Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

În căutarea sensului

Viktor Frankl

“Trăiește ca și cum ai trăi a doua oară, iar prima dată ai fi acționat la fel de greșit pe cât ești acum pe cale să o faci”

Viktor Frankl

Viktor Frankl
Viktor Frankl

Am citit cartea “Omul în căutarea sensului vieții”  și pot spune că această carte scrisă de Viktor Frankl a avut un impact covârșitor asupra mea, poate pentru modul atât de profund și de fascinant în care a fost scrisă, poate pentru mesajul ei, poate pentru determinarea cu care acest om și-a trăit viața în ciuda faptului ca a fost nevoit să își petreacă parte din ea într-un lagăr de concentrare, poate pentru faptul că am simțit că fiecare cuvânt, scris de acel om, rezonează cu ceea ce sunt eu ca și ființă.

Atunci când judecăm fapte sau când ii judecăm pe alții, o facem prin prisma propriei viziuni asupra vieții și presupun că nimic nu este mai normal decât acest lucru.

Pentru ca oricât ne-am considera de capabili a-i înțelege pe ceilalți,  de a le percepe întunericul sau lumina, de a vedea frumusețea universului sau magnitudinea lui prin ochii lor nu cred ca putem vreodată cu adevarat.

Știam acest fapt dar atunci când am citit ce spunea Viktor Frankl despre opinia lui Freud asupra înfometării și asupra faptului că în condiții de criză oamenii se comportă la fel, acele cuvinte au fost ca o revelație pentru mine și aproape ca mi-au dat certitudinea faptului că adevărul lui Viktor Frankl poate fi într-un fel și adevărul meu.

Asta pentru că și eu, asemeni lui, am credința că în condiții de criză se pot vedea adevărații îngeri și adevărații demoni și la fel ca el cred că oamenii în lumea asta pot fi clasificați în oameni cu extrem de mult simț și oameni fără bun simț. Și mai cred ca nu exista cunoaștere mai exactă decât cea dată de experiența propriei existențe.

Am credința ca între atâtea dogme predicate cu vehemență de cei ce se vor minți iluminate, una singură, rămasă în umbra acestor predici, ar putea fi universal valabilă și de aplicat și anume principiul bunului simț.

Dar din păcate tocmai acest principiu este cel împotriva căruia se obiectează impetuos sau mai rău este tocmai principiul veșnic ignorat.

Când jucăm pe scena propriei vieți, ne cautăm avid fericirea în simple satisfacții personale, atât de puțin însuflețite de un spirit autentic sau de altruism și adesea uităm că jocul nu îl facem numai pentru noi înșine, că viața se compune din a oferi și nu numai din a primi.

Și iată cât de mult poate semnifica cuvântul scris din realitatea unei vieți pe o pagină de carte!

În acest caz el nu semnifică imaginație la superlativ, abundență creativă din care gânduri rămase nescrise în real se aruncă în vâltoarea avidă a visării, catapultând eroi pe fierbinți scene de ficțiune.

De această dată el este realitate, adânc încrustată în mintea celor ce au suferit mult peste capacitatea noastră de înțelegere, într-atât de mult încât nouă ne vine a o identifica tot cu o ficțiune.

Nu, nu sunt convinsă că sensul vieții este de a te dedica celorlați, fiindcă poate prea puțini sunt cei capabili a o face cu o dedicare autentică, din fapte și nu din vorbe și de aceea mă tem că autentificându-mi convingerea pierd însăși sensul.

Însă cred că fericirea nu se rezuma la eternul EU și că multiplicând zâmbete pe chipuri poate destrămate de suferință, ea poate să își schimbe fundamental înțelesul devenind desăvârșită și poate dând sens căutării atunci când suntem în căutarea sensului.

“Sigmund Freud a afirmat odată: **Expuneţi o mulţime cât mai pestriţă de indivizi în aceleaşi condiţii, uniforme, de înfometare. Pe măsură ce creşte nevoia de hrană, diferenţele dintre indivizi se vor estompa şi în locul lor va apărea expresia uniformă a aceleiaşi nevoi gregare.**

Slavă Domnului, Sigmund Freud a fost scutit să cunoască din interior lagărele de concentrare! Pacienţii săi stau tolăniţi pe o canapea pluşată în stil victorian, iar nu în murdăria Auschwitz-ului. Acolo „diferenţele dintre indivizi” nu s-au „estompat”, ci dimpotrivă oamenii s-au diferenţiat şi mai mult unii de alţii; atât porcii,cât şi sfinţii s-au arătat în adevărata lor lumină. Şi azi, nu mai este nevoie să ezitaţi a folosi cuvântul „sfinţi”: gândiţi-vă la părintele Maximilian Kollbe care a fost supus înfometării si în cele din urmă ucis printr-o injecţie cu acid carbolic la Auschwitz şi care în 1983 a fost canonizat.”

Viktor Frankl

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share