamenii, uneori chiar și de ei însăși, uneori chiar împotriva lor.  

Poți să te faci înțeles oamenilor vorbind pe limba lor- să îți iubești aproapele. Ori dacă îl iubești nu îl condamni la moarte, right?

Poate sunt un pic revoltată, o idealistă revoltată, ce combinație proastă. De obicei nu sunt. De obicei caut să mă protejez pe mine și pe familia mea. Însă acum nu mai știu cum să fac nici asta. E prea distopic totul. 

Și ce bine ar fi ca lucrurile să reintre în normal.

Nu mai vreau valuri decât pe malul mării.

Se pot face atât de multe.

Și tare mi-aș dori să se și vrea.