Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Olanda-Amsterdam

Ani la rând am visat să ajung la Amsterdam. Mai întâi a fost “Jurnalul Annei Frank”, carte pe care am citit-o aproape fără să o pun jos, zi şi noapte deopotrivă, apoi filmul “The Fault in Our Stars”, apoi cartea. Toate deopotrivă m-au făcut să îmi doresc să am şansa de a păşi pe strazile acestui oraş, dar mai ales să vizitez casa Annei Frank.

Visul mi s-a împlinit, dar nu întâmplător, ci prin dorinţa unei persoane foarte speciale mie de a-mi face o mare bucurie. După amănunţite pregătiri, am plecat  într-o dimineaţă răcoroasă spre Olanda din Germania, unde petrecuserăm câteva zile şi unde urma pe seară să ne întoarcem,

Aveam bilete cumpărate în avans la Casa Annei Frank şi la Muzeul Van Gogh urmând ca în rest să ne facem programul de voie, în măsura în care picioarele noastre aveau să ne permită.

Ajunşi în Amsterdam am parcat la marginea oraşului într-o imensă parcare P+R de unde am venit în centru cu metroul.

Amsterdam-ul mi-a tăiat respiraţia pur şi simplu de prima dată când am păşit pe străzile sale ce se intratăiau nu doar cu alte străzi, ci şi cu canale pe care pluteau bărcuţe, navigau mici vaporaşe sau pur şi simplu erau construite case de locuit. Întreaga arhitectură a oraşului este un amestec de vechi şi nou deopotrivă, cu clădiri istorice, toate bine întreţinute, dar şi noi, extrem de spectaculoase.

Cred că numeroase fotografii am făcut clădirilor pentru că pe toate le găseam extrem de plăcute privirii şi foarte colorate.

Parcările de biciclete, unele pur şi simplu imense şi totuşi neîncăpătoare pentru numărul existent de biciclete, au fost pentru mine ceva inedit, întrucât niciodată nu văzusem aşa ceva.

Prea multe nu am putut face până la vizitarea primului nostru obiectiv şi anume Casa Annei Frank întrucât timpul parcă are alt înţeles uneori, mai ales atunci când ne-am dori să-l percepem a trece mai încet.


Casa Annei Frank

Am intrat plină de emoţie în această casă şi, cu căştile pe urechi, am ascultat povestea fetiţei geniale şi a familiei sale adăpostite în acest loc, în timpul invaziei naziste. Şi deşi nu era pentru întâia oara când auzeam această adevărată poveste, nu m-am putut opri din lăcrimat pe parcursul întregii incursiuni prin istorie şi prin casa încărcată de ea.

Anna a fost doar unul dintre cei ce ar fi avut de oferit atât de multe omenirii, ucişi fără milă, dintr-o ură de neînţeles.  Despre ea ştim, dar despre câţi oare nu s-a aflat niciodată? Oameni contra oameni şi ce poate face exarbarea urii.

Te întrebi cum a fost posibil şi realizezi că a fost. Se pare că nici până în ziua de azi nu se ştie cine a trădat familiile aflate în adăpostul de la Amsterdam. Şi totuşi cineva a făcut-o, cu nepăsare, poate cu ură, poate strict din interese materiale.

Prin mintea mea se perindă nestingherite fragmente de carte. Cuvinte scrise de o copilă prea devreme maturizata, cuvinte despre singurătăţi, iubire şi inadaptare.

Atunci, citind, îmi spuneam că tare antipatică trebuie să fi fost mama acestei copile, de aceasta îşi pogorâse întreaga ură asupra ei. Acum, îmi spun că fie şi eu sunt la fel de antipatică, fie nici mama ei nu a fost.

Anna a fost un copil genial. Profesorii din şcoală realizaseră asta cu mult înainte ca ea să fie nevoită a se ascunde. Era însetată de cunoaştere şi vreau să cred că şi Anna zilelor noastre, dacă ar fi fost să fi trăit acum, ar fi fost aceeaşi Anna, dornică de a-şi lărgi orizonturile şi mai puţin dornică de perdante petreceri. Vreau să cred, să îmi imaginez că Anna mai există şi astăzi, că fiinţe asemeni ei nu au fost în totalitate eradicate din această lume.

