Momente
May 30, 2019
Viaţa noastră întreagă e creată din momente: de bucurie, de tristeţe, de restrişte, de pierdere şi de regăsire.
Mă repet ştiu, folosesc acest concept al momentelor de parcă eu l-aş fi creat, ca pe un lait motiv al scrierii mele. Nici măcar nu ştiu dacă intenţionez asta, dar cu toate acestea o fac.
Momente.
Momente în care scrisul îmi este aliat în a transmite ce poate cu vorba nu pot a spune.
Primesc cuvântul ca de undeva din eter sau din toată ființa mea şi îl aştern ca pe o bucurie, o bucurie a eternei revederi, o bucurie ce renaşte speranţa că prin cuvânt îi putem îmbrățișa pe ceilalți mai mult decât cu o privire sau cu brațele amândouă.
Poate el, cuvântul crează momentul. Şi poate el, momentul este unul de bucurie.
–
Atâția ani ce nu știu unde s-au pierdut, unde s-au dus, alungați într-o mie de zări. Dacă n-ar fi amintirile, mi-aș putea imagina că nici n-au existat. Că am visat un vis frumos pe care în fapt nu l-am trăit cu adevărat.
În anii aceștia am primit mai mult decât pot oferi vreodată.
Am primit înțelegere, iubire, acceptare.
–
O sticlă de fanta băută pe o faleză la mare. Îți amintești? O bucurie cât un ocean. Mână în mână eram, doi copii.
Apoi a fost banca, vorba ta și luna ce ne privea.
Memorii atât de dragi mie.
Doi oameni după o baterie, așa cum visasem iubirea cândva pe o bancă în Miscolc. Tu știi ce vreau să spun, lucruri mărunte, simplitate, o atât de complexă simplitate a unui sentiment ce nu se poate pierde cu ușurință deși viața s-a străduit adesea sa ni-l ia.
Un copil cu ochi căprui devenit adult într-o zbatere de pleoapă, într-o viață ca o părere. Dar e viața noastră și părerea ne e realitate transformată în vie amintire, pe alocuri. Prin altele părerea e încă vie ca o flacără ce sper să nu se stingă pentru mult timp înainte.
Niciodată vei spune, dar niciodată e prea mult a spune, e cât eternitatea, o eternitate fără nume. Realitatea noastră are nume, are nume de iubire.
–
Nu prea imi găsesc cuvintele astăzi cu toate că uneori le primesc cu ușurință de nu știu de unde, poate din ființă, cum spuneam mai acum câteva rânduri. Poate nu le primesc pentru că astăzi îmbrățișarea se vrea materială.
Nu mai știu, nu mai știu diferența dintre dorință și neputință, dintre real și virtual, ce dorim, ce spunem că dorim, către unde călătoare se întreaptă ale noastre gânduri.
Multe urări de bine, de iubire, primite de unde visăm, poate ne răscolesc, poate ne dor.
Ne dezmembrăm și ne recompunem. Dar roboți nu suntem. Suntem oameni.
Uneori îmbrățișarea e dincolo de cuvânt, de cuvântul renăscut, pierdut, la adăpost de perversitatea gândului ce uneori mă macină.
Și totuși unele urări sunt mai sincere ca altele. Chiar dacă se transmit prin cuvânt, chiar dacă prin îmbrățișare.
Au trecut ani ca clipe.
Valul se zbate la țărm. El ne-a legat dăruindu-ne iubirea.
Ce pot spune?
Viața e compusă din momente: momentul tău, momentul meu, ale noastre momente.
Viața e un dar neprețuit.
La mulți ani!
Asa este! Viata este o suma de momente de viata, precum fericirea este o suma de momente de fericire.
Cuvântul, mai ales în forma scrisa, a fost, îti este si o sa-ti fie, pururi prieten, neoprit în a-ti confirma si reconfirma încrederea. Prin el, dar nu numai prin el, ai adus si aduci motivul pentru care cei din preajma ta au devenit si devin mai buni, chiar daca uneori în alt fel decât cel la care te-ai gândit, atunci când l-ai apelat, sub forms scrisa sau nu.
De multe ori mi-am dorit si am si eu în cuvânt un prieten atât de bun, ca tine. Cu siguranta as fi putut sa completez ce am încercat ss îndrept spre tine, sa evit neîmplinirile pricinuite-ti, macar în parte.
Asa, dupa cum afirm de multe ori, nu am uitat nimic sau aproape nimic. Un cântec, într-o discoteca organizata într-o cantina, moment în care muzica mi-a parut cea mai frumoasa. Zâmbetul diminetii, cu noi mergând spre scoala, zâmbet care se constituia într-un energizant cum altul nu-i, momentul zilei. Atunci nu stiam ce e asta, energizant. O înghetata îmbracata în ciocolata, în cea mai frumoasa plimbare din Bucuresti, moment în care credeam ca nu exista o înghetata mai buna. Întunericul noptii unui hol de hotel, moment în care vorbeam, dar cu greu spuneam.
Timpul a gonit parca si chiar daca a adus alte momente, cu imaginea ca altul este acum si urmeaza înca si înca, viata, dar nepretuit, dupa cum spui, cel mai greu, dar si cel mai frumos dar pe care îl putea primi omenirea, cred eu, as vrea sa îti aduca numai momente bune si foarte bune, ale tale, ale noastre.
si pentru ca am pomenit de scriere, tu îti mai amintesti momentul în care am scris o data, pe un carnetel micut, frumos colorat, data care însemna un termen de la momentul scrierii? Ei bine, termenul acela nu numai ca noi l-am atins, dar l-am si depasit si nu cu mult, ci cu aproape numarul aniversar care încheie seria aniversarilor acestei luni. Parerea mea este aceeasi si completez în carnetel o noua data. Egalul timpului depasirii de acum, o sa ne gaseasca pe tarmul ei, si îti arat ca-i înca vie, arzând, si sa îti reamintesc numele realitatii noastre.
Pâna atunci, doresc ca momentul de acum, oricând ar fi acel acum, sa îti provoace fiinta, sa pui cuvântul în sensul vietii si sa-l lasi sa ne faca mai buni, pe noi, cei de lânga tine, pe toti cei care îl citesc. Sa-l folosesti deplin si continuu, pentru ca fara el, viata noastra este saraca. Parerea mea este ca atingerea adusa de cuvântul tau, este momentul nostru.
La multi ani!