Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Dorință de concediu prin țară

Mare

Dorință de concediu pe plaiuri mioritice?

Ei bine, nu chiar.

Să vă spun întreaga poveste.

După ani de călătorit pe afară și în plină pandemie de covid, singura mea dorință adevărată din acest an fusese să stau acasă, să mă plimb agale prin creier de munte și să aștept cuminte ca pandemia să treacă.

Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, după lungi dezbateri cu copila mea adultă deja despre dorințe împlinite și nu prea, ne-am trezit în vâltoarea pregătirii bagajelor.

Nu era vorba despre vreo vacanță mirifică de zeci de zile pe tărâmuri de vis, ci de câteva zile petrecute la țărm de Mare Neagra și așa teleleu prin țară. Asta în speranța de a nu sta în carantină prin străinătate și de a nu face cozi pe la granițe sau de a nu fi nevoiți a face teste peste teste. Cred că suntem noi mai retrograzi, mai puțini dornici de experiențe care să ne tulbure echilibrul și așa destul de fragil.

Așadar am plecat în aceeași echipă completă în care am petrecut zeci de vacanțe, ne-am urcat în mașină cu destinația, pentru început, Neptun. Nu, nu planeta, stațiunea de la mare.

Ultima dată am pășit în stațiunea Neptun acum 9 ani după o vacanță în Turcia, la Didim. Dorisem să îmi amintesc. Am scris despre asta și despre dezamăgirea mea de atunci.

Am ajuns la mare fără așteptări. Știți povestea: fără așteptări nu suferim. Poate nu suferim, dar de constatat dezastrul tot îl constatăm

Neptun a fost stațiunea sufletului meu, locul unde am iubit cel mai mult, unde am trăit cele mai frumoase momente ale tinereții mele, unde am râs cu lacrimi și am plâns cu zâmbete.

Să îl redescopăr acum, bătrân și uitat de vreme, m-a durut.

Nu zic ca nu s-au făcut investiții în Neptun. Au fost cumpărate hoteluri și au fost pseudo renovate, însă în mare parte stațiunea este o ruină. De la străzile în mijlocul cărora cresc plante, la trotuarele vechi și zdrențuite sau refăcute în bătaie de joc, la mărăcinii și bălăriile ce cresc nestingherite peste tot și pană la lipsa băncilor și a iluminatului pe falezele atât de frumoase cândva, toate te fac să te cutremuri și să te întrebi de ce oare ne batem în piept cu patriotism desuet în timp ce nu ne pasă de nimic.

Aventura cu cazarea e de nepovestit. Nicăieri în lume nu există recepționeri mai needucați ca la noi. Nici nu se pune problema a mima politețea căci ei par a nu cunoaște sensul acestui cuvânt. Pentru ei pare că nu turistul e cel datorită căruia își iau salariile, ci el este cineva care îi plictisește de moarte și trebuie alungat sau pedepsit.

Stai și aștepți ca fraierul să te cazeze și te simți ca ultimul hoț la plecare când te întreabă dacă ai consumat ceva dintr-un bar pe care nici nu l-ai avut în cameră și te pun să aștepți să verifice ei camera să vadă dacă nu cumva ai furat ceva. Oameni buni, voi ați auzit de prezumția de nevinovăție? Sigur că trăim într-o țară de hoți, dar nu toți suntem așa.

Nu ceri omului numărul de telefon dacă îl uiți pe el și numele său și nu îl anunți defel că e gata camera așa cum ai promis și nici nu îl faci hoț pe față, când ai toate datele lui și oricum ii poți imputa potențiale furturi sau distrugeri ulterior, dacă e vinovat, fără a-l umili însă pe cel nevinovat făcându-l să stea ca prostul să verifici tu camera. Că poate cel ce stă în fața ta n-a furat în viată lui ceva.

Acum cu covidul ai putea avea impresia că se iau măsuri serioase de protecție, însă, dacă vă imaginați că este așa, amarnic vă înșelați. Desigur, iei masa la un pseudo bufet suedez unde ești întrebat de pseudo purtători de mască ce vrei să alegi din produse, în timp ce lejer iți poți introduce degetele printre tacâmurile ce stau generos în fața ta, neprotejate în vreun fel sau trebuie sa ții în mana tăvi pseudo spălate,  fiind nevoit să te așezi mai apoi la mese cel puțin jegoase.

Ca azi la Kaufland-ul din orașul meu unde pe o parte erau cărucioare igienizate și pe cealaltă cărucioare neigienizate și am văzut cu ochii mei cum igienizarea înseamnă de fapt mutarea cărucioarelor din partea neigienizată în cea igienizată. Cu asta clar au murit toți microbii și germenii și virușii. De silă poate!

Dar sa revin cu amintirile de la țărm de mare.

Am fost amuzată de tarabele aflate pe stradă, ce se deschid și se închid cu bormașina. Cred ca numai noi puteam alege o astfel de metodă.

În parcul de distracții, care e aproape inexistent, nu se putea intra decât cu mască de protecție. Asta pe hârtie. în realitate nu am văzut nici din greșeală pe cineva cu mască în parc.

