Miraj
January 22, 2013
Munte inzapezit si padurea ramasa dezbracata de frunze si insuficient troienita… Natura moarta? Nicidecum, ci mai vie ca niciodata.
Mai este soarele ce se incapateaza sa-si reverse stralucirea pe fundal de ultim pisc de munte inzapezit.
Iar soarele se joaca de-a lumina si de-a intunericul, pe deplin constient de frumusetea sa, uimind, metamorfozandu-se in culoare vie si daruind fragmentat din fascinanta sa aura intregului peisaj.
Este mutenie in vuietul starnit de vantul buclucas peste albastrul senin al zarii si se incranceneaza vremea sa nu se lase imblanzita de senitatate, ci dimpotriva sa isi ascuta dintii ei de ger nepotolit. Schiorii aluneca printre copaci, avizi de adrenalina, doritori de pericol, iar padurea le este prieten si stapan absolut.
Si apoi urmeaza apusul soarelui, ce electrizeaza privirea, captand atentia si celui mai neatent muritor prin nemurirea secundei care piere, pentru a reveni in memorie, mereu, ca un basm frumos spus la ceas tarziu cand se adaposteste ziua sub mantia noptii.
El, soarele, isi expune povestea in culori stralucitoare si te supune privirii lui naucitoare care se ascunde apoi printre ravasitoare straluciri imposibil de descris in cuvinte.
Dupa ce isi va fi scris povestea de culori, maturand norii pentru ca sa ii aduca inapoi in intuneric, te va lasa mut de uimire in vraja lunii….si a zapezii.
Aceasta este povestea iernii, a soarelui si a lunii: miraj.
