Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Să vorbim despre iubire

Iubirea este ceea ce rămâne după ce o scriem furibunzi pe toți pereții existenței.

Iubirea nu este cuvânt, ci este faptă.

Ea se simte până în adânc de ființă și nu doare niciodată.

Iubirea nu e de vânzare și nu poate fi cumpărată

Ea nu cere iertare pentru că iubirea este ea însăși iertare.

Maturitatea nu ucide iubirea, ci o cizelează, o transformă din furtună în pace.

Sunt multe de spus despre iubire, dar sunt și mai multe de simțit.

Amorțește-mi neliniștile cu un cuvânt, ca o briză de mare, ca un parfum de primăvară.

Atinge-mă cu fiecare literă, așa cum îndrăgostiții își ating trupurile înfierbântate cu palmele umede de transpirație.

Lasă gândurile să curgă pe firmamentul existenței, așa cum faptele curg în fiecare zi.

Asmute visările asupra realităților și lasă melodia visului să acopere zgomotul tumultului cotidian.

Mă aștept să te întâlnesc în nemurire, să mă îmbrac în toate sentimentele capabile a exista și să murmur ca pentru mine cântecul iubirii noastre.

Mă aștept să înțelegi vorba mea și felul de a mă juca cu cuvintele.

Și totuși iubirea este ce se găsește dincolo de orice cuvânt, e freamătul ce există în noi în absența vorbelor, în absența oricărei capacități de exprimare.

Ea rezidă în gesturi mărunte mult mai mult decât în cuvânt și totuși ne îndrăgostim de fiece secundă în care cuvântul se zvârcolește în așternutul imaginației noastre metamorfozându-ne în ceea ce suntem de fapt.

În incertitudine se regăsește dorința ce ațâță simțurile. În certitudine ea dispare.

Ce vrem de fapt? Pace sau zbatere? O îmbinare în părți egale e practic imposibil de realizat.

Muze ne sunt gândurile trezite ca după somn. Dar trezirea gândurilor nu se produce în cotidian. Nu ni se aprind simțurile prin limbaje de programare, dar o pot face când privirea atinge, când tăcerea vorbește și când zâmbetul cutează a se juca cu imaginația.

Viața e romanul, flirtul e poezia. Nu putem trăi în poezie, căci viața se scrie în proză, dar din când în când beatitudinea se scrie în versuri.

Așternuturi curate peste vise indecente și noi ne frângem în ele transpirați, cu lacrima bântuindu-ne zâmbetul. Și nici măcar nu știm dacă plângem de fericire sau râdem de tristețe.

Cuvântul, privirea și zâmbetul generează începutul, fapta produce continuarea.

A fost filmul  “5 to 7” și a fost o replică în acel film ce spune că există două forțe de neoprit pe pământ. Una e forța naturii cealaltă forța iubirii.

Iubesc acea replică cu fapta iubirii și nu cu cuvântul pentru că adevărul rezidă în ea, acel adevăr pe care uneori refuzăm să îl vedem orbiți fiind de relativitatea lui.

Nu putem înțelege întotdeauna forma pe care o ia iubirea, dar trebuie să o acceptăm și să o primim așa cum e, cu inima deschisă și cu mintea trează.

Simțire ce metamorfozează inocența în senzualitate, o senzualitate a dorinței și a începutului. Momentul trebuie să ne fie finit pentru a fi adevăr și pentru a nu se metamorfoza în minciuna cotidianului. Să fim egalii iubirii și nu sclavii ei.

Puțină proză conține poezia începutului sau cel puțin memoria lui.

Cuvântul seduce la fel ca muzica. Fapta crează stabilitate. Iubirea se demonstrează în fapte, infatuarea se scrie însă în cuvinte uneori, alteori se șoptește sau se cântă.

Dacă nu ar fi infatuare, nu ar exista opere de artă. Dacă nu ar fi iubire, nu ar exista continuitate.

Șterge-mi toate cuvintele cu fapta. Nu lăsa iluzia să curme realitățile. Visul se doarme. Viața se trăiește. Îți spui că iubirea poate fi efemeră, dar aceea nu e iubire. Perenitatea iubirii este dată de iluzia desăvârșirii. Mă strânge în brațe tare și cuvintele mi se vor pierde în uitare. Pașii pe care îi facem împreună dinspre astăzi către mâine duc către unde s-a născut ideea scrisă de cuvântul metamorfozat în faptă mai apoi.

Mă aștept să te întâlnesc în fiecare dimineață când deschid ochii și să pier cândva privindu-te în ochi. Mă aștept să îmi fii partener nu în nemurire, ci în viața aceasta finită prea scurtă pentru câte am de oferit. 

Mai presus de a ne înțelege cuvintele mă bucur că amândoi am învățat să ne înțelegem tăcerile.

Iubirea este ce rămâne, chiar și atunci când totul pare pierdut.

Există în bucurie, dar și în durere.

Iubirea înțelege ce e de neînțeles.

Are puterea de a renaște, când ne imaginăm că pasiunea a murit.

Iubirea este prezență, chiar și în absență

Definită fiind prin imposibilitatea definirii sale.

Iubirea este ceea ce construim noi.

Sunt multe de spus despre iubire, dar sunt și mai multe de simțit.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal