The Pursuit of Happiness

Căutăm fericirea cu o atroce încrâncenare și avem senzația că niciodată nu o găsim, că ne alunecă printre degete precum nisipul de la tărm nisipos de mare.

Netulburați, insistăm în căutare doar pentru ca la un moment sau altul să ne spunem că e în zadar, că fericirea e o iluzie târzie și că niciodată nu avem să o găsim.

Dar oare ne gândim vreodată că fericirea constă tocmai în căutarea ei, că fericirea este țelul și nu atingerea lui? Probabil că nu.

Citesc acum o carte scrisă de R.M. McIver- The Pursuit of Happiness și constat că în frumoasele rânduri se regăsește un sort de adevăr,  poate doar al meu sau poate al multora,

Spun sort de adevăr pentru că nu cred în adevăr absolut și stiu prea bine că adevărul meu nu întotdeauna coincide cu alte adevăruri, deși sub o formă sau alta multe adevăruri sunt cât se poate de adevărate.

Trăim în momente, bune și rele, pe care ne străduim să ni le întipărim în memorii sau pe care am face tot posibilul să le uităm, trăim în momente și în viața trăită momentul ne este măsura și nu timpul întrucât viața noastră este finită dar timpul, timpul este infinit.

Așa spune autorul și îl cred fiindcă toată existența mea am simțit-o a fi formată din momente și nu din timp. Timpul nu mă definește, momentul da.

Dar în desfășurarea aceasta de momente, știu că toată viața mea am tânjit după fericire fără să realizez că fericirea îmi era atârnată de căutare, fără să realizez cât adevăr există în vorba autorului care spune că singurul lucru care conteaza cu adevarat, care este important, este lucrul care contează pentru el însuși și așa și este pentru că întotdeauna când aripa dorinței mele s-a întins spre acel eveniment care mi-a adus împlinire prin sine însuși, am fost într-un fel sau altul mulțumită, ba mai mult, chiar fericită.

O întreagă existență m-am străduit să mă ascund de mine însămi, în mine și poate doar recent după o pierdere și o infinită durere am realizat că a fi  tu însăți valorează cât o multitudine de măști poleite cu aur, că autenticitatea este și ea o cale spre pacea și fericirea pe care le putem regăsi în noi, uneori fără a le căuta, atunci când noi înșine ne identificăm cu căutarea.

În puținul pe care îl avem, spune cartea, așezându-se cu un ușor zbucium pe credința mea, ne putem cultiva gradinile proprii de autenticitate care poate nu sunt ca Gradini ale Edenului, dar cu certitudine sunt mult mai valoroase pentru noi înșine, întrucât sunt cultivate cu propriile noastre valori, un paradis mai mic din care să nu ne simțim alungați niciodată din cauza unor păcate săvârșite prin nevoință, definite de niște dogme pe care mintea noastră refuză să le accepte ca universal valabile.

Căutarea fericirii ar trebui să înceapă de la crearea unui set de valori pe care să le respectăm mai mult decât am respecta oricare reguli impuse din exterior pentru că atunci când aceste valori sunt întru armonia noastră cu universul, întru respectarea identității noastre și a celor din jur, întru empatie, compasiune și toleranță, acestea pot surclasa în importanță anumite reguli ce ne pot limita gândurile făcându-le a fi gânduri în serie.

Suntem unici dacă permitem acest lucru, prin liberul nostru arbitru -atât cât ar fi el posibil să existe, suntem diferiți dacă ne dorim a fi astfel, chiar și atunci când alții caută să ne manipuleze spre a fi una cu ceilalți.

Și mai e ceva ce mi-a plăcut enorm în această carte, o realitate pe care o constat în fiecare zi a existenței mele și anume că oamenii refuză să vadă că ceea ce este bun pentru ei nu este întotdeauna bun pentru alții, că atunci când se referă la alții prin prisma propriilor principii trebuie neaparat să înțeleagă într-un fel sau altul și scara de valori a persoanei cu care vorbesc sau pe care caută să o judece.

Fericirea, cred eu, constă în capacitatea noastră de a vorbi lumii prin prisma propriei creativități pentru că așa cum spune autorul în carte, lucrările de artă sunt cele mai umane dintre realizările noastre pentru că atunci când creația este vorba noastră, ea este întotdeauna sinceră și pornită din ceea ce reprezentăm noi în fapt pentru noi înșine și pentru întreaga lume capabilă să vadă și să înțeleagă.

Fericirea vine nechemată pentru că ea există în noi, partener nelipsit din călătoriile noastre prin lume.

Cred că important este să ne dăm răgaz pentru un pic de introspecție, să ne deschidem ferestrele sufletului și să lăsăm briza proaspătă a căutării să ne atingă corzile voinței pentru că doar atunci căutarea se va transforma într-o permanentă regăsire.