Atingerea

Altfel - Nimic altceva decât un loc altfel, într-o lume în care anormalul ia locul normalului din ce în ce mai mult.

Relația mea cu limba italiană

Nici pe departe atât de spectaculoasă ca legătura Jhumpei Lahiri cu limba italiană, relația mea cu această limbă există și ea de luni de zile și am simțit-o mereu ca pe un fel de pasiune sau dorință de flirt, ce renaște de fiecare dată când o reîntâlnesc, eu nefiind însă capabilă să dau un înțeles acestei relații,

E ca atunci când îți dorești această nesiguranță, această savoare a începutului, în care partenerii nu știu totul unul despre altul și astfel relația este imposibil a deveni plictisitoare.

Există dorința de a ști mai mult, dar parcă nu într-atât încât să nu mai fie nimic de descoperit, ca atunci când privești un potențial iubit, cu care știi însă că nu vei fi niciodată cu adevărat, dar cu care dorești să fii măcar pentru o noapte, pentru ca apoi să îl păstrezi în amintire ca pe un prețios dar, care să îți țină cald în momente de singurătate și să îți dea putere în momente de neputință.

Așadar relația mea cu limba italiană a început foarte devreme, undeva prin clasa a-V-a când fascinată fiind de un film în limba italiană, aproape că i-am învățat replicile. A fost atunci un moment când am cumpărat prima serie de dicționare și de cărți.

Însă pasiunea, ca orice pasiune, s-a stins și relația nu a avut puterea de a supraviețui, prietenia nefiind suficient de puternică și nici iubirea.

Apoi, în liceu, într-o tabără de matematică, s-a întâmplat din nou. A fost ca o privire fugară către ea, când nici măcar nu flirtezi, dar privind-o, fără vorbe, fără contact, te reîntorci cu gândul la ea. Nu este nevoie să spun că de data aceasta nici măcar pasiunea nu s-a aprins. Au fost câteva ore de italiană ținute de dirigintele meu, când am învățat câte ceva și mi-a plăcut.

După facultate însă, după ce reușisem, citind cărți în engleză, să învăț la nivel destul de ridicat această limbă, am avut o reîntâlnire cu limba italiană.

Dorință mă cuprinsese din nou. Era ca atunci când plictisit de o veche relație, găsești una nouă. Inima tresare, aștepți să reîntâlnești obiectul pasiunii tale, ai vrea să îl cunoști, dar știi sigur că nu poți, că nu ai timpul necesar, plus că ești prins în altă relație pe care o cunoști bine și nu vrei să renunți, cu toate că nu îți mai oferă demult zvâcniri de interes.

Însă de data aceasta ai curajul să dai drumul inhibițiilor. Vorbești, atingi, schimbi priviri fugare pe coridoare de existență, insuficiente pentru a dezvolta relația în mod profund, dar suficiente pentru a-i da o șansă.

Am cumpărat zeci de cărți și am început studiul. Ajunsesem să înțeleg binișor italiana la știri și citeam fără probleme ziare, ca să nu mai spun că dădusem și ceva teste pe care le trecusem cu succes.

Imatură fiind însă, am abandonat și ani în șir nu m-am mai atins de limba italiană.

Până într-o zi.

Aceea a fost ziua în care m-am îndrăgostit de scrierea Elena Ferrante și am simțit că dacă nu voi reuși să îi citesc scrierea în limba în care scrie voi fi pierdută.

S-a întâmplat să aflu și de Jhumpa Lahiri și de pasiunea ei pentru această limbă precum și pentru scrierea Elenei Ferrante și iată cum pasiunea s-a retrezit mai ardentă ca niciodată.

O simțeam, simțeam dorința. Era puternică și îmi atingea ființa în cele mai neașteptate momente. Era ca atunci, când matur fiind, nu te mai temi să te îndrăgostești, pentru că nu mai aștepți perfecțiune de la o relație. O dorești pentru tine, întreagă, fulminantă, chiar și pentru scurt timp, însă poți fără nici o problemă să îți arăți vulnerabilitățile în fața ei. Știi că poți să o transformi în dragoste deplină și pentru totdeauna indiferent de ce se întâmplă, vrei să o cunoști chiar dacă înțelegi că relația nu e reciprocă.

Știi de acum să asculți, știi să înțelegi, iubirea se poate dezvolta cu toate erorile și slăbiciunile ei mai frumos ca niciodată.

Cu curaj, am atins-o mai întâi cu o privire și răspunsul m-a cutremurat. Am regăsit-o, ușor cunoscută, atât cât să mă ațâțe, mai frumoasă ca niciodată, poetică, altfel decât tot ce cunoscusem până atunci, altfel decât ea însăși privită prin ochii mei cândva.

Mi se dăruia, sălbatică, iar eu trebuia să încerc să o cunosc, știind sigur că nu aveam să îi pătrund toate înțelesurile vreodată.

Dar de data aceasta pentru mine nu conta. Nu conta că învățam greu, nu conta că probabil nu aveam să o vorbesc vreodată.

Singurul meu țel era să citesc și să înțeleg. Să o înțeleg așa cum îmi dorisem eu însămi a fi înțelesă pentru întreaga mea viață.

Așadar, în prezent învăț din nou italiana. Știu sigur că de această dată nu voi renunța.

Am citit deja în italiană și simt cum pe măsură ce citesc înțeleg tot mai mult.

E ca atunci, demult, când engleza mi se dezvăluia tot mai mult, pe măsură ce citeam, când aveam nevoie de dicționar din ce în ce mai puțin.

Îmi place relația mea cu limba italiană, cu scrierile acestor autori. Pe moment nu îmi doresc mai mult. Nu vreau totul sau nimic, vreau doar atât cât poate fi, cu bune și cu rele deopotrivă.

După cum spuneam niciodată povestea acestei relații nu va fi atât de fascinantă ca cea a Jhumpei Lahiri. Dar este a mea și mi-o asum în pofida, poate, a simplității ei lipsite de savoare.

Povestea ei, însă, este cea care mi-a dat imboldul necesar să pornesc și cu toată ființa mea îi mulțumesc atât ei cât și Elenei Ferrante,

Tot ce pot spune este că dragostea poate schimba totul.

Dar nu e nevoie să iubești ființe ca viața să ți se schimbe. Uneori e suficient să iubești cuvântul.

Pasiunea e cea care mută munții. Chiar dacă vorbim despre pasiunea pentru cuvânt.

Uneori o carte este cea care îți schimbă viața. Alteori mai multe.

Însă schimbarea începe întotdeauna în tine, cu tine. Și niciodată nu e ușor.

Dar merită cu prisosință.

 

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Inainte de a posta orice comentariu va rugam cititi politica noastra de protectie a datelor cu caracter personal

Share