Povestea lui Alan Turing
July 6, 2021
Cred că ar trebui să îi mulțumești lui Alan Turing.
Astfel i-am răspuns unei persoane cu care corespondam cândva și care mi-a scris la un moment dat:
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că putem comunica astfel.
Despre Alan Turing
Pentru cine nu știe, și sper să fie puțini aceia, Alan Turing este părintele mașinii care gândește, a computerului.
Povestea lui Alan Turing m-a fascinant de foarte multă vreme.
Alan a fost un om genial, el fiind cel datorită căruia, Marea Britanie a căștigat războiul cu nemții mult mai repede și cel care a salvat milioane de vieți decriptând mesajele nemților transmise prin dispozitivul de criptare Enigma. Enigma era considerată atât de sigură încât cele mai secrete mesaje erau criptate în circuitele sale.
A fost mai apoi acuzat de homosexualitate, tocmai de cei cărora le salvase viețile datorită minții lui sclipitoare și pus să ia estrogen, chipurile pentru a se trata de o boală care nu a fost și nu va fi niciodată altceva decât o altfel de normalitate.
Învins de un sistem ce ar fi trebuit să îl răsplătească, dar care l-a umilit, Turing s-a sinucis la 41 de ani, otrăvindu-se cu cianură.
Unii spun că nu s-ar fi sinucis, că nu suferea de depresie, că trecuse un an de la tratamentul cu hormoni, că îl suportase bine și că cel mai probabil moartea fusese accidentală, pentru că el lucra cu cianuri, din aburii cărora probabil inhalase prea mult, însă nu cred că vom ști niciodată adevărul.
Cert este că el a fost descoperit de menajera sa și că pe masă se găsea un măr pe jumătate mâncat. Se speculează că acesta fusese înmuiat în cianură, Alan fiind fascinat, chiar adult fiind, de povestea Albă ca Zăpada, în special de partea cu mărul otrăvit, din care cita adesea. Se pare că mereu repeta aceste cuvinte:
Scaldă mărul în venin cu somn de moarte să te alin.
Deși cunoscut drept copil minune, Alan nu a fost mereu pe placul unor profesori înclinați spre umanism și incapabili a înțelege o minte sclipitoare. Și nu doar profesorii nu îl înțelegeau. Colegii adesea îl umileau, el nereușind să se integreze printre cei mulți, cu minte puțină.
Însă după cum el însuși recunoaște, dragostea pentru știință i-a fost cu adevărat trezită la 17 ani când s-a îndrăgostit de Christopher Morcom, cel care l-a făcut să se descopere pe sine și talentul său. A fost Christopher cel ce se pare că i-a înțeles felul de a fi, fiind el însuși un geniu. Din păcate Christopher a murit de tânăr lăsând o rană de nevindecat în inima lui Turing.
Alan voia mai mult decât orice să își aducă prietenul la viață, însă nu putea crede în discursurile fără noimă ale creștinismului despre nemurirea sufletului.
Când s-a vorbit de fizica cuantică și despre sufletul drept tipar atomic, Alan a fost fascinat de această teorie, chiar dacă ulterior s-a simțit stânjenit de acest fapt. Spera ca după moarte atomii care părăsesc corpul își găsesc o nouă casă.
Mai apoi și-a dedicat viața mașinilor, înțelegând că legătura om mașină este mult mai puternică decât își imaginase anterior și realizând că nici una dintre ele nu poate funcționa fără sprijinul unei structuri logice.
Turing a fost mai degrabă timid și singuratic. Neînțeles de lume își crease o lume a sa. Dacă i se părea că cei din compania sa nu îl pot înțelege refuza să vorbească. Îi păsa extrem de puțin de lumea înconjurătoare și de părerea sa despre el, încălca regulile, se îmbrăca cel puțin bizar și neglijent, suferea de alergii și nu o dată cei din jur credeau că plânge când de fapt ochii îi lăcrimau din cauza factorilor declanșatori ai alergiilor. Îi plăcea mult să alerge, fiind un bun maratonist.
În timpul activității sale la Bletchley Park se împrietenește cu Joan Clarke la rândul ei criptanalistă, pe care o cere de soție. Deși conștientă că el este homosexual, ea acceptă, pentru speciala legătură creată între mințile lor. Însă în final, ei nu se mai căsătoresc, fiecare mergând pe drumul său.
Alan era un matematician excepțional și era de partea mașinilor scriind despre ele de parcă erau vii, de parcă erau ai lui colegi.
