Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Germania- amintiri

Pentru întreaga mea viață am visat că va veni o zi în care prin asiduă muncă îmi voi transforma dorinţele în realitate, în care voi reuși cu adevărat să devin ceea ce sunt, în care voi ajunge să scap de frici, în care voi putea face să fie bine unei fărâme de univers pentru simplul fapt că îmi doresc binele mai mult decât orice pe lume.

Apoi visele au încetat și a rămas un sort de resemnare și dorința supremă de liniște, speranța că totuși, chiar dacă povestea unei vieți este povestea unui eșec, cum spunea Ileana Vulpescu, aș putea să trăiesc clipa, să o cuprind în palmele mele, asumându-mi-o și iubind-o. Și cred că uneori am reușit asta. Desigur, mai puțin în ultima vreme, când lucrurile mărunte ce îmi aduceau atât de multă bucurie, au încetat a mai însemna ceva, când ceața a devenit deasă și lumea un abis.


Prin voia destinului, acel destin pe care ni-l facem singuri, a venit timpul unui concediu.

Înaintea acestei plecări, am fost cuprinsă de furioase anxietăți ce pur și simplu s-au oferit a-mi tulbura somnul. Nu am îndrăznit să sper, chiar în resemnare, că mai am șansa unei relaxări, într-un concediu pe care, deși l-am așteptat, l-am perceput ca urmând a fi ne al meu.

Și totuși, după majorate, banchete, haine aruncate de-a valma, sinistra pregătire a bagajelor din ultima vreme, a venit plecarea. Am fost temătoare întrucât drumul era lung, obositor și pentru un om deja cuprins de anxietăți s-ar fi putut transforma într-o adevărată pedeapsă. Nu a fost aşa. Întregul drum a fost o plăcere, iar eu mi-am răsfăţat privirea, lăsând-o să urmărească peisajele ce se perindau prin faţa ei sau să se rătăcească printre pagini de carte.


Am trecut prin Ungaria de parcă timpul ar fi avut un alt înțeles, am oprit un strop în Austria pentru că da, oamenii mai trebuie să și mănânce.  Apoi ne-am continuat periplul spre Germania, destinația noastră finală de această dată.


Prima oprire a fost într-o stațiune pe numele ei Bad Griesbach,  chiar la intrare în Germania. Locul este un paradis.

Staţiunea, unde am senzaţia ca stresul nu există,  tronează pe o imensă parcare subterană, de unde se poate urca cu liftul la fiecare dintre hotelurile existente acolo.

Printre hoteluri, aleargă liberi iepuri, mulţi şi aparent lipsiţi de griji.

Nu am vizitat piscina şi spa-ul întrucât ajungând destul de târziu şi fiind doar în trecere ne-am dorit foarte mult să profităm de frumuseţea peisajului, de dansul iepurilor în iarba atât de verde şi de reavănul miros al ploii ce tocmai căzuse, în acea singurătate în trei pe care bine o cunosc de ceva vreme în care  fiecare este de unul singur, de fapt. De la balconul camerei se auzeau însă, de printre copaci, râsete de copii şi clipocit de apă.

În cameră erau cărţi, pe care dacă aș fi ştiut germană şi aş fi stat mai mult, le-aş fi putut citi. Nu ştiu însă germană suficient de multă pentru a citi romane, însă m-am mulţumit să le răsfoiesc şi să citesc printre câteva rânduri acele cuvinte pe care le-am înţeles.


Odihniţi şi cu bateriile încărcate de la frumuseţea unui loc de neuitat ne-am continuat drumul prin Germania spre Essen.

Multe ore am făcut, pe autostradă, într-o ţară ca afară şi m-am tot minunat de faptul că atât de multe se pot realiza, cu perseverenţă şi dorinţa de a reuşi.

Essen

Prima mea impresie despre Essen nu i-a fost favorabilă acestui oraş industrial din Germania. Se însera, străzile din apropiere de centru mi s-au părut foarte murdare, iar oamenii, mult prea mulţi, se plimbau parcă toţi cu berea în mână. Mi-am zis să ii dau o şansă, că poate nu întotdeauna prima impresie face totul.

