Dacă nu ați citit cartea “The Great Influenza, The Story of the Deadliest Pandemic in History” ( Marea gripă. Povestea celei mai ucigașe pandemii din istorie), de John M Barry, faceți-o. Este o carte ce merită citită, o carte ce deschide minți, o carte ce nu trebuie nicidecum ocolită, mai ales acum în timp de pandemie.

Cartea este despre pandemia de gripa spaniolă din anul 1918 și nu îi voi face o recenzie. Nu simt că aș putea.

Voi face însă o trecere în revistă a părții a 2-a a acestei cărți, intitulată The Swarm (Roiul), în care autorul explică mai mult decât clar, atât pentru avizați cât și pentru neavizați cum atacă virusul organismul, diferențe dintre virusuri și bacterii și de ce dacă ne îmbolnăvim de pojar sau facem vaccin antipojar, se crează imunitate pe viață, în vreme ce dacă facem gripă sau vaccin antigripal nu.

Nimic din ce scriu mai jos nu îmi aparține în fapt, sunt idei ale autorului.

Fragmentele sunt un rezumat al capitolelor 6, 7 și 8 ( din partea a II-a după cum am spus mai sus) ale acestei cărți.

Însă trebuie să scriu pentru că adesea mă apucă leșinul când aud prin birouri la serviciu sau în alte medii, paradoxal uneori academice ( eu le-aș numi pseudo-academice) că ne trage curentul și astfel răcim sau că vaccinurile sunt facute de o largă conspirație ucigașă ce ne vrea roboți sau morți sau că acestea produc autism sau naiba știe ce alte inepții.

Desigur nu îmi imaginez că voi putea schimba percepția celor ce pun botul la prostii, a celor ce cred în basme sau în curent, dar poate voi reuși să trezesc atenția celor deja deschiși spre a cerceta și astfel îi voi face să se îndrepte către această carte sau spre altele de același gen.

Trebuie să adaug că nu am pregătire în domeniul medical, prin urmare îmi cer scuze pentru eventualele derapaje de la adevărul științific.

Cartea e cea care explică într-un mod mult mai detaliat decât o voi face eu, ce este important de știut despre pandemii, infectare și rezoluții.

Mulți dintre noi, printre care mă număr și eu, nu știu nici măcar să facă o clară distincție între virusuri și bacterii. Din păcate, și aici nu mă număr și eu, mulți dintre aceștia, cred mai degrabă în conspirații în loc să încerce a se documenta de la cei ce și-au dedicat viețiile științei.

---

Bacteriile

sunt formate dintr-o celulă, dar sunt forme de viață pe de-a întregul. Fiecare bacterie are un metabolism, are nevoie de hrană, produce deșeuri și se reproduce prin diviziune.

Virusurile

sunt o enigmă într-un fel; aflate la marginea vieții, ele nu mănâncă, nu consumă oxigen pentru energie, nu se angajează în procese metabolice, nu produc deșeuri, nu se reproduc independent, nu produc elemente secundare.

Sunt, după cum spune autorul, mai puțin decât un organism ce trăiește pe deplin, dar mai mult decât o colecție inertă de elemente chimice.

Există unele puncte de vedere în ceea ce privește virusurile și anume:

1. își au originea independent ca cele mai primitive molecule capabile să se replice;

2. au început ca organisme complexe și au involuat în organisme mai simple;

3. au fost parte dintr-o celulă, apoi s-au desprins evoluând independent.

Virusul are un singur scop și o singură funcție- de a se replica pe sine. Însă, spre deosebire de alte organisme, el nu o poate face independent, ci invadând celule ce au energie. După ce le invadează, le manipulează spre a face ce vrea el și anume să creeze mii și milioane de noi virusuri.

În genele lor stă puterea de a face asta.

În majoritatea formelor de viață, genele se întind de-a lungul moleculei de ADN -acidul dezoxiribonucleic.

Dar multe virusuri- cum ar fi virusul gripal, coronavirusul, HIV și chiar pojarul își încodează genele în ARN -acidul ribonucleic, care este o moleculă mai simplă, dar mai puțin stabilă.

După cum spune autorul, putem compara genele cu software-ul. La fel cum o secvență binară spune software-ului ce să facă tot așa secvența, formată de data aceasta din 4 litere, spune celulelor cum să procedeze.