Era apolitic, partea cu politica i se părea frivolă și de neînțeles. (cum altfel, doar era un geniu și adesea politicienii sunt la polul opus genialității).
El a venit cu ideea mașinii digitale programabile. Dorea să descopere matematica vieții, era un vizionar și visa să construiască o mașină gânditoare.
Turing este creatorul așa numitului test ce îi poartă numele- pentru ca oamenii să poate dovedi că mașina poate gândi trebuie să se depersonifice, să fie ei însiși mașini. Un examinator pune întrebări și cel care îi răspunde poate fi om sau mașină. Dacă examinatorul nu își dă seama dacă vorbește cu un om sau cu o mașină, mașina a trecut testul Turing.
Agonia lui Turing de David Lagercranz
Nu demult am terminat de citit cartea Agonia lui Turing, carte scrisă de David Lagercrantz.
Scrisă într-o manieră empatică, care atinge, cartea fascinează, face cititorul să nu o poată lăsa din mână.
Ea împletește realitatea cu ficțiunea, biografia lui Alan Turing și povestea fictivă a anchetatorului morții sale, Leonard Corell.
Începutul cărții descrie moartea lui Alan Turing, văzută prin lentila scriitorului, pentru că, după cum am spus, nu se va ști niciodată cu adevărat dacă Alan s-a sinucis, a murit accidental ingerând aburii de la cianură sau a fost ucis.
Întreaga carte este construită pe două planuri: cel a descrierii vieții lui Turing, din documentele existente și văzută prin ochii prietenilor sau dușmanilor săi, unii reali, alții fictivi și cel al descrierii eforturilor polițistului Leonard Corell de a înțelege misterul unei morți controversate.
Leonard Corell a fost el însuși un geniu, cu un traseu sinuos. Asemeni lui Turing îi plăceau simbolurile, cartea făcând referire la 2 dintre ele paradoxul mincinosului, ce îl fascinase pe Turing și simbolul mănușii negre pe care tatăl lui Leonard o pierduse când își pusese capăt zilelor, pe șinele căii ferate.
Paradoxul mincinosului a fost prima data adus la lumină de către Epimenide care spunea:
Cretanii mint întotdeauna după cum mi-a spus un poet cretan.
Mai apoi a luat diverse forme cum ar fi:
Această propoziție este falsă.
sau
Toate propozițiile de pe această pagină sunt false.
Alan Turing spunea că paradoxul mincinosului ar face roboții să explodeze și pentru el era foarte important folosind chiar o variantă a acestuia în cartea sa Numere calculabile. El spune că un lucru compus pe de-a întregul din sisteme logice ar trebui să sară în aer dacă dă de astfel de propoziții.
Paradoxul mincinosul e cel ce a dat naștere la o criză în matematică ducând la nașterea unei revoluționare mașini.
Leonard iubea matematica, dar moartea tatălui, care își pierduse agoniseala de o viață și crunta depresie a mamei îl făcuse să nu își termine studiile și să ajungă polițist, meserie pe care o detesta.
Leonard caută să înțeleagă moartea lui Alan și de ce anchetatorii vor să încheie cazul foarte repede.
Homofob la rândul său, Leonard își schimbă până la finalul cărții percepția și înțelege că fiecare om are dreptul la a alege cum dorește să își trăiască viața, atâta vreme cât nu distruge viețile altora.
În carte începutul trezirii lui Leonard este discuția cu mătușa sa Vicky.
“Vorbești despre natură. Și creștinii sunt înclinați să facă asta. Ar trebui să trăim după legile naturii, spun ei, dar nu ca porcii, câinii sau muștele. Dar Leo, dacă natura ne-a dat homosexuali tocmai ca să ne permită să supraviețuim și să descoperim noi perspective?”
În lungul șir de dialoguri purtat de către Leo cu cunoscuți ai lui Turing, află vrăjit despre omul geniu, condamnat de o societate retrogradă și perfidă. În finalul cărții Leo abandonează meseria de polițist și merge pe calea științei, grație tocmai lui Turing.
Turing credea în mașini și era supărat de faptul că oamenii le discriminau. Comparând creierul uman cu o ceapa, spunea că în creier nu există un miez important și că el e format din părți legate între ele. Descriminat la rândul său, pentru că era diferit, Turing vede inteligența nespecifică doar oamenilor. Ceea ce pare normal în termeni umani nu este de fapt nici pe departe etalonul.