Şi dacă frumuseţea se află într-adevăr în ochii privitorul, să încerc a o surprinde chiar în lipsa evidenţei ei. Essenul nu este un oraş care să respire istorie prin porii clădirilor sale. Distrus aproape în întregime în perioada celui de al II-lea război mondial, când au fost vizate de bombardamente fabricile industriaşului Krupp, a renăscut ca din propria cenuşă, în prezent fiind al 9-lea oraş ca mărime din Germania. Oraşul este preponderent dominat de clădiri noi. Am avut norocul de a sta aproape de zona centrală, astfel încăt ne-am plimbat adesea prin centrul său. Tăiat de autostradă, Essen-ul permite vizitarea fără mare dificultate a diverselor zone ale sale.

Desigur întreaga zonă a bazinului Ruhr este o zonă extrem de aglomerată, uneori pe autostradă creîndu-se adevărate ambuteiaje, semnalizate bineînţeles din timp.

Departe de forfota oraşului Villa Hügel şi domeniul Krupp mi s-au întipărit în minte. În zonele vizitate de mine din Germania, foarte rar în muzee, informaţiile sunt date în altă limbă decât germana.  Aşadar fie cunoşti germana şi înţelegi, fie te lupţi cu cuvintele, ca cu demonii unei minţi aflate sub imperiul confuziei. Eu am fost undeva pe la mijloc. Poate nu am înţeles tot, dar nici chiar pierdută în spaţiu nu am fost.

Krupp este numele unei familii de industriași germani care au constituit în Europa în secolele al XIX-lea și al XX-lea aproape o dinastie, reprezentată prin concernul Friedrich Krupp AG, întemeiat la începutul sec. al XX-lea și existent sub acest nume până în 1992. După fuzionarea din 1999 cu compania Thyssen a luat naștere concernul ThyssenKrupp AG. (sursa Wikipedia).

Vast domeniu este acolo şi tare mi-a mai plăcut plimbarea printre copacii umbroşi spre lacul ce se vedea în zare ca o lacrimă mare căzută pe obrajii pădurii.

Am petrecut în Essen câteva zile liniştite, mult mai liniştite decât am sperat, în pofida anxietăţii şi a forfotei, a plimbărilor nedorite prin imense magazine, în care nu mă regăsesc niciodată.

Au fost momentele în care am fost uimită de cabina cu cărţi din faţa teatrului Grillo de unde iubitorii de carte puteau lua cărţi gratis spre a le citi sau cele în care am descoperit existenţa zâmbetelor pe chipurile tuturor prestatorilor de servicii. Mi-au plăcut statuile şi construcţiile noi, deşi eu le admir mult mai mult pe cele vechi sau îmbinarea dintre vechi şi nou.

Am admirat apusul de soare printre clădirile de sticlă şi frumuseţea vechii sinagogi.

Mi-au plăcut momentele răcoritoare în care, la umbra unei umbrele, am putut privi în linişte oamenii perindându-se pe străzile aglomerate sau dimineţile în care în gradina apartamentului închiriat beam o cafea făcută parcă să-mi destindă fruntea.

Köln

Oraşul Köln este unul dintre cele mai frumoase oraşe vizitate de mine. Din păcate puţin timp am petrecut prin el şi cui nu ştie cum este să îţi petreci vacanţele alături de un adolescent, dornic doar de cumpărături, trebuie să îi mărturisesc că din puţinul timp petrecut în minunatul oraş, mult l-am petrecut tot în imensele magazine ce îmi ucid spiritul bucăţică cu bucăţică.

Da, mi-am dorit să fiu alături de adolescenta din viaţa mea, ştiind că drumurile ni se vor despărţi curând şi că atunci poate voi regreta magazinele pe care acum le urăsc cu toată puterea fiinţei mele. Da, a fost alegerea mea şi nu o regret.

Regret poate, imposibilitatea altor posibilităţi de a vizita acest oraş în ritmul meu, în locurile pe care mi-aş fi dorit eu să le vizitez. Îmi pare rău că nu am putut vedea muzee sau păşi pe liniştite străduţe. Mi-e sufletul greu că am pierdut tocmai mirajul acestui balsam pentru suflet, aruncându-mă aproape inconştient în vâltoare unei lumi care îmi repugnă cu adevărat – lumea consumeristă.