A, C, G și T sunt cele 4 litere al codului ADN. Ele vin de la adenina, citozină, guanină și timină ce alcătuiesc bazele nucleotide ale ADN-ului.

Atât ADN-ul cât și ARN-ul sunt secvențe din aceste litere. Este de spus că 97% din codul genetic nu conține gene și se poate spune că este non sense ADN.

Dacă însă literele alcătuiesc secvențe ce au sens, acestea poartă numele de GENE.

Când o genă din celulă e activată ea îi spune acesteia fie să producă proteine ce apoi clădesc țesuturi, fie să producă anumite reacții chimice în corp ( vezi adrenalina ce este atât hormon cât și proteină și care duce la accelerarea bătăilor inimii și la reacția luptă sau fugi)

Când un virus invadează o celulă ea inserează în ea propriile sale gene care preiau controlul asupra celulei. Aceasta începe să producă gene virale în loc de propriile gene. Așadar, invadată fiind, ea eliberează mii de proteine virale ce se leagă între ele cu copii ale genomului viral pentru a forma noi virusuri. În acest proces, când noile particule virale ies din celule spre a le invada pe altele, celula aproape că moare.

Sigur s-ar putea spune că virusurile sunt primitive, că doar realizează o singură sarcină și chiar și pentru aceea au nevoie de ajutor. Însă nu e deloc așa. Ele sunt perfide și manipulatoare, de zici că-s oameni.

Descrierea autorului este mai poetică, însă:

“But if viruses perform only one task, they are not simple. Nor are they primitive. Highly evolved, elegant in their focus, more efficient at what they do than any fully living being, they have become nearly perfect infectious organisms.
And the influenza virus is among the most perfect of these perfect organisms.” (Dar dacă virusurile realizează o singură sarcină, ele nu sunt simple. Nici nu sunt primitive. Foarte evoluate, elegante în concentrarea sa, mai eficiente la ce fac ele decât orice ființă vie pe de-a întregul, ele au devenit organisme de infectare aproape perfecte. Și virusul gripal este printre cele mai perfecte dintre aceste perfecte organisme)

În organism orice element poate comunica cu altul prin trimitere și primire de mesaje. Astfel, în mod constant celule, proteine, virusuri și alte elemente se lovesc unele de altele, ajungând la contact fizic.

Când nu se potrivesc nu se întâmplă nimic, dar dacă se potrivesc, ele se leagă între ele și rezultatul poate fi adesea dezastruos. E ca în căsniciile nereușite.

Să revenim la virusuri. Sunt, conform oamenilor de știință 3 categorii de virusuri:

A- ce cauzează epidemii și pandemii;

B -ce cauzează boli, dar nu epidemii;

C- ce nu cauzează boli decât foarte rar la om.

Dacă vorbim de virusul gripal acesta nu are origine în oameni, ci de regulă în păsări. Uneori virusul trece de la păsări la porc sau la altă gazdă și apoi la om.

Expunerea la virusul aviar poate produce boală la om, dar nu trece inițial de la un om la altul. E nevoie de o mutație pentru ca virusul să producă pandemie, de o adaptare a sa la om.

Autorul descrie virusul gripal ca pe o membrană asemănătoare unui plic ce conține genomul viral format din 8 gene. De obicei este sferic, dar poate lua și altă formă și ca dimensiune are un diametru de 1/10000 dintr-un mm.

De aceea, uneori se spune că nici nu există, că e o conspirație mondială. Cum să existe ceva atât de mic nu? Nu e și pace. Nu se vede și dacă nu se vede nu este.

Și totuși el există.

Virusul gripal mai conține 2 tipuri de protuberanțe una de forma unui spic și una în formă de copac pe numele lor hemaglutinină și neuraminidază.

Virusurile gripale atacă prin aceste protuberanțe.

Când virusul se lovește de celulă, hemaglutinina perie molecula de acid sialic ce iese din suprafața celulei, în tractul respirator.

Hemaglutinina si acidul sialic au forme ce se potrivesc și ele se leagă între ele. Pe măsură ce se leagă tot mai mult, virusul aderă la celula țintă. Curând se formează o gaură în celulă și virusul intră în interiorul celulei printr-o bulă numită vezicul.