În viziunea lui Turing, gândirea oamenilor era retrogradă pentru că spunea el, ca răspuns la cel ce spusese că o mașină nu poate înțelege un sonet, un sonet creat de o mașină, poate foarte bine fi înțeles de o altă mașină. Poate tocmai de la acest mod de a percepe lumea pleacă și reușita lui Turing de a sparge codurile create de mașina Enigma. Secretul decriptării acestor coduri ce au dus la reușita Marii Britanii împotriva forțelor naziste a fost păstrat peste 50 de ani.
Cartea vorbește și de simbolul Apple, mărul mușcat, simbol controversat, care a fost interpretat ca venind de la mărul mușcat al lui Turing. Însă se pare că acest lucru nu este adevărat.
Leo își atinge visul de a fi la rândul său om de știință, tocmai datorită faptului că a participat la anchetarea morții lui Turing și și-a deschis ochii, mintea și inima, și-a pus întrebări ce voiau răspunsuri și nu a plecat de la premiza unor răspunsuri ce nu pot fi contestate, precum face biserica.
Jocul Codurilor-Filmul
Și pentru că citirea acestei cărți nu m-a lăsat deloc indiferentă, am vrut să aflu mai mult și am văzut filmul Jocul Codurilor ( The Imitation Game) , film realizat după cartea biografică despre Turing scrisă de Andrew Hodges The Enigma.
Filmul, foarte bun, prezintă mai ales partea descifrării codurilor mașinii Enigma. Acesta este planul principal al său, în fundal existând încă două, cel al condamnării lui Turing pentru indecență și cel al tinereții sale și al iubirii pentru Christopher.
Nu vreau să fac o recenzie a filmului, dar vreau să vorbesc despre o frază spectacuoasă a sa, un fel de laitmotiv al său și anume:
Chiar oamenii despre care nu îți poți imagina nimic fac lucruri de neimaginat.
Și așa este. De cele mai multe ori, oamenii umbră, cei marginalizați, modești, invizibili realizează cele mai spectaculoase lucruri.
În zilele noastre
Nu cred că ar trebui să existe om astăzi, care folosește un computer, care să nu îi fie recunoscător lui Alan Turing.
Datorită lui putem comunica în felul în care o facem acum.
Din păcate majoritatea nu a știut și nu cred că va învăța vreodată să aprecieze valorile.
Conformiștii, cei cu spirit de turmă, care sunt mulți, niciodată nu vor iubi autenticitatea și genialitatea omului capabil să schimbe lumea. În fapt ei nici nu vor ca lumea să se schimbe pentru că nu sunt capabili a înțelege schimbarea.
Și astfel se ajunge la absurdități cum ar fi cea în care tastând la computere, în rețele de socializare create de valori, oamenii îi înjură tocmai pe cei ce le-au creat.
Istorii se repetă pentru că oamenii sunt incapabili să învețe ceva din ele.
Alan Turing a fost un om extraordinar într-o lume ordinară, în care a realizat lucruri de neimaginat.
În 2009 primul ministru britanic și-a cerut public scuze, în numele Guvernului Britanic, pentru modul în care Turing a fost tratat.
De asemenea Regina Elisabeta a II-a în 2013 a semnat grațierea imediată pentru condamnarea lui Turing și l-a grațiat în mod oficial în 2014. Lui nu îi mai folosește la nimic. Dar această grațiere poate folosi drept exemplu spre a stopa pentru totdeauna hărțuirea celor care sunt diferiți.
Salvadore Adamo i-a dedicat un cântec lui Alan, cântec al cărui link îl las aici.
Pentru o lume mai bună, pentru o lume altfel, avem nevoie de oameni ca Alan Turing.
În întuneric ei mereu vor fi lumină. În rătăcire, ei vor fi calea.
În loc de încheiere
Am vrut să scriu despre Alan Turing de foarte multe ori. Minunata carte a lui David Lagerkrantz este însă cea care m-a făcut să mă decid.
Și deși incapabilă a alege potrivite cuvinte care să exprime adevărata mea admirație pentru un om ca Turing, nu m-am oprit din a-mi așterne gândurile referitoare la el.
Visez cu ochii deschiși la o lume în care astfel de oameni sunt nu doar acceptați, ci și prețuiți și urmați.
Visez la toleranță, iubire și înțelegere și îmi spun că cu cât mai mulți oameni reușesc să pătrundă în universul spectaculos al acestor genii, cu atât mai mult visul meu are șansa de a se transforma în realitate.