Frunzele toamnei
October 8, 2013
Fiindcă ploile toamnei au căzut peste pământ și peste frunzele răvășite pe asfalt, fără oprire, pentru mult prea multe zile, fragilul meu spirit a lăcrimat și el, ușor inspirat de Cargo cu superba-i ploaie.
Ascult melodia, savurez cuvintele și mă revolt asupra neputinței de a decide.
Și totuși viața rămâne în esența ei un șir lung de decizii între a trebui și a trebui mai puțin.
Frunzele toamnei cad, colorate în fantastice culori menite să ne descrețească frunțile, colorându-ne privirea în nesperate nuanţe de frumusețe.
Îți vine să crezi că frumusețea lor este un ultimul zbucium înainte de moarte, ca și când, în creativitatea lor, nu vor să se revolte, ci doar să șoptească lumii întregi sau doar celor capabili a înțelege că ele sunt altceva decât ceea ce par a fi, simple frunze într-un efemer univers?
Le privesc pe ele și pe ploaie și știu ca alegerile mele rămân definitive doar în vis, căci realitatea rămâne ancorată în neputința de a decide între a trebui și a trebui mai puțin.
Cerul mi-a dăruit din putința frunzei de a grăi cu cuvânt de culoare înainte de marea plecare.
Frunzele toamnei si ploaia ar putea să ne dezrădăcineze de toate speranțele din lume.
Ascultându-le murmurul, simțindu-le parfumul, înțeleg cât de norocoasă sunt. Sunt norocoasă pentru că le știu auzi și pentru ca le pot simți.
Uneori ne privim cu ochii goi și uităm să mai simțim, reducând viața la un set de reguli, standardizate.
Ies din aceste reguli ori de câte ori pot, atunci când iubesc frunza și culoarea ei dinainte de moarte și atunci când o privesc și îi citesc sufletul pierit, dar fericit pentru că a daruit lumii nu ce i s-a cerut a dărui, ci ceea ce, comițând imprudența libertății, a înțeles ea a-i dărui.
Îmi rămâne incapacitatea de a decide.
Îmi culeg curajul de pe jos, mă scutur de toate sentimentele și merg înainte pentru că, asemeni frunzei, mă desprăfuiesc de vise ori de câte ori destinul mă pune să decid între a trebui și a trebui mai puțin.
Sunt fericită, mai mult decât fericită, pentru că respir, pentru că e toamnă și pentru că nu există imposibil, există numai si numai neputința noastră de face din imposibil, POSIBIL.