Miep Gies, cea care a ascuns familia Frank, este cea care a şi păstrat jurnalele Annei după tradare şi după ce, cei ascunşi au fost luaţi. Aceasta, le-a înmânat tatălui Annei, singurul supravieţuitor, după ce s-a ştiut că nimeni din familia acestuia nu mai era în viaţă.

Astfel dorinţa copilei geniale, de a deveni cândva scriitoare, s-a îndeplinit. Din păcate, ea nu s-a mai putut bucura de succesul său, murind în lagărul de concentrare cu doar puţin timp înainte ca cei aflaţi acolo să fie eliberaţi.

M-a impresionat vitrina cu jurnalul Annei Frank publicat în diverse limbi, de-a lungul timpului precum şi faptul că versiunea în română a jurnalului se regăsea în magazinul muzeului.


Am părăsit casa Annei Frank copleşită de emoţie,

Am rătăcit pe străzile Amsterdamului cu gândul la fetiţa creativă şi la destinul său.

Mulţi paşi printre canale cu apa lucind sub razele de soare şi cu păsări ce îşi făcuseră cuiburi în diverse locuri, pe străzi înţesate de lume şi cu mulţi biciclişti cu zâmbete pe chip, ce păreau fericiţi şi sănătoşi.

Am fost şi pe străzile felinarului roşu, doar aşa de curiozitate şi am admirat cu coada ochiului femeile din vitrină. Destine mi-am zis, destine şi diversitate.

Şi mi-a plăcut fiecare străduţă, fiecare canal, fiecare băncuţă, chiar şi mulţimea de oameni de pe străzi.

Obosită, cred că cele câteva minute petrecute în parcul de lângă muzeul Van Gogh au fost o adevarată binecuvântare pentru mine.


Muzeul Van Gogh

Van Gogh este unul dintre pictorii mei favoriţi. Cred că am fost fascinată ca mulţi alţii de creaţia sa Noaptea înstelată pentru ca apoi să mă simt foarte atrasă de multe dintre picturile lui.

Multă nebunie, ca motor al creaţiei, a existat în acest om. Probabil că e adevarată vorba lui Nietzsche ce spune că cineva trebuie să aibă haos în el ca să dea naştere unei stele care dansează. Nu sunt o cunoscătoare a artei aşadar mă las cucerită ca orice novice de ce mintea mea alege să placă, fără a-mi face prea multe iluzii că înţeleg mare lucru din subtilitatea picturilor.

Muzeul Van Gogh din Amsterdam este imens şi pe lângă creaţia pictorului îî prezintă şi viaţa, zbuciumul şi moartea, familia, prieteniile precum şi picturi ale celor ce l-au impresionat în diverse momente ale vieţii sale. Aş fi putut petrece ore acolo, dacă nu aş fi simţit că picioarele mele nu mai mă pot ţine pentru mult timp.


Am plecat din muzeu frântă de oboseală şi cu promisiunea de a reveni.

Cu paşi mici, căci toţi eram obosiţi, am revenit în centru, pentru o tartă cu mere şi o cafea, înainte de a ne întoarce în Germania.

Sigur, visul s-a împlinit, lăsând loc altui vis, acela de a revedea Olanda şi Amsterdam-ul cât de curând posibil.

Uneori, ne îndrăgostim nu doar de oameni, ci şi de locuri. Unele locuri, la fel ca şi unii oameni,  sunt şi vor rămâne de neuitat.

Dacă va fi ca visul să nu se poată împlini, voi revedea Amsterdam-ul şi alte locuri iubite, cu ochii minţii.

Astfel revenirea va fi posibilă, chiar şi în imposibilitatea ei, ori de câte ori inimii mele i se va face dor, dor de regăsire.

 

 

Amsterdam

Flickr Album Gallery Powered By: WP Frank

 

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share