Revin la Köln, la Domul, impunător şi atât de frumos. Minute întregi i-am admirat arhitectura plimbându-mă mai apoi prin interiorul său. Sunt non-religioasă, însă nu voi înceta niciodată să admir frumusețea arhitecturală a unor astfel de locuri.

Plimbarea pe malul Rinului probabil că nu o voi uita niciodată- oameni mergând agale, bicicliști cu zâmbet pe chip și turiști sau localnici așezați pe verdele ierbii. Și chiar dacă din pricina cumplitei anxietăți ce mă macină în ultima vreme, mă stresează cu adevărat orice contact cu vreo persoană străină, i-am apreciat determinarea de a câștiga turiști, omului cu caleașca ce a căutat a intra în vorbă cu noi.

Am admirat muzeele din apropierea Domului, din păcate doar din exterior, timpul nepermițându-ne să le vizităm. Nu știu dacă mi-am promis să revin, am senzația că ar putea fi promisiuni pe care nu le voi putea ține și mă feresc a îmi face planuri pe termen lung.

Din păcate am revenit pe strada cu magazinele ce distrug spiritul și pentru mine, periplul fermecător în Köln s-a terminat.

Bochum

Prea multe de spus nu am despre Bochum.  Poate doar că acolo se găsește cel mai mare muzeu al mineritului din lume. Deși am simțit un imbold în a-l vizita, mi-am spus că pentru mine, care am fost inclusiv în mină și nu doar în Romania, nu ar fi tocmai de interes în a-l vizita. Poate la o următoare vizită de va fi. Puțin am văzut din Bochum însă mie orașul mi s-a părut a fi liniștit și curat cu mai mulți localnici şi mai puțini turiști.

Dortmund

Mi-aş dori să scriu mai multe despre Dortmund şi despre frumuseţea lui. Ştiu doar că pretudindeni în zonă se vindeau suveniruri legate de echipa de fotbal Borussia Dortmund. Şi mai ştiu că asemeni celorlalte oraşe mari germane şi Dortmund-ul are o multitudine de imense magazine de unde se pot cumpăra extrem de multe.

Din nou, fără promisiuni, însă poate cândva voi avea şansa să vizitez acest oraş, să îi simt adevăratul puls şi nu zâmbetul superficial, să îi cunosc splendoarea străzilor neîmpânzite de magazine.

Mi-a plăcut nespus cafeaua savurată la parterul unui uriaş magazin-unde altundeva? Cofetăria avea afişate pretudindeni cărţi pe care le puteai cumpăra. Puteai de asemenea să cauţi, cum altfel decât imensa librărie din apropiere şi să îţi cumperi cărţile de acolo.

Am sorbit cafeaua, încercând să îmi golesc în totalitate mintea de gânduri şi să trăiesc pe deplin momentul pentru mine atât de intim, atât de liniştit, încât aproape că m-am putut identifica cu el.


Sunt de ceva timp acasă şi în interminabila zbatere atât de distructivă din pricina unor momente cu care fiinţa mea refuză să se obişnuiască şi deci să le accepte, rememorez pierdută, în ceasuri târzii din noapte, când trupul obosit îşi cere dreptul la odihnă, iar mintea nu încetează să caută răspunsuri la întrebări fără răspuns, momente din călătoria noastră în Germania.

A fost frumos, nu ca într-o poveste, ci ca în realitate, o realitate asezonată cu momente mai puţin distructive ca altcândva, o realitate pe care pesemne mi-o voi aminti şi peste timp.

Mi-ar plăcea să revin, pentru a putea revedea Germania, pentru a putea în fapt vedea Germania dorinţelor mele, acea parte a unei ţări ce vindecă spiritul fără a curăţa buzunarul.

Mi-ar plăcea, ca atunci, demult, să vizitez, neobosit, neoprit, să învăţ, să cunosc cultura acestei ţări, oamenii ei, străzile şi parcurile sale, frumuseţea sălbatică şi îmblânzită a unor locuri pe care le admir mult, dintotdeauna. Să fiu acolo, autentică şi liberă, simţind în sfârşit că am devenit cine sunt. Şi cine ştie, poate, cândva se va întâmpla.

Germania

Flickr Album Gallery Powered By: WP Frank

 

 

 

 

 

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share