In Neptun sunt multe șezlonguri, ba chiar și baldachine montate pe nisipul fierbinte, atât de multe că nisipul aproape nu se mai vede. Poți trage perdeluțele și chiar face amor acolo pe saltele. Este loc și pentru cei ce iubesc să stea pe nisip, însă cu porția, în zonele cele mai urâte de pe plaja.

Nu contează ca talazoterapia este atât de sănătoasă, că mulți tocmai de aceea aleg plaje nisipoase ca sa simtă nisipul atingând-le trupul, important este să iasă banul și turistul să facă schimb de secreții de pe saltele cu turistul anterior ce a stat pe ele. Că doar nu vă imaginezi că saltelele sunt spălate și igienizate după fiecare turist?

Am stat la malul multor mări și la hoteluri cu mai multe sau mai puține stele, dar nu mi s-a întâmplat să văd iarbă și mărăcini de un metru în jurul hotelurilor. Doar la noi e posibil sa stai cu sute pe euro pe noapte și sa vezi din balcon buruieni și gunoaie. O fi astfel și la alții nu zic nu, însă eu nu am văzut.

Sunt multe de spus despre litoralul românesc. Și puține lucruri spuse pot fi de bine. Dacă te străduiești le găsești, însă sunt îngropate sub mizeria celor rele.

Eu nu cred să mai revin vreodată. Probabil nu mergeam nici anul acesta dacă nu voiam să ii ofer fiicei mele o ieșire, de ea dorită, la țărm de mare, și dacă nu îmi era o teama nebună să plec pe meleaguri străine în acest atipic an.

Iubesc marea, însă o prefer curată, cu țărmurile îngrijite și populate de Oameni. Nu sunt vreo pretențioasa, dar îmi doresc să ii aud valul izbind țărmul, fără sa aud hărmălaie și muzică proastă pe fundal. Îmi doresc să pot zace pe nisipul fierbinte și seara să respir aerul curat și sărat în timp ce mă plimb pe faleze luminate.

Și îmi mai doresc să sorb o cafeluță în tihnă, la măsuțe curate, cafea servită de oameni zâmbitori ce nu te uita pe terase ca și când ai fi omul invizibil.

Eu nu cred că la noi se mai poate schimba ceva cândva, cel puțin nu pe litoralul romînesc. Da, da, atât de pesimistă sunt. Atâta vreme cât se poate și așa, nu cred că cineva va lupta pentru mai bine. Nu cred că oamenii de aici, cei ce ar trebui să se ocupe de turismul românesc, au ajuns la acel stadiu al dezvoltării umane care să ajute să înțeleagă ce acum e de neînțeles pentru ei.

Dar să plec de la mare și să ajung în mijloc de țară românească, unde am trăit altfel de aventuri.

Am plecat dezamăgiți de la Neptun și ne-am zis sa vizităm ceva din frumoasele locuri ale României.

Am văzut cetatea Histria, loc interesant de altfel, încărcat de istorii. Destul de greu de ajuns însă, căci te pierzi pe străzi județene mai mult sau mai puțin îngrijite fără o semnalizare corespunzătoare. În rest numai de bine. Daca reziști și ajungi cu bine, ai ce vedea.

La fel și cu Vulcanii Noroioși, alt punct de atracție pe care l-am vizitat în acest periplu.

Superb loc și cu adevărat sa mergi acolo poate fi impresionant. Asta dacă te ține mașina. Drumurile sunt sub orice critică și până și GPS-ul s-a rătăcit. Despre pensiunile din zona am numai cuvinte de laudă însă. Acolo par a fi oameni simpli ce își doresc sa facă turism. Nu contează dacă te simpatizează sau nu, ei se străduiesc să te facă sa te simți bine. Ei și cam atât. În rest, totul concură la a te trimite acasă. Nu iți mai prea vine să cauți a vizita, pe drumuri șerpuite și pline de gropi, mai nimic, decât dacă iți place adrenalina și suspansul. Iar mie nu îmi plac.

Așa că, am revenit acasă, înainte de vreme, tânjind după autostrăzile străine pe care mașină curge și participanții la trafic sunt politicoși.

Știu, știu sunt de criticat. Avem o țară frumoasă și eu nu știu a o aprecia. Însă nu e chiar așa. Doar că mie îmi place simplitatea, curata simplitate: să trăiesc simplu, deși nimic nu pare mai complicat decât sa trăiești simplu, să iubesc simplu, deși nici asta nu e prea ușor și nu în ultimul rând să vizitez simplu.

Se pare ca nu prea e posibil a vizita nimic, cu ușurință, prin multe locuri de pe la noi. Prin urmare, stau acasă până la sfârșit de pandemie.

Locurile frumoase, ascunse după inexistente sau distruse șosele, prefer să le văd în poze.

Cât despre acasă, ținând cont că stau în zona în care pădurea cade pe mine, mă fac sora cu ea, ca în vechile ceasloave.

Dar stai un pic, deja sunt: o sora mai mica, nu cu pretenții de cercetaș. Un simplu om ce-i respira trilul, acolo în miez de munte. Mie îmi e deocamdată de ajuns.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share