In cautarea fericirii – Bertrand Russell

“There are two motives for reading a book; one, that you enjoy it; the other, that you can boast about it.”

“Sunt  2 motive pentru care citim o carte; unul pentru că ne place și celălalt pentru a ne lăuda că am citit-o”

Bertrand Russell

  Niciodată nu am să contest adevărul acestor cuvinte fiindcă într-adevăr de multe ori citim cărți doar pentru a ne putea lăuda că le-am citit.

Însă eu nu pot citi o carte care nu mă prinde în mrejele ei seducându-mi mintea și aducându-și pic de aport la imaginația mea.

Mereu, în căutare de nou, găsesc în cărți doza de inedit pe care n-o găsesc în cotidian sau motiv de a-mi pune mereu și mereu alte întrebări.

Recent am citit cartea “În căutarea fericirii” de Bertrand Russell.

Nu aș așeza-o comod printre cărțile mele favorite și totuși, în ea am găsit câteva răspunsuri la întrebări pe care poate uneori am evitat a mi le pune în mod evident dar care se regăseau acolo în mintea mea cercetătoare.

Știam că fericirea nu trebuie să fie un deziderat în sine, dar poate că niciodată nu mi-am pus cu adevărat întrebarea cât de complexă este fericirea și ce anume ne aduce această fericire.

Cred în adevarul cuvintelor autorului, cum că fericirea se pierde atunci când omul dobândește anumite lucruri cu mare ușurință.

Cred că atunci când acest lucru se întâmplă, omul consideră că i se cuvine ceea ce i se întâmplă și pierde din vederea frumusețea drumului pe care îl are de făcut întru atingerea țintei sale.

Am fost ușor amuzată citind despre fobia de a vorbi în public pentru că universul într-adevăr rămâne neschimbat, fie că noi vorbim bine sau rău și atunci pentru ce atâta spaimă, pentru ce această anxietate, când în definitiv singurii în măsură să ne judece suntem în fapt noi înșine.

Și cât de adevărat este că, atunci când ne dăm frâu înclinațiilor naturale, ne simțim mult mai fericiți decât atunci când executăm anumite manevre, sau realizăm anumite sarcini doar pentru că trebuie.

Fericirea se dăruiește mai mult decât se primește, am învățat asta din realitatea pe care o trăiesc și nu din rândurile acestei cărți care însă mi-au întărit convingerea ca atunci când dăruiești cu autenticitate, fericirea se întoarce la tine înzecit.

Nu am fost de acord însă cu definiția dată introvertitului pentru că eu știu că atunci când privesc introspectiv înspre mine însămi asemeni unui autentic introvertit ce sunt, nu o fac nicidecum pentru a privi la golul dinăuntru, ci pentru a înțelege mai bine cât de frumoasă este priveliștea de afară atunci când mă reîntorc către ea.

Fericirea nu se caută niciodată, ea se găsește în momente de neuitat, în vorbe ce fac diferența, în reale prietenii care nu trădează, în zâmbet de copil și în parfum de floare, în răsărit și apus de soare și în picurii de ploaie.

Fericirea este permanent cu noi și depinde în mare măsură de noi să o descoperim, mereu aceeași și mereu diferită.