Virusul gripal este printre puținele virusuri care dacă nu reușește să intre într-o celulă, se desprinde de ea și se leagă de altă celulă, până ce reușește.

Pentru că virusul gripal intră în celulă și nu fuzionează cu ea, cum fac alte virusuri, el reușește să se ascundă pentru o vreme de sistemul imunitar.

Intrată fiind în celulă, hemaglutinina întâlnește acidul și acesta o face să se despice în două și să se reîntoarcă într-o formă diferită. Celula e condamnată.

Partea mai expusă a hemaglutininei interacționează cu veziculul și membrana virusului începe să se dizolve, de abia acum virusul fuzionând cu celula. Genele sale se varsă în celulă, penetrează nucleul acesteia și el începe să facă regulile, fâcând celula să producă proteine virale în locul celor proprii.

Hemaglutinina are un partener în cealaltă protuberanță a virusului și anume neuraminidază care rupe acidul sialic ce rămâne la suprafața celulei astfel încât acesta nu se mai poate lega de virusul gripal. Astfel, virusul ieșit din celulă nu mai este prins. Neuraminidaza garantează că virusul poate evada și invada alte celule.

De la prima atașare a virusului de celulă și până la evadarea sa din celulă sau ruperea celulei durează cam 10 ore. Apoi circa 100 000- 1 milion de noi virusuri gripale evadează din celula explodată.

Când un organism se reproduce, genele sale încearcă să facă copii similare ale lor. Însă uneori apar mutații. Cu cât organismul e mai complex cu atât mai rare sunt mutațiile. La om se produc mai rar mutații decât la bacterii. Un virus ce își încodează genele pe ADN face mai rar mutații decât unul ce se bazează pe ARN.

De ce se întâmplă astfel? Pentru că ADN-ul are un corector ce distruge copiile greșite, însă ARN-ul nu are un astfel de corector, deci nu are o protecție împotriva mutațiilor.

De aceea virusurile ce utilizează ARN-ul pentru a-și transporta informația genetică suferă mutații de 10000 până la 1 milion de ori mai rapid.

Unele virusuri ARN se transformă atât de rapid încât virusologii le numesc roiuri mutante sau quasi specii.

Aceste roiuri mutante conțin trilioane de virusuri ce par similare, dar sunt diferite.

Unele mutații distrug capacitatea virusurilor de a infecta, dar sunt altele foarte adaptabile noii situații.

Din grupa virusurilor ARN ce conține HIV, virusul gripal și coronavirusul, HIV suferă cele mai rapide mutații. Însă și virusul gripal suferă mutații foarte rapide la rândul său.

Cum infectarea este un act de violență asupra organismului, acesta se apără cum știe el mai bine. Când acesta simte un element ce nu e al său, o semnătură ce nu-i aparține se apără. Marcarea fizică pe care sistemul imunitar o simte și o citește și împotriva căreia ridică armele mai apoi se numelte antigen.

Antigenul este orice stimulează sistemul imunitar să răspundă.

Există așa numitele Natural Killer Cells (celule natural ucigașe) care atacă orice este străin imediat.

Apoi mai sunt anticorpii ce au mii de receptori capabili să recunoască o țintă antigen.

Așa numitele celule dendritice atacă bacteriile și virusurile, călătorind prin splină și ganglionii limfatici unde se concentrează celulele albe. Aceste celule învață să recunoască antigenii care invadează corpul producând anticorpi care să îi distrugă.

De asemenea corpul eliberează enzime ce îl afectează ca răspuns la antigeni, de exemplu producând febră sau umflături, în încercarea de a distruge ținta antigen.

Toate acestea se numesc răspuns imun.

Răspunsul imun însă uneori nu e suficient de rapid și corpul piere sub infecția virală. Dacă însă supraviețuiește în el apar așa numitele celule T de memorie și când invadatorul are aceiași antigeni răspunsul imun e mult mai rapid.

Vaccinurile asta fac: expun oamenii la antigen mobilizând sistemul imunitar să răspundă la boală. În medicina modernă sunt multe metode tipuri de vaccinuri:

-unele pun patogenul deja mort în organism;

-altele pun patogenul viu dar mai slab în organism;

-unele, ca cele mai recente, vaccinuri ARN, învață celulele cum să facă proteinele care să activeze răspunsul sistemului în organism ( vaccin mRNA- ex Pffizer) sau iau virusul și o parte din ARN punându-l într-un virus inofensiv -vaccinuri adeno virale sau vaccinuri ChAdOx (ex. AstraZeneca)

Prin vaccinuri sistemul imunitar este alertat și el învață să răspundă ca atunci când corpul ar avea boala.

