Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Și nici nu m-a costat nimic

Am purtat ieri o conversație cu cineva.

Și nici nu m-a costat nimic

Eu nu sunt tocmai un om al conversațiilor lipsite de substanță, despre timpul probabil, despre averi, ceasuri de fițe și puteri. Pur și simplu mă plictisesc și mă obosesc peste măsură.

Nu mă interesează dacă ai casă mare, haine de firmă, bani foarte mulți, dacă știi să îi umilești pe alții, pentru că vrei și pentru că poți sau dacă încerci peste puterile tale să fii ceea ce nu ai cum să fii vreodată.

Te ascult și zâmbesc, știind sigur că nu vom fi niciodată pe aceeași lungime de undă, că nu mă înțelegi și nu am cum să te înțeleg vreodată, oricât aș vrea. Dar mă adaptez ție și încerc, atât cât pot eu, să particip, cu puținele vorbe ce îmi vin în minte, într-o astfel de situație, la discuție.

Ei bine, dar asta nu înseamnă că nu analizez discuția mai apoi, în singurătatea camerei mele.


Și din toată conversația am reținut ceva ce m-a făcut să vorbesc despre ea astăzi.

Era vorba despre o discuție telefonică de genul:

Deşteptul făgăduieşte, iar prostul trage nădejde.

Am ascultat cu atenție răspunzând:

Ai făcut un om fericit.

Iar persoana a replicat aproape fără să respire:

Și nici nu m-a costat nimic.

Ei bine aici voiam să ajung.


Să faci un om fericit, nu te costă niciodată nimic.

Fericirea nu se cumpără și nu se vinde.

Desigur într-o lume extrem de materialistă ai senzația că fericirea înseamnă excursii, diamante și yahturi. Poate pentru foarte mulți așa și este. Însă, desi pare fericire, nu e. E doar iluzia efemeră a fericirii.

Să faci un om fericit ai nevoie de o vorbă bună, de un zâmbet, de a te abține să umilești și să fii arogant. Inseamnă să reușești tu să fii om în primul rând pentru ca cel de lângă tine să se simtă bine în prezența ta.

Cândva, și am mai scris despre asta, am vorbit la birou despre acea vorbă ce spune că cele mai frumoase lucruri în viață sunt gratis. Știu că sună a clișeu și mai știu și că ai mei colegi au izbucnit în râs ca și când aș fi fost cel puțin cea mai naivă ființă de pe Pâmânt.

Însă, după zeci de ani, eu continui să cred asta. Da, știu, sunt o idealistă incurabilă.

Avem nevoie de bani. Nu sunt atât de tâmpită încât să îmi imaginez că putem să trăim în lipsa lor. Fără ei suntem la baza piramidei lui Maslow și nici de sperat nu mai putem spera, ce să mai vorbim de actualizare de sine. Vom fi conduși doar de reptilianul creier, ce caută a supraviețui și atât.

Însă fericirea, adevărata fericire, cele mai bine lucruri din viața noastră nu se pot cumpăra niciodată.

Și degeaba oferim buchete moarte de flori, apartamente, diamante și mașini, că fericirea pe care ele o aduc va fi mereu la fel de neînsuflețită precum vor fi întotdeauna obiectele.

Ca să faci un om fericit cu adevărat, chiar și atunci când tu și el credeți că nu e așa, nu te costă nimic niciodată.

Nu te costă nimic să dăruiești zâmbet în loc de încruntare, o vorbă bună în loc de sarcasm, un sfat în loc de un cinic hohot de râs, o constructivă critică în loc de o sfidare, o mână întinsă și o consolare atunci când ceva doare. Iar persoana ce le va primi, va fi în sinea sa mai fericită decât dacă primește o floare (moartă ce a trait cândva).

Căci vorba lui Nichita Stănescu

“Dacă florile şi-ar dărui oameni la fel cum oamenii îşi oferă flori, de unde ar fi tăiaţi oamenii?”

Cât îmi place această vorbă!

Fericirea e o stare. Ar trebui, cred eu, să o poți avea pentru a putea a o dărui în continuare. Ca să faci un om fericit, trebuie să ai puterea, capacitatea să îi induci această stare. Pare simplu. Nu e. Doar că nu te va costa niciodată nimic.


Asta e. Așa a fost ieri. Și mi-am zis că am purtat această conversație cu un om ce mi-a rănit nu o dată sentimentele. De ce? Pentru că a vrut și pentru că a putut. Pentru că a ales sarcasmul în locul unei vorbe bune, să distrugă în loc să clădească, când i-ar fi fost facil să facă altfel. Pentru că este unul dintre cei mulți care aleg această cale.

Desigur, să spun că m-a făcut nefericită e prea mult. Să spun că m-ar fi putut face fericită apreciindu-mi, poate, munca, nu ar fi chiar adevărat.

Dar sigur, sigur, fără să îl coste nimic, ar fi putut să îmi schimbe percepția asupra realității, arâtându-mi o fața a ei mai puțin ostilă.

Eu, în idealismul meu, cred încă într-o lume care să devină mai tolerantă, mai bună, mai calmă și mai caldă, o lume capabilă să evolueze. Eu nu o mai prind, însă copila mea, copiii ei sau copiii, copiilor ei poate vor avea șansa să trăiască în ea. 

Faceți dragoste nu război!
Înlocuiți sarcasmul cu o vorbă bună!
Nu scuipați venin, împrăștiați zâmbete!

Doar astfel săraca lume a noastră ar deveni mai bogată și mai fericită.

Am purtat ieri o discuție cu o persoană interesantă, dar care, din păcate, nu știe și nu cred că va afla vreodată că:

A face pe cineva cu ADEVĂRAT fericit nu te costă NICIODATĂ nimic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal