Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Prietena mea genială

“Unde scrie că viaţa ar trebui să aibă un înţeles?”

Elena Ferrante

Povesteam cu ea, ca de atât de multe ori, despre cărţi.

Amândouă iubeam cărţile şi adesea uitam de noi povestind despre ele.

Nu citiserăm nici una dintre noi cartea despre care am vorbit atunci.

Însă ea mi-a spus serenă:

Tu eşti prietena mea genială.

Am schimbat vorba pentru ca să nu las lacrima să curgă, pentru că cea care spunea asta, era ea însăşi genială, din multe puncte de vedere, spre deosebire de mine.

Dar titlul cărţii mi-a rămas în mine. Mi-am promis să o citesc. Mi-am spus că într-o zi o vom citi şi vom vorbi despre ea.

Auzisem despre Elena Ferrante. Ştiam că e scriitoarea favorită a soţiei lui Irvin Yalom, Marylin şi cam atât.

A trecut timpul şi ea, prietena mea cea mai bună, a plecat din această lume, fără a mai apuca să citească cartea.

Nici eu nu am citit-o imediat deşi, între timp, am citit celelalte cărţi scrise de Elena Ferrante.

Prima mea încercare de a citi această carte a fost un eşec.

Iubitoare de autobiografii şi de cărţi ştiinţifice, adesea ficţiunea cu multe personaje îmi taie elanul de a citi.

Aşa au stat lucrurile şi cu această carte.

Fiecare volum din cele 4 începe cu o scurtă descriere a personajelor, care pentru mine au părut mult prea multe. Aşa că am renunţat.

Apoi a fost filmul, prima serie, L-am urmărit pe HBO şi cu toate că primul episod nu m-a ţintuit în scaun, următoarele m-au impresionat foarte tare.

Şi astfel am revenit la carte.

Prietena mea geniala este o carte în 4 volume:

Prietena mea genială

Povestea noului nume

Cei ce pleacă şi cei ce rămân

Povestea fetiţei pierdute

Cartea descrie prietenia a doua fete, Elena Greco -Lenu şi Raffaella Cerullo-Lila sau Lina, pe parcursul întregii lor vieţi.

Acţiunea, îniţial plasată în Napoli în anii 50, se desfăşoară mai apoi, până în anii 90 în multe din zonele Italiei, însă preponderent tot în zona napoletană.

Elena Ferrante scrie într-un mod unic. Nu poţi rămâne indiferent scrierii sale. Te marchează profund, atinge corzi nebănuite, uimeşte, te umple de bucurie şi te taie în fâşii în acelaşi timp. Scrierea sa este fluidă şi totuşi extrem de profundă.

Lenu şi Lila se împrietenesc în copilărie şi prietenia lor, cu momente bune şi rele, durează o viaţă de om.

Lila este genială, Lenu este conştiincioasă, străduindu-se să exceleze în toate domeniile. Lila scrie extraordinar de frumos încă din copilărie, dar este Lenu cea care devine scriitoare.

Din păcate, cursul vieţii nu îi este favorabil Lilei care nu are şansa de a studia la fel ca Lenu.

Fiecare merge pe drumul său însă ele se reîntâlnesc mereu pe parcursul vieții.

Lila, fata genială, fără şansă în viaţă îi vorbeşte despre genialitate prietenei sale, când în fapt ea este cea strălucită. La fel cum, cândva a făcut şi prietena mea, cea genială, cu viaţa marcată de o sumendenie de greutăţi.

Destine se înlânţuie, drumuri se întretaie şi se despart în carte.

Iubirile se relevă pure sau vinovate. Prieteniile au de suferit și par a se frânge pentru ca mai apoi să se sudeze și mai mult.

Prietenia este ca un roller coaster, iubirea și ura se împletesc, dând naștere unei multitudini de trăiri.

Cele două femei sunt permanent marcate de sentimente diverse şi adesea devastatoare, singurul care nu își are loc între ele două niciodată fiind indiferența.

Cartea este scrisă la persoana întâi, viaţa povestită de Elena Greco, ca o autobiografie în fapt.

