Imaginea din oglindă
December 6, 2012
Te privesc în tăcere și mă întreb dacă și pe tine te ard întrebări fără răspuns, dacă și pe tine te mustră conștiința pentru ceea ce faci sau pentru ceea ce nu faci, dacă ridurile de pe frunte s-au clădit strop cu strop peste ani de durere, dacă ești la fel ca mine, dacă eu ești tu sau tu ești eu.
Să tot fie o vreme de când nu te mai înțeleg, de când nu mă mai înțelegi, de când tu ești altfel decât sunt eu.
Și mă războiesc cu furia nimicitoare care îmi trântește în nas cu uși de timp și mă revolt că în locul ușilor închise refuză să se deschidă tunele de maturitate, la capătul cărora să se întrevadă înțelepciunea.
Aștern perdele peste oglinzile care deformează spiritul prin prisma unei eronate percepții și printre falduri mă zăresc ca și când m-as regăsi prin întunericul cuvintelor nerostite.
Și mă știu acolo, imagine nepublicată, nedeslușita, blocată în propria-i neputința.
Te privesc în tăcere, imagine din oglinda și închid ochii. Între noi s-a interpus un strat de întuneric, în timp ce ziua trăirilor interioare revine cu o forță nestăvilită peste noaptea prezentului mort.
Poate ca suntem făcute, tu și eu, din lutul amintirilor, plămădiri iluzorii de deșertăciune. Într-o zi vom dispărea, împrăștiate în sute de zări de speranță, doar pentru a renaște în uitare…