Serios vorbesc! Ele nu ne implantează cipuri, nu ne omoară, nu ne fac roboți. Așa credeai? Te-ai inșelat.

Poate te întrebi de ce uneori vaccinurile protejează pentru întrega viață și alteori nu.

Ei bine, cartea explică de ce.

Antigenii virusului gripal hemaglutinina si neurominidaza suferă extrem de rapid mutații.

Pojarul, care este tot un virus ARN, suferă și el mutații rapid, însă antigenii săi rămân neschimbați, spre deosebire de antigenii virusului gripal. Se pare că la virusul pojarului schimbarea antigenului ar duce la moartea virusului.

Astfel e de ajuns o singură expunere la virus sau un vaccin antipojar și protecția este pentru întreaga viață.

Ceea ce nu e valabil la virusul gripal și cel mai probabil la multe alte virusuri ARN.

La virusul gripal hemaglutinina si neurominidaza pot lua diverse forme și virusul poate funcționa în continuare. Mutația lor le permite să evadeze sistemul imunitar fără a distruge virusul.

Uneori schimbările sunt mici și sistemul imunitar poate încă recunoaște virusul și lupta împotriva lui. Alteori sunt mai mari și organismul luptă, dar greu împotriva sa- atunci pot să apară epidemii. Se întâmplă însă ca mutațiile să fie atât de mari, încât sistemul imunitar al organismului nu mai recunoaște virusul deloc și atunci apar pandemiile.

Așa se explică de ce vaccinurile antigripale trebuie făcute la intervale mici de timp, cercetătorii încercând să prevadă ce mutații pot apărea, uneori, din păcate, fără succes.

Virusul gripal are și un genom segmentat. Genele sale nu stau într-un șir continuu de acid nucleic ca genele celor mai multe organisme. Genele gripei sunt purtate în șiruri neconectate de ARN. Astfel dacă 2 virusuri infectează aceeași celulă se poate întâmpla rearanjarea genelor.

Rearanjarea genelor amestecă diferite segmente de gene ale unui virus cu altul. Această rearanjare poate crea un virus hibrid ce face ușor saltul de la o specie la alta.

---

Acum desigur vorbim de pandemia de coronavirus. Nu sunt mari diferențe între ce spus autorul în carte și eu rezumând zicerea sa, anterior și modul în care se propagă coronavisul sau alte virusuri ca el.

Ideea este că minți extraordinare caută mereu să găsească soluții pentru a face din imposibil, posibil.

Caută să reducă întinderea pandemiilor și gravitatea lor.

Vaccinarea la timp, poate împiedica apariția mutațiilor. E destul de greu de acceptat, dar e real.

Până nu vor înțelege asta cât mai mulți, vom fi într-o buclă infinită de trilioane de virusuri noi izvorâte din același virus. Nu vor mai exista litere în grecescul alfabet să le denumim.

Mie mi-a plăcut enorm această carte. Din nou vorbesc, la nesfârșit o voi face, despre deschiderea obloanelor, din cartea lui Ayaan Hirsi Ali.

Prevenirea bolilor transmisibile se face prin vaccinare. Prevenirea ignoranței se face prin lectură. Tratamentele sunt adesea costisitoare și când bolile sau ignoranța s-au instalat nonșalant în oameni, uneori e prea târziu.

Cartea merită citită. Este extrem de documentată și umple multe goluri.

Obloanele se vor deschide și lumina va pătrunde. Și precum virusul preia controlul asupra celulei la fel, cu puțin noroc, ar putea-o face și lumina, preluând controlul asupra întunericul unei minți anterior neinformate, deschizând-o spre o altă lume, o lume a cunoașterii și a deciziilor informate pe deplin.

---

Later edit

Am ascultat, din întâmplare un interviu cu dr. Siddhartha Mukherjee, pe care nu pot să nu îl recomand. Este despre pandemie, dar nu numai. Aș putea spune că lămurește foarte multe lucruri.