Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Evadez

Am atatea de spus si de simtit si parca nu pot nicicum opri fluturele sperantei sa iasa din cristalida lui cu toate ca imi tot spun trezeste-te, trezeste-te.

Sunt atat de plina de ganduri si de senzatii si vreau apropiere la departare, vreau asemanare acolo unde este atat de multa diferenta si o vreau din tot sufletul meu si vreau sa inteleg asa cum intelege pianistul cantecul caruia i se daruieste prin talentul sau atunci cand atinge clapele si muzica explodeaza in extaz de sunet si iubire si vreau sa pot sa zbor asemeni fluturelui ce isi invinge propria efemeritate si reuseste sa se inalte pentru putin, extrem de putin dar sus, sus, sus chiar daca stiu ca odata ajunsa acolo caderea ce se va faptui maine ma va descompune.

Uneori cand intindem mana in disperata incercare de a atinge inima altcuiva, ne loveste gheata respingerii, ne zbatem intre posibil si imposibil si am da orice sa putem sa topim tot muntele de zapada intru prietenia pe care ne-o dorim mai presus de cuvintele ce pot fi interpretate, de judecatile celor care nu inteleg sau care, cautand sa inteleaga, pricep cu totul si cu totul altceva.

Si mana ne doare si ne ingheata si ne arde si vrem sa patrundem dincolo de nepatruns cu toata credinta ca poate cu perseverenta vom reusi.

Apoi cadem infrati in interior fara a mai fi capabili a vedea lumea de afara, dar numai pentru a ne lua avant mai puternic spre inainte.

Cand indiferenta ne supune la tortura, trupul se contorsioneaza acut si se vrea dincolo de neputinta acceptarii, se vrea mai presus de tagada, de tatonare, de insipide flirturi pe cartonate culoare de realitate.

Se vrea pe acelasi palier cu mintea ce nu inceteaza sa se proclame zeita absoluta a emotiei nascute din batai puternice de inima.

Iar glasul se aseaza la taifas cu cei pe care ii vedem cu ochii mintii obsedant,  printre vieti trecute, prezente, viitoare cu noi mereu in garda ca timpul trece si poate fi prea tarziu.

Atat de greu de rupt zagazuri de interiorizare intr-o lume descompusa ce cauta sa umileasca timidele incercari de devoalare a propriei fiinte.

Insa dezlegarea sta in privirea ce atinge de dincolo de atingerea fizica pana la suferinta ce se metamorfozeaza in bucuria revederii.

Am atatea de spus si de simtit incat parca nu imi mai incap in propria-mi fiinta si evadez …

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share