În afară de tema prieteniei dintre cele două femei, un caleidoscop de emoţii, de izbânzi şi eşecuri, cartea tratează multe alte teme:

  • a fetei ce işi urăşte mama până când ajunge, matură fiind, să devină ea însăşi mama sa, ca într-un ciclu nesfârşit al vieţii, o temă des întâlnită în cărţile scriitoarei;
  • a femeii ce se vrea eliberată din jugul violent al unor căsnicii aranjate, care se vrea independentă şi puternică;
  • a violului şi a violenţei în familie;
  • a pedofilului veşnic îndrăgostit de tinere copile;
  • a adulterului şi a indecisului bărbat ce iubeşte toate femeile şi nu poate părăsi nici una;
  • a morţii şi a golului lăsat în urmă de persoane pe care poate nu reuşeşti să înţelegi cât le preţuieşti în viaţă;
  • a iubirii neînţelese şi a obsesiei;
  • a minciunii și a caracterului său distructiv;
  • a urii şi a răzbunării;
  • a mizerie din politică,
  • a mafiei şi a crimei.

Toate acestea, şi multe altele, trec cititorul printr-o multitudine de stări.

Spre deosebire de poveşti, viaţa reală, pe măsură ce trece, înclină spre obscuritate, nu spre claritate.”

Elena Ferrante

Aşa este, viaţa reală, nu seamănă cu poveştile cu final fericit, nici măcar atunci când personajul principal are şansa unui destin împlinit.

Claritatea pe care o proclamăm devine neclară în memorii ce ne alunecă printre degete, destine se întrepătrund, regrete ne macină şi durerea devine adesea o profesiune de credinţă a zilelor ce trec necontenit.

Am iubit eroinele principale ale cărţii de la începutul şi până la finalul ei chiar și atunci când le detestam comportamentul sau faptele.

Personaje fascinante, cu calităţi şi defecte, cele două femei se arată cititorului în toată complexitatea lor.

Am preferat-o pe Lila pentru candoarea răutăţii ei cauzată de o viaţă prea dură pentru un om atât de genial  și de frumos, în fapt, ca ea. Lila este iute la mânie, dar iubește, freamătă, ajută, nu distruge vieți.

Lenu are un parcurs mai lin şi poate de aceea, ajungând să aibă multe, consideră că i se cuvin şi nu mai face diferenţa clară între rău şi bine, asemeni unui adolescent răsfăţat care crede câ tot ceea ce primeşte merită, că toate eforturile pe care cei din jur le fac pentru ca lui să îi fie uşor nu reprezintă mare lucru.

Ce faci tu fac și eu, îi spune Lenu Lilei și chiar așa se și întâmplă. Fără încredere în sine, Lenu caută mereu a trăi ce trăiește Lila, repetând până și greșeli făcute de aceasta.

Lila e dură, pare rea, însă ea vede viaţa cu o claritate greu de înţeles de cei din jurul său. Cititoare înrăită în tinereţea ei și pe parcursul vieții, creativă, dar lipsită de resurse, incapabilă a-şi cultiva genialitatea prin studiu organizat, o face oricum prin autoeducare şi reuşeşte în viaţă. Preţul plătit de ea, însă, este adesea prea mare şi ajunge să o dezechilibreze.

Şi totuşi, până la final de carte, Lila este cea lucidă, ea este cea care face cele mai puţine greşeli, ea este cea care nu pregetă a sări în ajutor.

Chiar și atunci când pierde totul, Lila pare că reușește să se ridice, să meargă mai departe cu capul sus, pe deplin conștientă de alegerile făcute și de tot ceea ce se întâmplă în jurul său.

Clasată pe locul 11 într-un top al celor mai bune cărți ale secolului 21, cartea Elenei Ferrante își merită pe deplin locul.

Este o lectură ce acaparează pe de-a întregul, care taie respirația, care te poartă pe străzile înguste ale unor îngrădite existențe, ale unei crude, aspre realităţi, pe unde personajele cutreieră și de unde, prin curaj și determinare, își iau zborul spre altfel de realități, îmbrăţisând altfel de destine.

Greu de lăsat din mână, purtată adesea în minte chiar și atunci când sunt alte lucruri de făcut, cartea Elenei Ferrante este una dintre cele mai frumoase cărți pe care eu le-am citit vreodată.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share