Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Pași prin parc cu Margueritte

Cum ar fi să îmi port pașii prin parc și într-o zi ca oricare alta să întânesc un om cu care să pot povesti câte în lună și în stele despre cuvinte, cărți și personajele lor?

Nu am îndrăznit să îmi pun acestă întrebare prea des, deși undeva în adânc de minte, ea a persistat mereu, mereu așteptând răspunsul pe care îl știam deja, dar care nu avea să vină niciodată din exterior.

Apoi am cunoscut-o pe Marqueritte. Nu, nu într-un real parc, ci într-un film: După-amieze cu Marqueritte. Marqueritte cu 2 t după cum ea însăși spune.

Și mi-am spus că așa trebuie să fie, că dacă ai șansa unică să o întâlnești, viața ta se va schimba pentru totdeauna.

Filmul a fost realizat după cartea  La tete en friche de Marie-Sabine Roger și este un o comedie ce te poate face, cum spunea cineva, să plângi în hohote.

Poate veți crede că de fapt filmul nu e comedie. Este, însă este un film atât de încărcat de substanță și de învățăminte, în toată simplitatea sa, încât răscolește, trezește amintiri care dor și în același timp aduce pe firmamentul existenței speranța într-o lume mai bună.

Realizat în anul 2010, este jucat extraordinar de personajele sale principale Gisèle Casadesus (Margueritte) și Gérard Depardieu (Germain).

Germain este un om aproape analfabet, ce își trăiește simpla viață într-o rulotă, din curtea casei bătrânei sale mame ce nu i-a oferit nici măcar un moment de iubire, abuzându-l toată viața sa.

Însă, într-o zi, în parcul unde-i îi plăcea să numere porumbei, o întâlnește pe Margueritte, care îi schimbă viața.

Margueritte este o femeie de 95 de ani care iubește cărțile. Iubirea de carte i-o insuflă și lui Germain, care își începe periplul său prin lumea poveștilor și încet, încet devine fascinat de ele și de Marqueritte.

Germain este un om bun, niciodată înțeles, niciodată iubit de mama sa care nu îl dorise niciodată.

Între cei doi se naște o altfel de iubire, o iubire ce nu poate să existe decât între un iubitor de carte, de cultură și cineva ce are ascunsă în sine aceeași iubire, neînflorită încă.

Marquerite îi schimbă viața lui Germain pentru totdeauna. Gândurile sale se transformă, percepția de despre viață cunoaște noi dimensiuni, el se deschide precum o floare învăluită în raze de soare, chiar târziu, la peste 40 de ani.

Germain are o prietenă pe Annette cu care face sex, pentru ca mai apoi să facă dragoste, cum el însuși spune, pentru că ajunge să înțeleagă altfel sensul cuvintelor și al prețuirii.

Cartea, cu același nume, ca filmul, este, aș spune, puțin mai așezată ca filmul, filmul încercând să atingă corzile ființei umane prin anumite elemente senzaționale, inexistente în carte.

Și nu, în carte, Germain nu o răpește niciodată pe Margueritte din azilul sărăcăcios unde o mutase nepotul său, după ce în prealabil ea trăise într-un azil luxos, Margueritte continuă să locuiască în azilul pe care și-l plătea singură, dar ca în film, rămână prietenă, probabil, pentru tot restul vieții sale cu Germain.

Îmi plac cărțile sau filmele ce recomandă alte cărți. Filmul își țese firul său pe marginea a mai multor cărți cum ar fi Ciuma de Albert Camus, Promisiunea zorilor de Romain Gary sau Bătrânul care citea romane de dragoste de Luis Sepulveda.

Poemul de la sfârșitul filmului, inexistent însă în carte, este de neuitat, se încrustează în memorie pentru toată viața.

Nu este o poveste de dragoste obișnuită, dar dragostea și tandrețea sunt ambele acolo.

Numită după o Margaretă, ea trăiește printre cuvinte, înconjurată de adjective, în câmpuri verzi de verbe…

Mi-a plăcut filmul, am iubit cartea, citită după film. Dar mai presus de orice am iubit-o pe Margueritte. Cum să n-o iubești?

Actrița ce a interpretat-o, a murit din păcate, la 103 ani, în 2017. Însă merită a fi privită, merită a-i fi ascultate interviurile. De astfel de oameni avem nevoie.

Poate, dacă oameni ca ea ar fi promovați prin televiziunile noastre, m-aș uita și eu la televizor. Însă televiziunile noastre abundă în pseudo-vedete, pe care dacă le privești ți se strepezesc dinții.

Dar să revin la film. Filmul este memorabil. În simplitatea sa, te face să simți toată complexitatea emoției umane. Nu este pentru oricine, însă. Este doar pentru cei capabili de simțire sau pentru cei deschiși spre sentiment. E filmul ce se cere văzut de mai multe ori. Este o poveste de dragoste altfel. Iubirea nu are vârstă, iar iubirea este desâvărșită de prezența cuvântului. Atingerea contează, însă atingerea cuvântul este pur și simplu de neînlocuit.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal