Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Insomnie și povestea unei vacanțe

Mici eternități de insomnie așternute peste pleoapa ei grea ce, însă, refuză să se închidă a somn. Gândurile o copleșesc, nedându-i pace. Multe de înfăptuit și mult prea mult imposibil umbrind posibilul.

Într-un final adoarme doar pentru a permite amintirii să se contopească cu visul într-un amestec inedit de real și ireal. Cine să mai știe câtă minciună stă în amintire și cât adevăr în vis?

*

Concediu dorit după un an de muncă grea. Avea să viziteze multe locuri din lume alături de soțul său și de fiica sa trecută de adolescență. Își dorise ca fiica să li se alăture și aceasta o făcuse ca pentru a-i îndeplini dorința acerbă. Își iubea fiica mai mult decât iubea orice în această lume și relația sa cu ea era una de vis. Își citeau una alteia gândurile, dar chiar și fără a și le citi, între ele nu existau secrete. Se mira câteodată de frumusețea relației dintre ele două, se mira, fiindu-i cumplită teamă că e doar un vis din care se va trezi cândva. Chiar și soțul său era uimit de profunzimea acestei relații. Însă fiica sa, de mic copil îi fusese foarte apropiată și chiar dacă ea era o mamă destul de acaparatoare, copila înțelesese, ca un om mare, că zbaterea sa venea din prea multă iubire și parcă fusese întotdeauna fericită că i se purta de grijă.

Când fiica sa plecase în alt oraș, la facultate, fusese foarte stresată, dar faptul că ea era înconjurată de prieteni, într-un cămin așezat în apropierea locului unde ea și soțul său mergeau adesea, într-un oraș pe care ea îl iubea din tot sufletul său, o făcea să fie liniștită.

Ele două nu se certaseră niciodată. Ea uneori avea tendința de a-și ieși din fire, dar fiica sa o liniștea întotdeauna cu calmul său înnăscut. O strângea în brațe și îi spunea cuvinte liniștitoare de parcă ea era mama sa.

În fapt, niciodată nu îi dăduse motive de îngrijorare, niciodată nu o mințise, cum fac alți copii, întotdeauna căutase să fie un om exemplar.

Zile calde de toamnă și drumul lung făcut cu mașina. Obositor pentru soțul său, dar plăcut pentru ele două care își împărtășeau câte în lună și în stele, în fiecare dintre aceste călătorii.

Primul oraș vizitat Salzburg. Oraș amintire în care cu ani în urmă își mai petrecuseră o dată timpul.

Mamă, îți mai amintești cum ne-am plimbat pe malul apei, cum am mâncat pizza la pizzeria minunată din centru? Îți mai amintești plimbarea pe coamă? Și parcul, parcul Mirabell, nu găsești că e aproape neschimbat?

Așa îi șoptea, râzând, fiica sa. Nu o puteai opri din zâmbet. Oricâte greutăți ar fi întâmpinat, fiica sa era mereu un zâmbet și era capabilă a surmonta orice greutate.

Își amintea, își amintea si căbănuța de pe coamă unde stătuseră, pădurea, sărbătoarea pe care o prinseseră atunci.

Fericirea fiicei sale de a revedea locurile, recunoștința sa de a reveni în aceste locuri iubite o făceau și pe ea fericită.

S-au plimbat o întreagă seară și, deși era frig și ploua, râdeau toți trei parcă amețiți de împlinirea unui vis. Sfârșiseră seara încălcând toate normele traiului sănătos și mâncând într-un fast food.

Hai mamă, că nu murim dacă facem asta o dată pe secol. Si apoi nesănătos, nesănătos, dar trebuie să recunoști ce ne simțim bine.

Dimineața aveau să plece devreme, drumul spre Belfort, unde urmau să stea câteva zile, era lung și trebuiau să ajungă în timp pentru a se caza la apartamentul pe care îl închiriaseră.

Belfort ai zice că este un mic oraș mic muncitoresc, dar nu e chiar așa. Aici se găsește fabrica General Electric unde se produc trenurile TVG de mare viteză, de aproape 150 de ani și foarte aproape de Belfort se găsește orașul Montbeliard unde se produce mașina  Peugeot.

Mamă și fiică aveau să petreacă câteva dimineți împreună, căci tatăl avea diminețile ocupate cu munca. Dar cum ar fi putut să le deranjeze. Se trezeau de dimineața, povesteau multe, multe și apoi ieșeau împreună să exploreze străzile curate ale micului oraș, cu florile încă înflorite si cu oameni puțini, la acea oră, și frumoși.

Fiica sa avea ochii mari și frumoși, un superb zâmbet și era unică prin faptul că nimic din ce uniformiza tinerii din zilele noastre pe ea nu o atingea. Era altfel în cel mai bun mod posibil. Era o plăcere să povestești cu ea, căci avea o profunzime în gândire cum rar mai găsești în zilele noastre, la tineri.

Nu se încrunta niciodată, avea vorba caldă și inima plină de iubire. Niciodată nu îi judeca pe cei din jur și tuturor le percepea lumina, ignorând umbrele.

După amiezile toți trei vizitau obiective turistice cum ar fi Cetatea Belfort și leul ce străjuiește orașul precum și catedrala ce sta în centru.

Râdeau tot timpul împreună, chiar și de faptul că la ora prânzului, când ar fi trebuit să mănânce, toate restaurantele erau închise ei fiind nevoiți să aleagă restaurante mai ciudate pentru masă. Dar nu conta căci pentru ei esențial era să se simtă bine.

Nu vă stresați atâta dragi părinți, că doar nu contează unde mâncăm atâta vreme cât suntem împreună, susura fiica, făcând cu ochiul cu înțeles.

Într-una din zile vizitaseră Dijon, orașul unde se face muștarul. Fusese o zi frumoasă, cu mult soare, iar ei alergaseră ca să viziteze cât mai multe obiective, într-un timp scurt. Muzeul de artă le rămăsese în minte cu exponatele-i superbe și cu oameni zâmbet. Apoi în inima orașului făcuseră fotografii în parc și pe străduțe cu clădiri interesante.

În seara în care se întâlniseră cu colegii soțului său la masă, totul fusese desăvârșit și fiindcă unul dintre profesori venise cu fiica sa, cele două tinere stătuseră la taifas neîncetat, promițându-și să păstreze caldă legătura peste timp, căci poate aveau să se revadă cândva.

După câteva zile petrecute la Belfort, cei trei aveau să purceadă spre sudul Franței pentru a vedea Coasta de Azur cu ale sale stațiuni renumite.

Prea scurtă călătorie de care toți 3 s-au bucurat din plin. Prima stațiune Saint Tropez, pe repede înainte, cu oameni bogați și prețuri exagerate. Apoi Cannes și Nisa și superbul Monaco cu al său Monte Carlo, unde își petrecuse zilele Grace Kelly.

Construiau amintiri, nemuritoare amintiri. La Cannes au făcut fotografii pe covorul roșu și au privit mâinile celebrităților încrustate în plăci. La Nisa au mers pe mal de mare prin ploaie, râzând, iar Monaco le-a tăiat pur si simplu respirația.

A urmat apoi Pisa unde s-au cazat la margine de oraș într-o superbă pădure Casale la Sterpaia ce le-a plăcut foarte mult. Dimineața s-au trezit plini de energie și s-au plimbat prin pădurea cu copaci înalți până în cer, recunoscători pentru aerul de țară respirat, pentru caii ce îi priveau din țarcurile lor și pentru prospețimea unei zone ca nicio altă zonă.

Au vizitat Pisa a doua zi. Au rămas încântați de locație și de frumusețea istoriei scrise în acele monumente. Nu au urcat în turn, însă au făcut numeroase fotografii, spunându-și în barbă că vor reveni.

S-au mișcat rapid apoi căci aveau în gând să ajungă la Veneția pe după amiaza. S-au cazat într-un oraș numit Vicenza la câțiva km distanță de Veneția și au purces spre renumitul oraș cu trenul.

Veneția le-a încântat privirile. S-au plimbat pe străduțe, povestind într-una și râzând. Tată și fiică și-au făcut fotografii, au atins florile din parcul minunat de la mal de mare și s-au amuzat într-una pentru că deși erau de neegalat în orientare, tot se mai rătăceau pe întortocheatele străduțe. Nu s-au dat cu gondola, timpul nu le-a permis, dar și-au făcut cu mâna cu gondolierii și cu turiștii din gondole.

Au plecat spre seara și deși zona în care erau cazați nu era tocmai în centru și părea mai puțin sigură, cei trei, ca 3 muschetari, nu au oprit nicăieri și au ajuns cu bine la hotel râzând de bătăile repezi de inimă și de spaima lor, poate nejustificată.

Ultima zi au petrecut-o la Graz, la fel pentru a-și reaminti celelalte 2 dăți când fuseseră acolo. Fiica era cea care le tot povestea despre amintirile sale cu ei, cu ochii plini de recunoștința, mergând neîncetat la pas cu pasul or bătrânesc. S-au plimbat până târziu în noapte, unul lângă altul, râzând și chicotind.

Un concediu ca un vis au trăit, fără nicio zi de tristețe, fără nicio zi de regret, totul fiind fabulos de la început și până la sfârșit ca în niște instantanee expuse pe instagram.

*

Deschide ochii. O rază de soare se opintește să treacă dincolo de jaluzeaua obosită a geamului său. Își freacă pleoapele. Zâmbește. Și dacă, de fapt, totul a fost adevărat?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal